Politicele de securitate în Uniunea Europeană și Republica Moldova

Aprobarea Strategiei Securitatii Nationale ofera sansa inceputului unei faze calitativ noi in politica de securitate si aparare a Republicii Moldova, initierii si implementarii unor reforme adecvate in sectorul de securitate si aparare in conformitate cu practicile si standardele europene. Experienta anterioara de initiere si implementare a reformelor in acest sector indica asupra faptului ca valorificarea acestei sanse depinde atit de vointa politca cit si de capacitatile institutiilor din sectorul de securitate, in special cele de gestiune a sectorului de securitate nationala la nivel politic si cele de planificare strategica. Desi rolul de monitorizare si coordonare inter-institutionala este atribuit Consiliului Suprem de Securitate, de facto, succesul implementarii Strategiei depinde de eficienta institutiei prezidentiale, or de reforma de urgenta a aparatului prezidential. Legea securitatii statului, aprobata de la 31 octombrie 1995, a dezvoltat ideile din Conceptia securitatii nationale si a corectat un sir de erori comise in Conceptie. Politica Externa si de Securitate Comuna reprezinta modalitati de realizare a relatiilor externe ale Uniunii Europene. Ea a fost realizata relativ tarziu fata de restul constructiei europene, avand in vedere natura sensibila a acestei politici care in continuare se regaseste in sfera competentelor statelor membre. Nevoia unei politici externe comune bazate pe cooperarea statelor a facut ca aparitia Uniunii Europene, sa se desfasoare in cadrul Cooperarii politice europene (CPE), lansata in 1970, in urma raportului ministrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Comunitatilor Europene de la Luxemburg si extinsa prin Actul Unic European (AUE) din anul 1987. Cooperarea politica europeana consta in consultari periodice intre ministri afacerilor externe si in contacte permanente dintre administratiile acestora. Deciziile erau acceptate in comun si orice decizie trebuia luata cu unanimitate de voturi. Problemele ce priveau securitatea se limitau insa la aspectele politice si economice, adica nu includeau si domeniul apararii. Prin Tratatul de la Maastricht din 1992, completat prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeana si-a stabilit obiectivul afirmarii sale pe scena internationala, in special prin punerea in practica a unei politici externe si de securitate comuna, incluzand definirea in timp a unei politici de aparare, care ar putea conduce, la momentul potrivit, la o aparare comuna. Conform Tratatului de la Maastricht, politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C.) constituie cel de-al doilea pilon al U.E.,