Analiza sociolingvistică în Republica Moldova

Spaţiul pruto-danubian-pontic reprezintă un teren propice pentru cercetătorii pasionaţi de aventura babeliană din perspectiva diacronică, studierea căreia permite elucidarea circumstanţelor istorice, economice, sociale de apariţie şi dezvoltare a limbii române şi dialectelor sale. Geo-aria românească modernă, care asigură funcţionarea şi dezvoltarea limbii române, cuprinde teritoriul actual al Românei, sudul Ucrainei, Bucovina, şi, desigur, teritoriul Republicii Moldova în cfrontierele sale recunoscute de organismele internaţionale. Preocuparea cercetătorilor filologi pentru destinul limbii române în teritoriul Republicii Moldova a constituit din totdeauna subiectul digresiunilor lirice, jurnalistice şi scriitoriceşti, care, mai rar, totuşi, au fost fundamentate din punct de vedere a caracterului profund social al fenomenului lingvistic ca atare.

Legislaţia, politica şi planificarea lingvistică în Republica Moldova, sunt trăsăturile definitorii ale Legislaţiei şi politicii lingvistice ale noului stat suveran prin prisma celor două principii cunoscute în practica internaţională – principiul personalităţii şi principiul teritorialităţii – care pot constitui fundamentul Legislaţiei lingvistice ca mecanism explicit al politicilor lingvistice. Conceptualizînd reforma limbilor, diriguitorii Legislaţiei lingvistice şi aleşii poporului nu au dat dovadă de suficientă fermitate şi perspicacitate pentru crearea condiţiilor necesare de evoluare progresivă a diglosiei, generatoare de bilingvism inegalitar, spre politica lingvistică de valorificare a limbii oficiale şi de protejare a limbilor etniilor minoritare, fapt care dovedeşte, cu prisosinţă, că noul stat suveran nu s-a eliberat de sub tutela limbii imperiale. Reeşind din acestea putem pune în lumină lipsa de claritate, duplicitatea şi caracterul contradictoriu al Legislaţiei lingvistice a noului stat suveran, care decurge, pe de o parte, din declararea limbii naţiunii titulare ca limbă de stat, iar pe de altă parte, din tentativa de elaborare a unei Legislaţii lingvistice bazate pe principul personalităţii, fapt care implică concurenţa, fără limită teritorială, a limbilor în contact şi libertatea comportamentului glotic al individului pe întregul teritoriu al statului. Principiul personalităţii, aşa cum este tălmăcit de Legislaţia lingvistică actuală, are un caracter discriminatoriu, întrucât el permite doar anumitor categorii de cetăţeni să-şi exercite dreptul la libera alegere a comportamentului glotic. Mai mult, acest fapt incită etniile minoritare nonruse să studieze, la fel ca şi înainte, doar rusa. Inconsecvenţa şi ambiguitatea Legislaţiei lingvistice în vigoare se desprinde şi din stratificarea ierarhică a limbilor în trei niveluri, şi anume:

• limbă oficială,

• limbă de comunicare interetnică

• alte limbi.

Această trihotomie contribuie nu numai la degradarea statutului limbii oficiale şi consolidarea prerogativelor limbii ruse, dar constituie o sfidare a drepturilor lingvistice ale ucrainenilor care sunt mai numeroşi decât ruşii. Menţionându-se importanţa simbolică a adoptării actelor legislative din 31 august 1989 pentru identitatea glotică a populaţiei băştinaşe, putem evidenţia principalele elemente vulnerabile în evoluţia ulterioară a Legislaţiei şi politicii lingvistice a Republicii Moldova, precum şi căile de eliminare a acestora, accentul fiind pus pe necesitatea soluţionării a două probleme de importanţă capitală pentru promovarea limbii naţiunii titulare, şi anume:

• denumirea corectă a limbii oficiale şi

• crearea condiţiilor favorabile pentru funcţionarea nestingherită a acesteia.

Un loc aparte este rezervat analizei tentativei stângace de soluţionare a problemelor lingvistice prin teritorializarea limbii găgăuze. Deşi protejarea limbii unei minorităţi etnice prin teritorializarea acesteia este o practică cunoscută în lume, vulnerabilitatea soluţiei date rezidă în oficializarea limbii ruse în Gagauz-Yeri, fapt care contribuie atât la degradarea limbii găgăuze ca limbă oficială la nivel regional, cât şi a limbii oficiale a statului în acest teritoriu. Putem include argumente concrete în susţinerea tezei privind eşecul politicii de teritorializare. În fine, putem menţiona politica şi planificarea lingvistică din autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană, care reprezintă un exemplu clasic de epurare lingvistică şi etnoculturală, unde cele mai elementare drepturi lingvistice ale populaţiei de etnie română sunt violate în mod sistematic.

În continuare voi încerca să evidenţiez schimbările intervenite în atitudinile populaţiei faţă de limbi şi comportamentul glotic al cetăţenilor republicii odată cu modificarea ordinii politice, economice şi sociale legate de edificarea noii formaţiuni statale. În ancheta sociolingvistică, al cărei eşantion este reprezentativ la nivel naţional1, am gasit informaţii ample şi utile privitoare la competenţele lingvistice, domeniile şi frecvenţa de utilizare a limbilor, motivaţiile şi constrângerile în alegerea limbilor în comunicarea cotidiană, alternanţa limbilor în acelaşi discurs, asimilarea glotică, relaţia dintre limbă şi identitate etc. În contextul prezentei anchete, am urmărit, înainte de toate, evaluarea opiniilor cetăţenilor faţă de cele mai controversate şi cele mai vulnerabile probleme cu un potenţial ridicat de conflict, precum: denumirea oficială a limbii de stat, tentativa de decretare a limbii ruse ca limbă oficială, relaţia dintre limba română şi „limba moldovenească”, bi- şi plurilingvismul cetăţenilor. Studiul de sinteză, efectuat pe baza procesării şi interpretării informaţiilor culese, mi-a permis să relevez o serie de mutaţii esenţiale survenite în atitudinile şi comportamentul glotic al cetăţenilor noului stat suveran, în perioada 1989–2007. Schimbările atitudinale şi comportamentale la nivelul membrilor societăţii scot în vileag caracterul depăşit al Legislaţiei şi politicii lingvistice în vigoare. Constatările, în acest sens, pot fi rezumate în felul următor:

1) După 1989, limba oficială a înregistrat progrese semnificative în extinderea domeniilor de funcţionare şi a frecvenţei de utilizare, fapt ce contribuie la ridicarea prestigiului acesteia. Drept urmare, 93,2% dintre participanţii la anchetă sunt conştienţi de rolul unificator al limbii oficiale ca simbol al naţiunii, 91,2% dintre ei exprimându-şi acordul cu privire la obligativitatea cunoaşterii acesteia de către toţi cetăţenii statului. Factorul principal în frânarea acestui proces este vehicularea, de către autorităţile moldovene, a ideii bilingvismului social, care nu motivează, nicidecum, etniile conlocuitoare să studieze limba oficială a statului: doar 28,6% dintre găgăuzi, 29% dintre ucraineni, 33% dintre bulgari şi 47,9% dintre ruşi doresc să aibă mai multe ore de română la şcoală (liceu).

2) În afară de aceasta, în ultimii şapte ani, se observă o tendinţă predominantă a opiniei populaţiei, conform căreia, în şcolile cu predare în alte limbi decât limba rusă, aceasta din urmă ar trebui studiată la libera alegere, la fel ca orice altă limbă de circulaţie