Politica monetară UE

1. Aspecte introductive

Pentru a tace faţă provocărilor viitoare, UE a intensificat coordonarea strategiilor economice naţionale şi stabilirea regulilor generale. Un rol important în realizarea acestor sarcini l-a avut elaborarea unei politici economice comune. Cel mai de seamă pas al acestei etape a fost introducerea pe piaţa comună a monedei unice, la l ianuarie 1999. Acest proiect are în vedere următorul fapt: cheltuielile şi pierderile de resurse cauzate în mod independent de fiecare naţiune în parte pot fi inutil de mari, mai ales în ţările mici care sunt dependente de altele. Nu naţiunile, ci Europa în totalitatea ei va intra in competiţie cu Asia şi cu SUA. Naţiunile europene nu pot face faţă acestei competiţii în mod individual.

Schimbările profunde în condiţiile de trai ale populaţiei europene au impus realizarea unui progres semnificativ în desăvârşirea UE:

• Primul element este evoluţia uimitoare din domeniul mijloacelor de transport. Atât transportul public, cât şi cel privat permit deplasarea persoanelor şi bunurilor la distanţe mari. În ultimii 30 de ani, timpul necesar pentru a ajunge dintr-o localitate în alta a fost redus cu o viteză mai mare decât în orice altă perioadă anterioară din istorie.

• Al doilea element este dezvoltarea tuturor mijloacelor informatice, reţelele de computere permiţând accesul la informaţie oricărei persoane care vrea să comunice. Fluxul informaţional este omniprezent.

2. Funcţiile politicii monetare

Intervenţiilor guvernamentale în domeniul economic le sunt atribuite, de obicei, trei funcţii distincte:

A. Funcţia alocativă (pentru a stimula eficienţa, abundenţa şi dezvoltarea)

Unul dintre principalele obiective pe care UE le-a urmărit încă de la început a fost crearea pieţei unice. Desăvârşirea ei a dus la încheierea unui proces iniţiat o dată cu desfiinţarea taxelor vamale (prin semnarea Tratatului de la Roma, din 1957) şi continuat în decembrie 1992 cu desfiinţarea barierelor vamale. Aceste bariere constituiau un simbol al controlului statului asupra celor patru libertăţi fundamentale: liberul tranzit al persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului.

Unul dintre principalele argumente în favoarea integrării europene se bazează pe avantajele deţinerii unei pieţe mai mari în comparaţie cu cea pe care ar avea-o altfel flecare stat în parte. O piaţă de desfacere foarte mare poate susţine un anumit număr de întreprinderi, inclusiv pe cele de dimensiuni gigantice, care sunt supuse unei competiţii sporite. Acest lucru exclude posibilitatea ca acestea să-şi exploateze dimensiunile pentru dobândirea unei poziţii dominante în cadrul pieţei naţionale a statului din care fac parte. Intervenţia organismelor Uniunii sub diverse forme (sfaturi, indicaţii, avertismente şi, în unele cazuri, sancţiuni penale) constituie o activitate politico-economică adecvată, care are drept scop să prevină:

a) ca marile întreprinderi să stabilească acorduri de cooperare care ar reinstitui, într-o manieră mascată, frontierele vamale abolite de către piaţa europeană comună;

b) ca orice întreprindere, în virtutea poziţiei ei naturale, să exploateze situaţia pentru a-şi mări puterea economică în dezavantajul consumatorilor, al concurentei şi al furnizorilor;

c) ca statele individuale sa subvenţioneze întreprinderile cu unicul scop de a sprijini anumite companii naţionale, creând astfel dificultăţi pentru celelalte firme care sunt capabile să ofere, fără sprijin, aceleaşi produse sau servicii, la preţuri mai mici.

Indiferent de latura concretă a fiecăruia dintre aspectele menţionate, direcţia indicată apare în mod evident:

• tot ceea ce stimulează eficienţa şi prosperitatea şi nu contravine principiilor competiţiei poate, cel puţin teoretic, să fie reprodus de alţii cu aceleaşi drepturi şi ar trebui considerat benefic;

• tot ceea ce obstrucţionează dreptul altora la iniţiativă trebuie exclus sau refuzat.

B. Funcţia de reglare şi stabilizare

A doua funcţie se concentrează pe căutarea unor iniţiative potrivite pentru a garanta faptul că efectele oricărui şoc survenit în derularea normală a activităţilor economice se încadrează în anumite limite ce pot fi suportate, în mod colectiv şi individual, de către ţările

europene.

La nivel comunitar, raţionamentul care se află la baza acestei funcţii nu vizează doar câştigarea sprijinului pentru realizarea stabilităţii care este, în general, răspândită în rândul oamenilor de afaceri europeni, ci corespunde convingerii că, fără un cadru de referinţă comun, realizarea individuală a stabilităţii este foarte dificilă. Adaptarea la noile circumstanţe ar putea genera cheltuieli suplimentare, uneori foarte mari.