Puterea în Relațiile Internaționale după Sfârșitul Războiului Rece

Tema “Puterea în relațiile internaționale după sfârșitul Războilui Rece” are un rol important în exprimarea tendințelor, privitoare la exercitarea puterii de către actorii sistemului internațional post-Război Rece.

Puterea reprezintă capacitatea de a transforma resursele în obiective şi rezultate. Această capacitate se poate baza pe coerciţie (capacitatea de a determina o entitate să acţioneze într-un anumit fel împotriva voinţei ei, prin forţă, intimidare, ameninţare sau o altă formă de presiune directă) sau forme non-coercitive, ca manipularea sau persuasiunea.

Odată cu sfârşitul Războiului Rece puterea nu mai este privită în termeni exclusivi militari. Globalizarea şi interdependenţa au accentuat elementele economice, politice şi sociale. În plus, statul nu mai reprezintă obiectul referent unic al securităţii deşi rămâne actorul principal în determinarea strategiilor de securitate.

Perioada de după Războiul Rece are o importanţă deosebită pentru politica internaţională deoarece este marcată de schimbări majore ale sistemului internaţional. Lumea secolului XXI este cu totul alta, se supune unor exigenţe noi, produce crize de tip nou care găsesc ţările nepregătite. Este o lume unipolară ce tinde spre multipolaritate, marcată de instabilitate politică, de conflicte şi confruntări armate care se înscriu într-un registru diferit de cel al sfârşitului secolului XX. Particularitatea acestei perioade este dată de nivelul la care au loc confruntările dintre cele două puteri adversare, dar şi de mijloacele utilizate: presiunea economică, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, asasinatul, operaţiunile militare de intensitate mică şi iminentul război pe scară mare.

În urma analizei dinamicii puterii în cadrul sistemului internaţional post-Război Rece pot fi identificate următoarele caracteristici principale ale puterii: asimetria, difuziunea, tranziția și contextualitatea.

Mai mult, forţele identificate care au modelat caracterul /natura puterii în sistem după sfărşitul Războiului Rece sunt: globalizarea, revoluţia informaţiei (extinderea utilizării internetului), interdependenţa. Acestea au afectat natura puterii în termenii reconsiderării resurselor şi a modificării concentrării şi manifestării puterii în cadrul sistemului internaţional.

Pentru a surprinde mai bine dinamica şi caracteristicile puterii în cadrul sistemului internaţional post-Război aceste evoluţii au fost analizate prin intermediul teoriei puterii a profesorului Joseph S.Nye Jr, care identifcă două tipologii de bază ale puterii și anume: puterea soft și hard.

Teoreticienii relaţiilor internaţionale abordează puterea din două perspective: puterea ca resursă şi puterea ca rezultate comportamentale.

În acest sens sunt analizate diversele tipuri de puteri precum: puterea militară, economică, puterea cibernetică, puterea discursului etc., din perspectiva resurselor şi a comportamentelor.

Prin urmare putem constata că într-un sistem internaţional dinamic şi complex cum este sistemul internaţional al secolului XXI, în care unităţile şi interacţiunile sunt într-o dinamică continuă, puterea are un caracter contextual.

Sfarșitul Războiului Rece a deschis un "laborator în lumea reală", de testare și rafinare a teoriilor generale ale relațiilor internaționale. Utilizând cadrul oferit de rea¬lismul structural, instituționalism și liberalism, sistemul internațional după Războiul Rece analizează reacția unor puteri importante la colapsul Uniunii Sovietice și felul în care și-au conturat politicile externe în perioada de tranziție de după Războiul Rece.

Ideea este susținută de pacea democratică care a început să genereze efecte de socializare puternice, datorită apariției unei mase critice de state democratice liberale după sfarșitul Războiului Rece. Tendința produsă este similară cu tiparul interpretat de realiștii clasici drept "raliere" în interiorul unei structuri de puteri unipolare. Studiile de caz asupra Germaniei, Chinei și Japoniei – identificate drept state-cheie cu potențialul de a contesta dominația SUA oferă dovezi care sprijină evaluarea schimbării internaționale.

Această afirmație este susținută de faptul că sfarșitul Războiului Rece este un punct de cotitură istoric major în evoluția politicii mondiale, cu implicații fundamentale pentru conceptualizarea dinamicii sistemului internațional.

Sfârşitul războiului rece şi transformările majore din sistemul internaţional după 1989 au schimbat întregul câmp al agendei teoretice în domeniul relaţiilor internaţionale. Teoria realismului nu a putut explica şi prevedea cooperarea între statele rivale, colapsul şi expansiunea alianţelor, unificarea puterilor divergente, fiind o relativă stabilitate în interiorul sistemului internaţional. Ca o reacţie la acest „faliment“ al teoriei relaţiilor internaţionale, s-a produs ascensiunea teoriilor instituţionaliste, care susţin că unica sursă de stabilitate şi securitate în sistem o constituie instituţiile internaţionale.

Cu certitudine putem afirma că sfârşitul Războiului Rece nu a pus capăt confruntărilor şi războaielor de pe mapamond. Uneori sfârşitul bipolarităţii a instigat mai multe conflicte locale bazate pe regimul de apartheid şi contestarea sa, cicluri de rebeliuni şi de represiuni în America Centrală, în alte cazuri, din contră, sfârşitul războiului rece a incitat explozia noilor conflicte, cum a fost cazul fostei Iugoslavii, războaielor din Caucaz, Tadjikistan, Republica Moldova etc.

Destrămarea Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei, apariţia noilor state independente precum și lichidarea Tratatului de la Varşovia au schimbat radical harta geopolitică şi politică a Europei de Sud Est. Pe Continentul European nu există o altă regiune care ar fi fost supusă în ultimul deceniu al secolului XX unor schimbări atât de esenţiale sau unor confruntări politice şi ciocniri atât de intense. Complexul regional de conflicte din Balcani s-a activat după sfârşitul sistemului bipolar, însă nu putem susţine faptul că aceste conflicte sunt noi, sub pretextul că ele n-au existat până la 1991. Este cert faptul că sistemul bipolar a ţinut regiunea în hibernare, însă sursele şi structurile complexe balcanice au existat cu mult timp înainte. Am putea menţiona că sistemul internaţional în mutaţiile produse în anii 90 a permis redeschiderea unui dosar conflictual de natură istorică. Astfel, un conflict (sau un complex regional de conflicte) poate avea surse istorice îndepărtate şi poate produce efecte radicale noi în sistemul global.

Instaurarea păcii, stabilităţii şi securităţii în regiune depinde de o serie de condiţii care constituie fundamentul consolidării acestora. Printre aceşti factori se pot enumera: situaţia geopolitică, interesele marilor puteri, dezvoltarea economică, politică, stabilirea relaţiilor bilaterale, înţelegerea şi respectul mutual, dorinţa de a întreprinde paşi concreţi şi credibili spre reconciliere şi instaurarea încrederii şi cooperării în domeniile de interes mutual.

Internaţionalizarea ar putea fi o soluţie fezabilă în vederea integrităţii teritoriale, în caz că statele (cum este şi cazul Republicii Moldova) nu sunt capabile deja de peste două decenii să redreseze problemele existente. Iată ce i-a lipsit cu desăvârşire Europei de Sud-Est în general şi fiecărei ţări în parte pentru a instaura mult râvnita stabilitate.