Politica Externă și de Securitate Comună

I. Introducere

Pornind de la ideea conform căreia dimensiunea de politică de securitate a fost intrinsecă ideii de Uniunea Europeană încă de la începuturile acesteia şi că motivul principal al formării Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului a fost numai în subsidiar economic, în esenţă de politică de securitate (prevenirea izbucnirii unui alt război în Europa), merită să acordăm o atenţie sporită acestui ,,domeniu atât de sensibil“, cel al securităţii.

Dinamismul economic al Uniunii Europene trebuia acompaniat de unul politic pe măsură. Imaginea Uniunii Europene de actor pe scena mondială se cerea întărită, Uniunea Europeană avea nevoie de o mai mare vizibilitate. Apariţia Politicii Externe de Securitate Comună a fost momentul care i-a întărit identitatea şi i-a permis să vorbească cu o singură voce.

Ca orice politică, pentru a putea fi pusă în aplicare, avea nevoie de un instrument-strategia. Strategia de Securitate Europeană (2003), prima de acest fel, trasa liniile unui comportament cooperative al Uniunii Europene în arena internaţională, dat fiind faptul că ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa ei, provenite din procesul globalizării, erau evident comune cu ale altor actori.

II. Trecerea de la economic la politic. Apariţia şi dezvoltarea PESC

Mediul de securitate internaţional se află într-o rapidă schimbare. Vechea ordine mondială, bazată pe o logică bipolară a dispărut, în timp ce germenii construcţiei unei noi arhitecturi globale de securitate ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor comunităţii internaţionale. Unele schimbări sunt lineare şi previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a mediului de securitate, fie că reprezintă rezultatul unor strategii şi programe. Altele au caracter surprinzător, seismic sau de discontinuitate strategică şi sunt însoţite de o doză de incertitudine semnificativă ca natură, amploare şi durată.1

Europa se profila ca un viitor centru mondial de putere, al cărui dinamism economic trebuia să fie dublat de un protagonism politic pe măsura celui economic. Unul dintre obiectivele cele mai râvnite era acela al definirii unei identităţi a Uniunii în arena internaţională, prin realizarea unei politici externe şi de securitate comună.

În Uniunea Europeană, politicile sunt caracterizate de mecanismele care stau la baza lor. O politică există prin felul în care ea este construită. Dimensiunea de politică de securitate a fost intrinsecă ideii de Uniune Europeană încă de la începuturile acesteia. Însuşi motivul principal al formării Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului a fost numai în subsidiar economic, şi în esenţă de politică de securitate – prevenirea izbucnirii unui alt război în Europa. Cu toate acestea, intenţia de a construi o politică de acest tip după modelul celorlalte a fost acceptată abia în anii 1980, ceea ce a însemnat un pas înainte în privinţa disponibilităţii statelor membre de a ceda din atributele suveranităţii într-un domeniu atât de sensibil.2