Politica de Securitate Energetică a Uniunii Europene

În contextul discuţiilor derulate atât la nivel intern, cât şi comunitar privind securitatea energetică, sursele şi rutele alternative, precum şi respectarea regulilor concurenţiale în principalele domenii ale sectorului energetic (petrol şi gaze), considerăm ca fiind oportună expunerea unor idei privind acest subiect. ∗

Faptul că energia joacă un rol critic în dezvoltarea socio-economică a încetat de mult a mai constitui o noutate. Identificarea şi analizarea problemelor din acest sector, respectiv dezvoltarea opţiunilor de politică energetică reprezintă subiecte importante de studiu pentru guverne şi cercetători, în scopul dezvoltării comunităţii. Astfel, în contextul în care autarhia energeticǎ reprezintă în prezent echivalentul moral al războiului, este uşor de înţeles motivul pentru care securitatea energetică reprezintă unul dintre principalele puncte de discuţie de pe agenda securităţii comunitare. O perioadă destul de lungă guvernele au încercat să menţină politica energetică în sfera internă de responsabilitate, intervenind fie direct fie prin intermediul companiilor naţionale pentru menţinerea unui anumit grad de suveranitate.

Preocupări legislative anterioare ale UE privind domeniul energetic s-au concretizat în cuprinsul următoarelor documente comunitare:

- Directiva Nr. 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii, modificând Directiva Consiliului Nr. 96/61/EC;

- Directiva Nr. 2003/54/CE a Parlamentului şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind reguli commune pentru piaţa internă de electricitate şi de abrogare a Directivei Nr. 96/92/CE apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 176/57 din 15.07.2004;

- Directiva Nr.2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei Nr. 98/30/CE;

- Directiva Nr. 2004/67/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 privind măsuri de apărare a securităţii în furnizarea gazului natural;

- Directiva Nr. 2005/89/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 ianuarie 2006 privind măsuri de apărare a securităţii în furnizarea energiei electrice şi a investiţiilor în infrastructură;

- Decizia Nr. 1998/181/CE a Consiliului şi a Comisiei, ECSC, Euratom din 23 septembrie1997 privind încheierea de către Comunităţile Europene a Cartei Energetice şi a Protocolului Cartei Energetice privind eficienţa energetică şi aspecte relaţionate referitoare la mediu;

- Decizia Nr. 1999/819/ Euratom a Comisiei din 16 noiembrie 1999 privind accederea la Convenţia privind Securitatea Nucleară din 1994 a Comunităţii Europene a Energiei Atomice [JOUE L 318 of 11.12.1999];

- Decizia Nr. 2003/796/CE a Comisiei din 11 noiembrie 2003 privind înfiinţarea Grupului European al Reglementatorilor în domeniul Energiei Electrice şi al Gazelor Naturale [JOUE L 296, 14.11.2003];

- Decizia Nr. 2006/500/CE al Consiliului din 29 mai 2006 privind închierea de către Comunitatea Europeană a Tratatului Comunitar privind Energia;

- Decizia Nr. 2006/1364/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 septembrie 2006 stabilind criteriile pentru reţelele de energie trans-europene şi de abrogare a Deciziei Nr. 1996/391/CE şi a Deciziei Nr. 2003/1391/CE;

- Decizia Nr. 2006/1639/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 2006 privind Programul Cadru pentru Competitivitate şi Inovaţie.

Multe dintre acestea au considerat energia ca fiind un domeniu prea important pentru a fi supus hazardului pieţei internaţionale sau pentru a fi supusă unei coordonări exagerate prin înţelegeri interguvernamentale.

În anul 2009, Parlamentul European a adoptat Raportul cu privire la analiza strategicǎ a situaţiei energetice în UE, elaborat de Anne Laperouze (ALDE, Franţa). Survenit în urma crizei gazului din iarna 2008/2009, generată de disputa ruso-ucraineană, deputaţii europeni au solicitat Comisiei revizuirea directivei privind aprovizionarea cu gaz care datează din anul 2004. Aceasta ar trebui să includă planuri naţionale de acţiune în caz de urgenţă, cu caracter obligatoriu şi să conţină o declaraţie comună referitoare la alocarea din stocuri disponibile către statele afectate precum şi activarea măsurilor de urgenţă în statele neafectate pentru a creşte volumul gazului pentru pieţele afectate.