Strategia campaniei electorale a Partidului
Independenţei Marii Britanii (UKIP)
1. INTRODUCERE
Campania electorală – caracter european vs. caracter naţional
Campania electorală este procesul politic prin care grupările politice dintr-o ţară luptă pentru obţinerea voturilor celor reprezentaţi. Pentru a câştiga voturile, candidaţii recurg la diferite tehnici, încercări persuasive de atragere a electoratului de partea lor.În zilele noastre, mijlocul de transmitere al mesajelor politice cel mai frecvent utilizat într-o campanie electorală este mass-media. Analiza oricărei campanii electorale trebuie să examineze factorii de natură interna si pe cei de natură externă care au dus la un anumit rezultat. Aceşti factori reprezintă şi elementele în jurul cărora se organizează campania. La categoria factori interni care sunt direct sub controlul echipei de campanie menţionam candidatul, organizaţia (partidul), strategia de campanie şi resursele resursele, iar în ceea ce priveşte factorii externi amintim organizaţiile sau partidele din competiţie, media şi sondajele de opinie.
În contextul politic actual, alegerile pot avea caracter naţional (exemplul alegerilor prezidenţiale) sau caracter europarlamentar. Alegerile europarlamentare au ca scop constituirea odată la cinci ani a Parlamentului European din membri fiecărei ţări parte a Uniunii Europene. Ultimele alegeri europarlamentare au avut loc la data de 4-7 iunie 2009 când, potrivit BBC mai mult de 375 de milioane de europeni din cele 27 de ţări au participat la procesul electoral cu scopul de a-i desemna pe reprezentanţii fiecărei naţiuni în parte. Metoda actuală de alocare a locurilor în Parlamentul European are la bază principiul potrivit căruia numărul europarlamentarilor unei naţiuni este direct proporţional cu numărul locuitorilor din ţara respectivă. Astfel, din totalul de 736 de membri ai Parlamentului European (număr stabilit de Tratatul de la Lisabona), cei mai mulţi europarlamentari vin din partea Germaniei, aceasta fiind totodată ţara cu cea mai numeroasă populaţie având 99 de reprezentanţi, la polul opus situându-se Malta cu doar 5 reprezentanţi.
De cele mai multe ori, europarlamentarii reprezintă atât un parlament naţional, cât şi un parlament european (ex. Partidul European Socialist). Unii membri ai Parlamentului European aparţin numai unei formaţiuni politice naţionale (exemplul Partidului Conservator al Marii Britanii), însă, chiar şi în acest caz, aceştia sunt membri ai unor grupuri parlamentare.
2. UKIP ÎN CAMPANIE
Alegerile europarlamentare din 2004
Fondat la data de 3 septembrie 1994 la London School of Economics de către Alan Sked, Partidul Independenţei Marii Britanii (United Kingdom Independence Party, UKIP) este un partid cu o ideologie conservatoare, populistă şi eurosceptică. Prima participare la alegeri a fost în anul 1999 când au avut loc alegeri europarlamentare, unde UKIP a avut 24 de candidaţi, obţinând aproximativ 154000 de voturi . Următorul moment foarte important în evoluţia partidului Marii Britanii a avut loc în iunie 2004 la alegerile europene, unde, în urma unei campanii electorale în valoare de doua milioane de lire, UKIP a obţinut voturile a 2,6 milioane de cetăţenti (16 %). Declasând Partidul Liberal Democraţilor, UKIP reuşeşte să obţină 12 locuri în Parlamentul European.
Alegerile naţionale din 2010
În cadrul alegerilor naţioanle din 2010 UKIP a avut 572 de candidaţi, principalele ţinte regionale ale acestora fiind St. Albans şi Buckingham unde Nigel Farage l-a avut ca şi contracandidat pe John Bercow. Farage a fost susţinut de Lordul Tebbit în obţinerea locurilor, şi chiar şi o anchetă a conservatorilor referitoare la acest aspect al confruntării Farage vs. Bercow i-au acordat lui Farage 64% din şanse iar lui Bercow 25%. Cu toate acestea rezultatul alegerilor i-au adus partidului UKIP un procentaj de doar 3,1% din voturi (917832 voturi), fără a obţine locuri. Farage a obţinut 17,4% în Buckingham, plasându-se al treilea după conservatorul John Stevens. În urma rezultatelor, UKIP s-a clasat pe locul al IV-lea fiind depăşit de conservatori, laburişti şi liberal- deocraţi (Anexa 1).
1. le BON, Gustave, Psihologia mulţimilor, Editura Humnitas, Bucureşti, 2006
2. MUCCHIELLI, Alex, Arta de a influenţa, Editura Polirom, Bucureşti, 2002,
3. SARTORI, Giovanni, Homo videns, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006
4. http://news.bbc.co.uk
5. http://www.ukip.org
6. http://www.completecampaigns.com
Facultatea de Ştiinţe Politice Universitatea Bucureşti
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
