Rusia - Actor Politic pe Plan Internațional

Rusia este recunoscută la nivel mondial pentru tertipurile, tergiversările, şantajul şi intimidarea practicate. „Opoziţia afişată de legislativul rus în anumite momente vitale a reprezentat un ecran de fum menit să ascundă neîndeplinirea condiţiilor impuse de un acord internaţional aflat în vigoare. Acest „joc la două capete” era o veche practică sovietică, fiind menit să smulgă concesii maxime din partea ţării vizate prin obţinerea unor avantaje substanţiale în urma renegocierii acordurilor interstatale”. Alteori, semnarea tratatelor bilaterale era urmată de o lungă amânare a ratificării de către Duma de stat. De exemplu, stabilirea graniţelor cu Estonia şi Letonia a rămas neratificată. Rusia a acţionat astfel ştiind că o ţară cu graniţe nestabilite nu poate fi inclusă în NATO.

„Pentru o ţară expansionistă cu mari aspiraţii de putere, politica externă devine un instrument al politicii interne, în timp ce politica internă este exportată peste hotare. În acest context, caracterizarea preşedintelui Putin drept un „pragmatic” nu ridică problema obiectivelor Rusiei, ci doar descrie mijloacele întrebuinţat.” Rusia a fost întotdeauna un stat sensibil la orice modificare apărută în zonele sale de interes şi a încercat, printr-un joc al strategiilor, să îşi îndeplinească obiectivele cu orice preţ, pe cale diplomatică şi, mai ales, pe căi mai puţin diplomatice. Fost KGB-ist, Putin şi-a utilizat din plin pregătirea în exercitarea funcţiei de şef al statului. „ În Canada cea sensibilă faţă de starea mediului a pretins că este ecologist de o viaţă. În Japonia, s-a înveşmântat cu un costum de judo şi şi-a permis să fie trântit la podea în timpul unui meci. În China a declarat că una dintre fiicele sale studiază limba chineză. În Franţa a spus că pictorul său preferat este Renoir.” Într-o lume dominată de SUA, Rusia se vede aşadar nevoită să se adapteze la o realitate mai degrabă incomodă, ajustându-şi metodele de lucru în consecinţă. „Armele” utilizate diferă, după caz. „Rusia şi-a impus dominaţia pe frontul secret, evidenţiindu-se prin numeroasele metode şi practici inovatoare în domeniu, aplicate în cadrul unor operaţiuni minuţios concepute, care au creat un adevărat mit în jurul serviciilor sale secrete.”

Moscova a acţionat deseori sub pretextul auto-apărării şi al asigurării securităţii, exagerând, de cele mai multe ori, pericolul la adresa sa. Un exemplu în acest sens este opoziţia fermă în raport cu extinderea NATO, care devine mai „antirusă” şi subminează interesele Federaţiei. Rusia a alcătuit chiar şi o listă cu acţiuni pe care le consideră potrivnice şi la care îşi arogă dreptul de a lua măsuri pentru a contrabalansa situaţia. Pe listă sunt prezente, printre altele, integrarea statelor est-europene în NATO şi misiunile Alianţei în respectivul spaţiu (cum ar fi modernizarea armatelor), ori plasarea de baze militare americane în estul Europei. Kremlinul practică tactica apărării prin atac, făcând dese ameninţări (uneori fără a specifica acţiunile ulterioare) justificate prin încercarea de protejare a intereselor naţionale. Astfel, suspendarea diverselor tratate ce fac referire la armament a fost una dintre ameninţările favorite utilizate.

Mai mult, doctrina militară rusă permite utilizarea de arme nucleare în cazul în care se consideră că securitatea naţională ar fi în primejdie. Rusia ar putea iniţia un atac, dacă există o ameninţare armată iminentă asupra sa, dacă îi sunt încălcate sferele de interes ori dacă, în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI), există situaţii instabile ce pun în pericol etnicii ruşi. Trebuie menţionat faptul că populaţia vorbitoare de limbă rusă din afara graniţelor a fost în repetate ocazii utilizată ca pretext în explicaţiile furnizate cu referile la anumite declaraţii sau acţiuni ale Kremlinului. „ O temă recurentă a politicii Kremlinului o reprezintă preocuparea afişată pentru minorităţile rusofone din statele învecinate, în special din statele care se opun eforturilor integrative ale Rusiei sau care au decis să adere la NATO [ ] Desfăşurarea militarilor ruşi în statele membre CSI este descrisă ca fiind o formă de protejare a minorităţilor ruse”.