Tratatul de la Lisabona

Trecerea intr-un noul secol a insemnat pentru Europa o noua si revolutionara perceptie, dar si realitate care s-a concretizat in anii de inceput de nou mileniu 3 prin modificari succesive de oranduiri si valente politice, sociale si economice. Aceste noutati in sfera europeana au fost conturate inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea prin conceptia comunitara si mai apoi comunitatea celor sase state membre ale CECO.

Finalul de secol XX a lasat adanc amprenta in istorie prin destramarea URSS si castigarea independentei statelor foste membre ale acesteia sau in sfera de influienta a acesteia. Revolutia de la 1989 din statele comuniste a marcat punctul de extindere al formatiuni comunitare europene infiintate, prin aderarea si mai apoi acceptarea de noi state membre ale ei.

Iata cum de la o structura politica marcanta a secolului al XIX –lea se face trecerea catre noua oranduire sau “noua ordine” cum se va numi peste putin timp, in care puterea economica si politica, strans unite, se infatiseaza ca solutie viabila pentru mileniul al III-lea. O multime de probleme erau dezbatute si ridicau serioase dificultati societatii din deferite perspective, fie economice, fie climatice sau amenintatoare la adresa securitatii statale si ale umanitatii. Mondializarea economiei, schimbarile climatice , aprovizionarea cu energie, evolutia demografica sau securitatea erau probleme comune statelor europene si nu doar izolate, frontierele statale neputand ingradi sau limita expansiunea lor.

Diversele masuri de stopare si eradicare a acestor probleme deveneau neputincioase in fata acestor valuri de modificari anticipabile dar greu de confruntat. Cetateanul european avea de luptat aceasi batalie fie ca era francez, spaniol, englez sau de alta nationalitate europeana. Efortul colectiv era imperios necesar, preocuparile si aportul fiecarui cetatean fiind necesar a fi colectate in instrumente eficiente si coerente, moderne, adaptate la functionarea intregii Uniuni.

Numarul statelor membre ale Comunitatii Europene crescuse de la 15 la 27 iar masurile trebuiau impuse atat acestor state cat si transformarilor rapide care se petreceau. De aceea, regulile convietuirii care erau trasate prin tratate trebuiau revizuite. In aceste conditii se naste Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007 iar obiectivul central il constituia tocmai situatia existenta. In faza de proiect, Tratatul de la Lisabona era cunoscut sub numele de "Tratatul de Reformă"si era un tratat destinat să înlocuiască tratatul constituţional european. Numele oficial, complet, este "Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene".

Cuprinsul tratatului s-a finalizat la 19 octombrie 2007, ca urmare a unui summit neoficial la Lisabona, urmand ca la putina vreme de la aceasta sa fie semnat de catre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene prin reprezentantii acestora la data de 13 decembrie 2007. Comform articolului 6 al tratatului, data de 1 ianuarie 2009 era momentul in care intra in vigoare Tratatul. Daca instrumentele de ratificare erau depuse anterior acestei date sau, dimpotriva, in prima zi a lunii urmatoare celei in care se depusese ultimul instrument de ratificare, aceasta data putea fi respectata, alfel data trebuia modificata. Din aceasta cauza, prin intarzierea ratificarii tratatului de catre Republica Ceha, ultima dintre cele 27 de state membre care a indeplinit aceasta procedura, care a ratificat tratatul abia la 3 noiembrie 2009, acesta a intrat in vigoare la 1 decembrie 2009.

Prin Tratatul de la Lisabona se confera institutiilor europene dreptul de adaptare a acestora la contextul contemporan si a metodelor acestora de lucru, dar si cosolida legitimitatea democratica a Uniunii si a multitudinilor de valori ale acesteia. Acest tratat este tocmai rezultatul conlucrarii statelor membre ale Uniunii Europene, a negocierilor dintre ele, bineinteles cu participarea Comisiei Europene si a Parlamentului European. Era necesar ca acest tratat sa fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre dupa cum erau regulile constitutionale proprii.

Tratatul de la Lisabona a modificat Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele Comunitatii Europene, care era în vigoare pana în prezent, dar insa fără a le înlocui. Tratatul a pus la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

Din cuprinsul tratatului se disting prin importanta, transparenta si eficienta mai multe prevederi care fac diferenta intre acest tratat si cele care si-au exercitat pana acum functionalitatea. Dupa modelul Comisiei Europene si Uniunea Europeana are de acum personalitate juridica, iar mandatul functiei de presedinte al Consiliului European este transformata intr-o functie permanenta de “Presedinte al Uniunii” de doi ani si jumatate.

Se infiinteaza o noua functie cu numele oficial de Inalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comuna externa si de securitate sub titulatura de Ministru de Externe al Uniunii, se reduce din numarul de comisari astfel incat sa se ajunga la o treime din numarul existent pana acum, iar regulile stabilite prin Tratatul de la Nisa in cadrul Consiliului se modifica in privinta modalitatii de vot, insa dupa anul 2014, caci pana la acest an raman in vigoare regulile existente deja.

Scopul Tratatului de la Lisabona este acela de a crea o transparenta cat mai mare si o europa democratica in care Parlamentul European si parlamentele nationale sa fie in deplina armonie si intr-un cadru foarte bun relational, unde vocea cetatenilor sa fie mai lesne ascultata iar sansele de a fi ascultati mult mai numeroase, stabilind foarte clar ce este de facut si de catre cine la nivel european si national.

referat sustinut in anul 2009