Abordată într-o viziune sistemică, activitatea specifică administraţiei publice se desfăşoară prin intermediul unei multitudini de forme instituţionale ce constituie un angrenaj instituţional, ale cărui principii de organizare variază în funcţie de problemele puse, de presiunile exterioare şi de preocupările proprii, dar care presupune şi integrarea sa în mediul social, politic şi economic existent cu multiple diferenţieri în spaţiu şi timp.
Sistemul administrativ al unui stat sau uniuni de state poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, instituţii şi reglementări interdependente prin care se înfăptuieşte activitatea de administraţie publică, ca proces real.
Structura administraţiei publice teritoriale depinde de opţiunea generală, între principiile de centralizare şi principiile de descentralizare. Necesitatea existenţei unor structuri locale este determinată de faptul că organele administraţiei publice centrale nu pot să asigure îndeplinirea sarcinilor administrative în fiecare punct al teritoriului şi au nevoie de o reţea locală.
În cadrul Uniunii Europene se întâlnesc, atât sisteme administrative unitare/centralizate (Franţa, Italia), cât şi sisteme administrative federale (Germania). Aceste două forme de organizare îşi pun amprenta asupra modului de structurare al administraţiei publice locale. Astfel, o colectivitate teritorială aparţinând unui stat unitar, se distinge de o alta, membră a unui stat federal; prima va avea numai competenţe în plan administrativ şi nu va afecta structura unitară a statului.
Sistemul administrativ francez
Printre statele Uniuni Europene, Franta este singurul stat care a îmbrăţisat pe deplin concepţia descentralizarii administratiei. Franţa numără astăzi 25 de regiuni si 4 departamente de peste mare, făcându-se aplicarea legii din 02.03.1982 si luând în considerare alegerile regionale din 1986. Aceste regiuni beneficiază de principiul liberei administrări a colectivităţilor teritoriale, care fusese consacrată mai întâi pentru comune prin Constituţie, departamente si teritoriile de peste mare. Principiul liberei administrări nu este prin el însusi o sursă de putere reglementară, cu exceptia cazului când există prevederi legislative exprese în acest sens. Puterea normativă a regiuii este într-adevăr, având în vedere competentele sale, mai redusă decât a comunelor sau a departamentelor si în particular a primarului. Regiunile nu pot să exercite nici să îsi aroge nici o tutelă asupra altor colectivităti locale de pe teritoriul lor.
Franta, cu o suprafată de 544.000 kmp si 58.027.000 locuitori, este republică parlamentară, cu un Parlament bicameral si este stat unitar descentralizat. Franta are 26 de regiuni, 100 de departamente si 36.763 comune.
Descentralizarea administratiei publice a demarat în urmă cu 20 de ani. In martie 1982, legile prezentate de către Gaston Deferre, Ministrul de Interne si al Descentralizării, la vremea respectivă, au marcat o adevărată "rupere" a organizării politice si administrative franceze.
Serviciile descentralizate ale statului - aflate în subordinea prefectilor, care sunt reprezentantii guvernului în teritoriu, grupează circa 95 la sută din efectivele functiilor publice ale statului. Ele au ca sarcină să pună în aplicare, la nivelul unei circumscriptii teritoriale bine determinate, politicile nationale, să aplice diverse reglementări. Serviciile descentralizate ale principalelor administratii civile ale statului si ale jandarmeriei sunt, în cea mai mare parte, organizate la nivel departamental (100 departamente) si regional (26 de regiuni). In plus, statul este reprezentat la nivel interdepartamental prin subprefecturi (240 subprefecturi de arondisment), subdivizii /1.339/, trezorerii si percepŃii (3.849), circumscriptii de politie si brigăzi de jandarmerie (6.185).
Fiecare dintre cele 26 de regiuni (22 metropolitane si 4 "peste mări" - d'outre-mer - Guyane, Guadeloupe, Martinique si la Reunion) sunt administrate de un consiliu regional, prezidat de un presedinte – executivul regiunii - împreună cu 4 până la 15 vice-presedinŃi. Consiliul este a sistat de un comitet economic si social, format din reprezentanti ai sindicatelor, patronatelor si independenti.
Cele 100 de departamente, între care si cel care cuprinde Parisul, plus cele din afara Frantei, sunt administrate de un consiliu general, ales pe o perioadă de 6 ani, prin sufragiu universal, iar jumătate din consilieri pot fi realesi pe o perioadă de trei ani.
În ceea ce priveste comunele ele sunt în număr de peste 36.000, circa 90 la sută au sub 2.000 de locuitori, Franta fiind singura tară a uniunii care nu a unit aceste comune în structuri mai mari. Cooperarea intercomunală este încurajată prin acte normative, (legile din 1992 si 1999) si există 756 comunităti ale comunelor, 4 ale oraselor, 9 comunităti urbane si 17.896 sindicate intercomunale diverse.
Orasele Paris, Lyon si Marsilia au un statut aparte, ele având un consiliu format din 163 de membri, 73 si respectiv 101 consilieri.
Sistemul administrativ romanesc
Ca sistem de organizare administraţia publică cuprinde o multitudine de părţi componente cu denumiri, cu servicii, atribuţii şi activităţi diferite. Legătura sistemului administraţiei publice cu puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administraţiei publice centrale. La rândul său administraţia publică centrală are în teritoriu diferite organe deconcentrate care organizează executarea legii in unităţile administrativ teritoriale sau în unităţi administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.
Sistemul administraţiei publice mai cuprinde si organele administraţiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orăşeneşti şi consiliile judeţene, care sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
