Soluții de Reprezentare a Statelor Membre UE în Cadrul Consiliului UE

Uniunea Europeană este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 27 de ţări europene şi acoperă aproape tot continentul. A luat naştere în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: ţările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic şi astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict. În 1958 este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, iniţial, contribuie la intensificarea cooperării economice între şase ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Urmează crearea unei pieţe unice de mari proporţii, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său potenţial.UE este un parteneriat economic şi politic, care la început a încercat să dezvolte cooperările economice intre statele memebre, cu scopul evitării izbugnirii unui noi conflict, prin crearea unei interdependente economice între aceste state.

UE funcţionează , pe baza tratatelor, la care au convenit toate statele membre de comun acord şi în mod democratic. Aceste tratate sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi stabilesc obiectivele Uniunii Europene în domeniile acesteia de activitate. De-a lungul timpului Uniunea Europeană, a evoluat foarte mult ajungând o piaţă unică de mari dimensiuni, cu o monedă de schimb comună (euro). De asemenea strategia UE s-a schimbat şi anume că, dacă la început această Uniune avea dor rol economic şi de păstrare a păcii pe continent, acum ea are proiecte majore în a acorda sprijin pentru dezvoltarea şi protejarea mediului intern ,relaţii economice şi diplomatice cu alte ţări care sunt în afara UE.

Uniunea Europeană (UE) este „actorul” cu cel mai mare succes din Europa în ceea ce priveşte instituţionalizarea unui sistem de guvernare care cuprinde o mare parte a continentului şi în acelaşi timp, în continuă creştere, motiv pentru care a devenit „atractivă” pentru mai toate statele europene . Astfel, soluţiile Uniunii Europene dețin o influenţă solidă atât statelor membre, dar şi statelor care nu dețin statut de membru , transformând în acest fel sistemele statale existente. Cât priveşte statele non-membre, un important rol este jucat de procesul de extindere a Uniunii Europene, în contextul căruia statele candidate trebuie să corespundă standardelor impuse de Uniunea Europeană, dar și să se adapteze la modelele existente în cadrul uniunii. Totuși, în ceea ce priveşte aceste adaptări la standardele europene, este important de notat că statele non-membre nu se limitează doar la Uniunea Europeană, deoarece relaţiile transfrontaliere europene sunt dirijate, în afara uniunii, prin intermediul altor regimuri, instituţii transnaţionale și organizaţii internaționale. Mai mult, cu privire la Europa de Est în general, şi România în special, acest gen de transformări, şi anume transformările văzute ca fiind determinate, în esenţă, de principalele organisme/instituţii europene şi de nevoia de a corespunde cu standardele europene, a început să evolueze în special într-un moment în care ţările est-europene, toate fiind parte a fostului bloc comunist şi aplicante pentru integrarea în UE, se confruntau cu problemele inerente unei „tranziţii democratice”.

Principalele instituţii ale Uniunii Europene , cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor. Consiliul European au rol de stimulator al discuţiilor şi iniţiativelor comunitare. Alte instituţii cu rol important în funcţionarea UE sunt: Curtea Europeană de Justiţie ( împreună cu Tribunalul Primei Instante), Curtea de Conturi şi Ombudsmanul European. Nu în ultimul rând, avem instituţia financiară reprezentată de Banca Europeană de Investiţii – care sprijină implementarea politicilor UE ( alături de Fondurile Structurale şi de programele comunitare) – şi Banca Central Europeană – creată în scopul sprijinirii uniunii economice şi monetare.

Ele au fost create pentru a da impresia unei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene, în cadrul unei cooperări mai strânse ca niciodată. Pe măsură ce responsabilităţile uniunii s-au lărgit, instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase.

Aceste instituţii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflecta evoluţia în timp a structurii unionale europene şi trec acum printr-un proces de reformă generat de extinderea Uniunii cu zece state în 2004 ( cea mai mare extindere din istoria să) şi cu alte două în 2007 ( deocamdată, procesul neoprindu-se aici).

Johan P. Olsen, The Many Faces of Europeanization, în „Journal of Common Market Studies”, vol. 40, 2002, nr. 5, p. 927

Johan P. Olsen, The Many Faces of Europeanization, în „Journal of Common Market Studies”, vol. 40, 2002, nr. 5, p. 926;

Vezi Jimmy Oliver Milanese, Europeanization în Central Eastern European Democratic Transition: a Multi-level Explanation Approach, Bradford-Merano, 2001, p. 4

Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ediţia a III-a, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2006, pg. 59.

Penelope Kent, European Community Law, 1992, pag. 14

Gyula FÁBIÁN, Nicolae MIHU, Emöd VERESS, Parlamentul European, Editura Wolters Kluwer, România, Bucureşti, 2007.

Luciana – Alexandra GHICA (coord.), Enciclopedia Uniunii Europene,Editura Meronia, Bucureşti, 2005.

Site-uri:

http://www.consilium.europa.eu/, consultat la data de 10 mai 2013.

http://eur-lex.europa.eu/, consultat la data de 10 mai 2013.

http://www.europa.eu, consultat la data de 10 mai 2013.

http://www.europarl.europa.eu, consultat la data de 10 mai 2013.

http://www.europarl.ro/, consultat la data de 10 mai 2013.

http://www.ro.wikipedia.org, consultat la data de 10 mai 2013.

http://www.studentie.ro, consultat la data de 10 mai 2013.

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE UNIVERSITATEA BUCUREŞTI