Politică de coeziune a Uniunii Europene

Extras din referat:

UE – 27 state membre;

UE – una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, dar există diferenţe interne izbiroare;

După 2004 aceste diferenţe s-au adâncit odată cu aderarea celor 12 noi state membre;

Regiunile cele mai prospere se află toate în mediul urban.

Solidaritate – de această politică să beneficieze cetăţenii şi regiunile care sunt dezavantajate faţă de media Uedim punct de vedere social şi economic.

Coeziune – implică beneficii pentru toţi.

Politica regională – este menită să aducă rezultate concrete pentru diminuarea diferenşelor de dezvoltare.

Scopul său este de a promova condiţiile de creştere economică şi se concentrează pe 3 obiective = Politica de coeziune (PC)

Stabilită prin Titlul XVII al Tratatului UE.

Acestuia i se adaugă:

Regulamentul nr. 1080/2006 privind FEDR;

Regulamentul nr. 1081/2006 privind FSE;

Regulamentul nr. 1082/2006 privind cooperarea teritorială europeană;

Regulamentul nr. 1083/2006 stabilind prevederile generale privind FEDR, FSE, FC.

Regulamentul nr. 1084/2006 privind FC.

Regulamentul nr. 1828/2006 cu privire la regulile de implementare a Regulamentului Comisiei nr. 1083/2006.

Obiectivul 1. Obiectivul de convergenţă

Obiectivul 2. Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă

Obiectivul 3. Cooperare teritorială europeană

Bibliografie:

http://eufinantare.info/politica-coeziune.html

http://www.mae.ro/node/1623

http://www.finantare.ro/comisia-europeana-politica-de-coeziune-a-ue-contribuie-la-depasirea-crizei-si-la-stimularea-cresterii.html

http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/Documente_Suport/Rapoarte_Strategice/Parlament%20European%20rezolutie%20RS_2010%20P7_TA%282011%290283_1_RO.pdf

http://www.oirposdru-vest.ro/FSE_prez.htm

http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag32/mag32_ro.pdf

http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag33/mag33_ro.pdf

Doina Mihăilă, Implicaţii ale aplicării legislaţiei europene asupra managementului dezvoltării regionale, Galaţi University Press, Galaţi, 2009

Drăgan, Gabriela, UE între federalism şi interguvernamentalism. Politicii comune ale UE, Editura Gramar, Bucureşti, 2010

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Politica de Coeziune a Uniunii Europene.pptx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pptx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Marime:
88.11KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!