Feminismul este mişcarea pentru egalitate socială, politică şi economică între femei şi bărbaţi.
• Se adresează dezechilibrului de putere dintre sexe care dezavantajează femeile.
• Se opune subordonării femeii de către bărbaţi în familie şi societate, ca şi pretenţiei bărbaţilor de a stabili ce este cel mai bine pentru femei fără a le consulta şn prealabil.
• Feminismul crede in oportunităţi egale şi susţine: promovarea/ emanciparea/ progresul/ dezvoltarea femeii .Termenul de „feminism” a început să fie folosit în sensul de convingere şi pledoarie în favoarea drepturilor egale pentru femei, bazată pe ideea egalităţii între sexe după prima Conferinţă Internaţională a Femeilor (Paris, 1892).
Rădăcinile feminismului sunt însa mult mai vechi; practic odată cu primele contestări publice ale tratării femeilor ca sex inferior si cerinţa pentru consideraţie egala putem vorbi de feminism. Cel mai răspândit model de periodizare a feminismului este cel numit „în valuri”:
Valul I – mijlocul secolului al XIX-lea – Începutul secolului XX, marcat de lupta pentru obţinerea drepturilor politice.
Valul II – anii ’60 –’70, când feministele au trecut dincolo de revendicările iniţiale, militând pentru egalitate în sens larg şi în toate domeniile: educaţie, loc de muncă, familie .
Valul III – pune, în lupta pentru egalitate, un accent deosebit pe identităţile diferite constituite pe criterii de rasă, etnie, clasă socială, naţionalitate, religie.
În numeroase contexte naţionale, a fi cetăţean înseamnă a beneficia de un anumit statut public sau civic refuzat noncetăţenilor.Noţiunea de cetăţenie privită ca “statut social” a fost importantă în contextul politic american: “ cele două mărci fundamentale ale recunoaşterii publice, votul şi oportunitatea de a câştiga bani prin muncă” au alcătuit esenţa ideii americane despre cetăţeni.A vota şi a câştiga nu au fost valorizate doar din punct de vedere instrumental (ca mijloace de promovare a intereselor personale şi de a face bani) ,ci au constituit “mărci ale demnităţii civice” , deoarece indivizii privaţi de acestea se simţeau “dezonoraţi, nu doar lipsiţi de putere si săraci”. De la început, cetăţenia ca statut social a fost definită prin contrast cu aceia care erau excluşi de la acest statut: “valoarea cetăţeniei a derivat la început din calitatea sa de a fi refuzată sclavilor, unora dintre albi şi tuturor femeilor”.Suntem cetăţeni în masura în care câştigăm”.Chiar munca salarizată prestată de clasa muncitoare feminină nu le-a conferit acestora statutul de “lucrători liberi” îndreptăţiţi să voteze.
Mişcările sociale care încearcă să asigure aceste drepturi civice şi politice pentru membrii grupurilor excluse, precum sclavii sau femeile albe, îşi construiesc pleadoria bazându-se pe faptul că membrii acestor grupuri excluse deţin toate calităţile necesare autoreprezentării, autoguvernării şi contribuţiei sociale, ceea ce le indreptăţeşte accesul la exercitarea acestor drepturi. O astfel de retorică politică confirmă cu toate acestea opinia că drepturile şi statutul de cetăţean aparţin de drept numai acelora care sunt “membri deplin cooperanţi ai societăţii”.
O concepţie feministă asupra cetăţeniei trebuie să manifeste o atitudine critică la adresa teoriilor care situează demnitatea şi valoarea individului în cadrul competenţelor de cetăţean “autonom, raţional, independent”. Această concepţie sugerează că singurile drepturi de care asttfel de cetăţeni au nevoie sunt “drepturile negative”, drepturi de a fi protejaţi de anestic şi intervenţie nejustificate, ceea ce ar apăra aceste entităţi autonome cu preţul ignorării importanţei “drepturilor pozitive”, privind asigurarea mijloacelor de subzistenţă esenţiale pentru asigurarea unui statut demn de societate. Viziunea feministă asupra demnităţii şi valorii tuturor cetăţenilor trebuie să conceptualizeze drepturile în mod diferenţiat, astfel încât să consacre atât drepturile pozitive cât şi cele negative drept elemente fundamentale de demnitate umană.
Un concept central în definirea drepturilor pozitive şi negative esenţiale asociate cetăţeniei îl constituie nu atât “capacităţile de autodeterminare “, cât complexul de concepte cuprinzând “natura vulnerabilă” a individului şi “deminatatea umană”. Fiinţele umane dobândesc demnitate şi valoare atunci când interesele elementare şi de progres sunt privite ca temeiuri de preocupare socială.
Feminiştii au încercat să stabilească ce anume cuprinde activitatea politică. Conform viziunii generale, activitatea politică poate fi privită ca acoperind toate domeniile marcate de negocieri asupra puterii. Astfel, lupta individuală a unei femei pentru negocierea rolurilor sexelor şi a treburilor casnice cu partenerul ei de viaţă sau cu patronul; sau pentru promovarea unor atitudini echitabile, într-o anumită instituţie, poate fi încadrată în categoria activităţilor politice, ca şi participarea la o întalnire a comunităţii locale sau angajarea într-un discurs politic asupra unor probleme de interes naţional.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
