Terorismul internațional ca fenomen politic, juridic și social

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1. Conceptul de terorism internațional
2. Incriminarea din punct de vedere juridic a terorismului
3. Aspecte teoretice şi jurisprudenţiale privind unele acte de terorism în lumina legislaţiei penale române
4. Instrumentarea cauzelor penale având ca obiect infracţiunile de terorism
Bibliografie

Extras din referat:

TERORISMUL INTERNAŢIONAL CA FENOMEN POLITIC, JURIDIC ŞI SOCIAL

1. Conceptul de terorism internațional

Terorismul, definit în general ca folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace pe scară largă teroarea în vederea atingerii unor scopuri criminale, constituie una dintre infracţiunile cunoscute din cele mai vechi timpuri, incriminată ca atare şi reprimată prin legislaţia internă a statelor.

Caracteristica principală a terorismului este intimidarea prin violenţă, iar mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop sunt extrem de variate, incluzând răpirea de persoane, luarea de ostateci, asasinatul, execuţiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea căilor ferate sau a unor instalaţii industriale ori a mijloacelor de telecomunicaţii, ruperea unor diguri, otrăvirea apei potabile (a râurilor, fântânilor sau rezervoarelor de apă), producerea unor boli contagioase, executarea de bombardamente etc .

În raport de scopurile pe care şi le propun autorii actelor de terorism, precum şi de obiectul sau urmările unor asemenea acte, terorismul poate să constituie o infracţiune de drept comun când prin aceasta se urmăreşte realizarea unui avantaj material ori cu titlu personal, cum ar fi extorcarea de fonduri sau răzbunarea, dar poate lua şi forma unei crime politice, când urmăreşte să complice sau să determine ruperea relaţiilor dintre state, să înlăture anumiţi lideri politici, inclusiv şefi de state, deveniţi indezirabili unor cercuri politice, să influenţeze prin intimidare politica generală a unor state sau poziţia pe care acestea urmează să o adopte în soluţionarea unor probleme politice concrete, să impună o doctrină politică ori o anumită formă de organizare a statului, în această ultimă categorie încadrându-se şi terorismul de stat, constând în acte de violenţă şi agresiune exercitată de un guvern sau de o forţă politică conducătoare într-un stat împotriva membrilor propriei societăţi, dar şi, în anumite cazuri, împotriva mişcărilor de eliberare naţională a unor popoare subjugate.

Subiect al terorismului poate fi astfel atât o persoană particulară, cât şi statul, atunci când actele de terorism se săvârşesc în numele şi în contul unui stat.

Terorismul internaţional săvârşit în timp de pace a luat în ultimul secol o deosebită amploare, la metodele "tradiţionale" adăugându-se noi forme, cum ar fi atentatele contra şefilor de state, atacarea misiunilor diplomatice şi a diplomaţilor, atentatele împotriva personalităţilor - politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor instituţii publice sau întreprinseri comerciale, a avioanelor, a forţelor de ordine etc.

Intensificarea actelor de terorism internaţional a determinat intrarea acestora în sfera preocupărilor atât ale statelor, cât şi ale altor foruri specializate în domeniul prevenirii şi reprimării criminalităţii, în special în perioada de după primul război mondial.

Problema a fost abordată în cadrul Societăţii Naţiunilor, unde România a propus în 1926 elaborarea unei Convenţii internaţionale pentru universalizarea represiunii terorismului şi a constituit obiect de preocupare concretă a unui comitet de experţi în cadrul acţiunilor iniţiate pentru codificarea dreptului internaţional. Tot în cadrul Societăţii Naţiunilor primul anteproiect al unei Convenţii pentru instituirea unei Curţi penale internaţionale împotriva terorismului a fost elaborat de eminentul jurist penalist român Vespasian V. Pella în 1935.

Adoptarea primei convenţii internaţionale în acest domeniu a fost impulsionată, însă, de odiosul atentat săvârşit la Marsilia în 1934, când au fost asasinaţi regele Alexandru I al Iugoslaviei şi ministrul de externe al Franţei, Louis Barthou, urmare căruia, la iniţiativa Franţei, Consiliul Societăţii Naţiunilor a convocat o conferinţă privind reprimarea internaţională a terorismului, iar un comitet special al Societăţii a întocmit două proiecte de convenţii care au fost încheiate la Geneva, la 16 noiembrie 1937: una asupra prevenirii și reprimării internaţionale a terorismului, iar cealaltă asupra unei Curţi penale speciale, competentă să judece persoanele acuzate de a fi săvârşit crime de terorism .

Deşi convenţiile au fost semnate de 24, state, ele nu au intrat încă în vigoare, nefiind ratificate, se pare, tot special pentru motivul că în cuprinsul primei convenţii nu se dă o definiţie suficient de precisă terorismului. Terorismul constituia, insă, deja o crimă internaţională la data întocmirii acestor convenţii.

Aşa se face că în însuşi cuprinsul Convenţiei pentru prevenirea si reprimarea terorismului, din 1937, statele părţi "reafirmă principiul de drept internaţional după care este de datoria oricărui stat să se abţină el însuşi de la orice fapt destinat a favoriza activităţile teroriste îndreptate împotriva altui stat şi să împiedice actele prin care acesta se manifestă", angajându-se să prevină şi să reprime activităţile de acest gen şi să-şi dea reciproc concursul în acest sens, raţiunea convenţiei fiind de a consacra principii de incriminare deja făcând parte din dreptul internaţional penal şi de a organiza prevenirea şi reprimarea unor crime internaţionale recunoscute.

Observații:

Universitatea – “Spiru Haret”

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

MASTERE – Ştiinţe penale

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Terorismul International ca Fenomen Politic, Juridic si Social.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
3 630 cuvinte
Nr caractere:
19 677 caractere
Marime:
23.20KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Profesorului:
Liviu Vasilescu
Sus!