Responsabilitățile Comunicării Publice

Cu toate că îndatoririle practicienilor de relații publice nu s-au schimbat mult în ultimele decenii, cerințele adresate practicianului și felul în care practicienii își duc îndatoririle până la capăt s-au schimbat și continuă să se schimbe. Există o nevoie mai mare de cunoștințe divese și temeinice, mai ales pentru că acel domeniu are acum o dimensiune globală. Acum există o responsabilitate mai mare pentru acțiunile de relații publice, iar efectele negative sunt mai mari, dacă managementul riscului și comunicarea de criză nu sunt făcute așa cum trebuie. Există o toleranță mai mică pentru publicitatea exagerată. Practicienii trebuie să știe să folosească o gamă mai largă de tehnologii de comunicare, iar relațiile cu mass-media cer acum o sensibilitate mai mare pentru multiculturalism.

Presiunea socială asupra instituțiilor publice a dus la necesitatea ca orice

conducere a unei instituții să aibă la îndemână sfatul profesioniştilor în relaţii publice pentru formularea planurilor strategice ale instituției. Experţii în relaţii publice au ajuns treptat să fie parte a conducerii unei institutii, luând parte astfel la luarea deciziilor.

Atribuţiile expertului în relaţii publice (relaţionistului) din organizaţie ar

putea fi:

• stabileşte, întreţine şi îmbunătăţeşte relaţiile cu exteriorul (presă,

autorităţi, public);

• organizează şi/sau coordonează activităţile publice ale organizaţiei

(conferinţe, simpozioane, expoziţii, vizionări de filme, alte evenimente);

• analizează şi îmbunătăţeşte imaginea organizaţiei;

• are rol de purtător de cuvânt şi poate fi persoana de contact a organizaţiei.

Literatura americană menţionează patru roluri ale relaţionistului în plan

organizatoric, evidenţiind următoarele poziţii:

1. Manageri de comunicare. Cei care îndeplinesc acestă funcţie sunt

consideraţi de către membrii institutiei ca fiind experţi în relaţii publice.

Aceştia iau decizii de politică a comunicării şi sunt responsabili pentru succesul

sau eşecul programelor de comunicare. Ei respectă o procedură de planificare

sistematică.

2. Relaţii cu publicul. Cei care îndeplinesc această funcţie sunt

reprezentanţii institutiei la o întrunire publică şi oferă conducerii posibilitatea

de a afla opiniile segmentelor importante ale populaţiei.

3 Specialişti în relaţiile cu mass-media. Cei care îndeplinesc această funcţie

caută, prin toate mijloacele, să plaseze în mass-media mesaje despre instituție.

4. Tehnicieni de comunicare. Cei care îndeplinesc această funcţie răspund

de realizarea comunicării, aplicând deciziile luate de alţii. Ei fac fotografii,

realizează grafica, scriu broşuri, pamflete şi relatări de presă şi se ocupă de toate

aspectele legate de producţie.

Poziţia de expert în relaţiile publice - Expertul de relaţii publice

reprezintă o poziţie în departamente şi firme de relaţii publice care poate

îndeplini funcţii multiple în cadrul instituției:

a) Management de consultanţă privind atitudinile, problemele,

neînţelegerile şi nevoia de informare a tuturor persoanelor care intră în contact

cu instituția;

b) Management de consultanţă privind tendinţele şi tipologiile generale ale

oamenilor;

c) Furnizarea unei perspective asupra punctului de confluenţă a structurilor

sociale şi economice şi modul în care organizaţia le poate face faţă;

d) Sprijin în elaborarea politicilor prin furnizarea unor opinii lucide

referitoare la reacţiile oamenilor şi cântărirea efectelor probabile ale diferitelor

variante, determinându-le pe cele mai eficiente;

e) Conducerea diferitelor planuri şi activităţi ale organizației şi furnizarea

unor opinii privind posibilele lor efecte pe termen scurt şi lung;

f) Utilizarea comunicării sub toate aspectele ei, inclusiv prin implicare

personală pentru a aduce organizaţia în consonanţă cu atitudinile publicului.

Acest lucru presupune calităţi deosebite, dintre care cea mai importantă este o

abilă utilizare a limbajului;

g) Medierea neînţelegerilor şi conflictelor apărute între organizaţie şi orice

segment de populaţie, prin îndeplinirea rolului de catalizator şi intermediar şi

apoi conducerea activităţii de comunicare în aşa fel încât să se ajungă la

rezultatele cele mai bune cu putinţă;

h) Planificarea, pregătirea şi conducerea tuturor funcţiilor de comunicare

(de obicei ca urmare a tuturor consideraţiilor prezentate anterior) dintre

organizaţie şi toţi clienţii acesteia;

i) O mare atenţie la reacţiile apărute ca urmare a tuturor acţiunilor şi

comunicărilor organizaţiei, evaluarea celor ce se petrec în climatul social pentru

a putea oferi conducerii o viziune asupra evenimentelor în curs şi pentru a putea

ajuta la adaptarea procesului în conformitate cu acestea.

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA”, SIBIU

Facultatea de Științe Socio-Umane

Departamentul de Jurnalism, Relații Publice,Sociologie și Psihologie

Specializarea Comunicare și Relații Publice