Previzualizare referat:

Extras din referat:

Ideea că o comunitate globală trebuie să preceadă un stat mondial - a dat naştere la două eforturi de a crea o comunitate mondială : Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, cunoscută drept UNESCO, şi celelalte organisme specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Abordarea culturală: UNESCO

Potrivit articolului 1 din Constituţia UNESCO :

Scopul Organizaţiei este să contribuie la menţinerea păcii şi securităţii prin promo¬varea colaborării între naţiuni în domeniile educaţiei, ştiinţei şi culturii, pentru a impune un climat de respect universal faţă de valorile justiţiei, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care sunt enunţate pentru toate popoarele lumii, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Pentru realizarea acestor scopuri, Organizaţia:

a) va colabora pentru promovarea cunoaşterii şi înţelegerii reciproce între popoare, prin toate mijloacele de comunicare în masă şi va recomanda în acest sens înţele¬gerile internaţionale necesare pentru a promova exprimarea liberă a ideilor prin cuvinte şi imagini;

b) va oferi un nou impuls educaţiei oamenilor şi promovării culturii:

- colaborând cu Membrii, la cererea lor, pentru dezvoltarea unor activităţi edu¬caţionale;

- instituind colaborarea între naţiuni pentru a promova idealul egalităţii de şanse în educaţie, indiferent de rasă, sex sau alte diferenţe, economice sau sociale;

- sugerând metodele educaţionale cele mai potrivite pentru a pregăti copiii lumii pentru responsabilităţile libertăţii;

c) va menţine, va spori şi va difuza cunoaşterea :

- asigurând conservarea şi protejarea tezaurului mondial de cărţi, opere de artă şi monumente istorice şi ştiinţifice şi recomandându-le naţiunilor implicate conven¬ţiile internaţionale necesare;

- încurajând cooperarea între naţiuni în toate ramurile activităţii intelectuale, inclusiv schimburile internaţionale de persoane active în domeniile educaţiei,

- ştiinţei şi culturii şi schimbul de publicaţii, obiecte de interes artistic şi ştiinţific, precum şi alte materiale informative; - iniţiind metode de cooperare internaţională menite să le ofere oamenilor din toate ţările acces la materiale tipărite şi publicate în oricare dintre aceste state .

Pentru a evalua contribuţia pe care UNESCO o poate aduce la menţinerea păcii internaţionale, trebuie făcute trei precizări :

1) nu ne preocupă aici contribuţia pe care UNESCO o poate avea în promovarea culturii şi educaţiei ca scopuri în sine ;

2) nu ne interesează contribuţia pe care UNESCO o poate avea la menţinerea păcii interna¬ţionale prin intermediul cooperării internaţionale;

3) ne interesează aici numai întrebarea privind contribuţia UNESCO în vederea menţinerii păcii internaţionale prin promo¬varea înţelegerii între state, a educaţiei şi a activităţilor culturale în general. Ceea ce Carnegie Endowment for International Peace a declarat în evaluarea pe care a făcut-o programului UNESCO în 1948 - „Mai presus de orice, elementele sale luate separat nu au fost întotdeauna în mod clar şi evident legate de menţinerea păcii şi securităţii” - este valabil pentru toate activităţile UNESCO, oricât de meritorii ar fi ele în esenţă. Acest defect nu este o caracteristică accidentală a anumitor programe desfăşu¬rate de UNESCO, care au nevoie numai de o revizuire şi de o consolidare pentru a-şi îndeplini funcţia de menţinere a păcii. Dimpotrivă, defectul este unul intrinsec, luând naştere din însăşi filosofia care stă la baza organizaţiei şi care îi influenţează toate activităţile. Astfel, în data de 17 noiembrie 1952, rezumând discuţiile purtate în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO, dl Jaime Torres Bodet, director general, a avertizat că „pericolul cel mai mare care ameninţă UNESCO este irosirea eforturilor sale” .

Filosofia UNESCO presupune că educaţia (mai ales când are ca scop înţelegerea la nivel internaţional), schimburile culturale şi, în general, toate activităţile ce tind să sporească numărul de contacte între membrii diferitor naţiuni şi să-i facă să se înţeleagă reciproc contribuie în mod inevitabil la crearea unei comunităţi interna¬ţionale şi la menţinerea păcii. Această presupunere implică şi ideea că statele sunt naţionaliste şi declanşează războaie pentru că nu se cunosc suficient de bine unul pe altul şi pentru că operează la diferite niveluri de educaţie şi cultură. Ambele presu¬puneri sunt eronate.

Observații:

Referat de nota 20.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • UNESCO.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
6.7/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 749 cuvinte
Nr caractere:
13 434 caractere
Marime:
11.97KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Profesorului:
GABRIELA IONESCU
Sus!