Politica Agricolă Comună

Politica Agricolă Comună (PAC) a UE fiind una dintre cele mai vechi politici ale Uniunii Europene, este puternic înrădăcinată în proiectul de integrare europeană. PAC îşi are rădăcinile în anii 1950, în Europa de Vest, ale căror societăţi au fost afectate de anii de război şi unde agricultura a fost schilodită şi aprovizionarea cu alimente nu putea fi garantată. PAC, era menită să încurajeze o mai bună productivitate în lanţul alimentar, asigurarea unui standard de viaţă echitabil pentru comunitatea agricolă, stabilizarea pieţei şi asigurarea disponibilităţii de provizii alimentare consumatorilor din UE la un preţ rezonabil. Stimulente pentru a produce au fost furnizate prin intermediul unui sistem de sprijin cu preţuri ridicate pentru agricultori, combinate cu protecţia frontierelor şi sprijinul de export. Asistenţa financiară a fost, de asemenea, acordate pentru restructurarea agriculturii Aceste priorităţi au devenit treptat problemele asociate cu mediul şi animale, sănătatea şi siguranţa.

Având în vedere lunga istorie PAC, este, de asemenea, o politică care a fost reformată în mai multe rânduri, în special în ultimul deceniu şi jumătate. Astăzi PAC a fost transformat într-o politică multi-funcţională, orientată spre sprijinirea producţiei agricole de piaţă în întreaga Europă, în timp ce, de asemenea, contribuie la zonele rurale şi vibrante de viaţă, şi de producţie durabile de mediu. Obiectivele iniţiale ale PAC au rămas neschimbate în ultimii ani. Cu toate acestea, ponderea acordată diferitelor obiective s-au schimbat drastic, şi durabilitate a devenit un obiectiv global al UE. Între timp, instrumentele pentru a atinge obiectivele s-au schimbat considerabil. PAC s-a mutat de la sprijinirea preţurile produselor în sprijinirea veniturilor producătorilor şi dezvoltării rurale. Indiferent dacă sunt sau nu obiectivele actuale, instrumentele trebuie să fie schimbate în viitor, ceea este acum un subiect fierbinte în lumea politicii agricole. În termeni generali, există două întrebări de politică care au fost întotdeauna relevante, atunci când se discută despre rolul PAC, şi care va continua să fie relevante, atunci când se va vorbi despre modelarea viitorului PAC acestea sunt: Cum putem contribui la stabilitate pentru sectorul agricol şi comunităţile rurale atunci când există volatilitate în pieţe? Cum putem asigura eficienţa şi distribuţie egală de și sprijin?

PAC a suferit modificări substanţiale la începutul anilor 1990. Trebuie să fim conştienţi de faptul că PAC urmărește beneficiile pentru societatea de astăzi prin:

- încurajarea producţiei de înaltă calitate în condiţii de siguranţă în întreaga Uniune;

- sprijinirea și respectarea pentru dezvoltarea înfloritoare a comunităţile rurale;

- acordarea agricultorilor stimulente pentru a avea o mai bună grijă a mediului.

Unii critici spun că PAC este o politică costisitoare şi de denaturare a schimburilor comerciale și de care beneficiază doar o secţiune îngustă a societăţii. Dar realitatea este că PAC are ca drept obiectiv asigurarea faptului că producţia agricolă în cadrul Uniunii este durabilă, durabilă atât din punct de vedere economic, precum şi din punct de vedere social și de mediu. Se mai are în vedere faptul că agricultura este o activitate economică, care ocupă o mare parte a terenului Europen, și este, de asemenea, o politică care afectează toţi cetăţenii europeni. Pur şi simplu, PAC poate fi descrisă ca având cele trei dimensiuni ale politicii: - preţurile de producător; - veniturile producătorilor şi dezvoltarea rurală. Aceste trei politici sunt interconectate, şi au o durabilitatea generală care depinde de capacitatea lor de a acţiona în mod colectiv. PAC are un buget maxim prestabilit (la fel ca toate politicile UE), care este fixat la un moment dat. Acest lucru asigură un plafon asupra cheltuielilor, dar, de asemenea, previzibilitate pentru agricultori, în ceea ce este disponibil. Succesiv reformele PAC au permis să îmbunătăţească eficienţa instrumentelor disponibile în atingerea obiectivelor sale.

Principiul de schimbare a politicii agricole în Europa, încă de la începutul anilor 1990, a fost modul de a realiza o simbioză între susţinerea unor obiective economice, sociale şi de mediu, şi convenirea asupra a ceea ce instrumentele cred că sunt cele mai eficiente în atingerea acestora. În termeni specifici, punctele de plecare pentru schimbare au fost dorinţa de a creşte orientarea spre piaţă şi să se adapteze la cerințele emergente ale societăţii. Priorităţile în schimbare ale cetăţenilor cu privire la ce ar trebui să fie produs (calitate în loc din cantitate) şi modul în care (în conformitate cu standarde mai ridicate de mediu) au declanşat în continuare modificări la politică. Aceste schimbări au influenţat apoi UE în interacţiune cu restul lumii.