Introducere
Ce este Europa? Un continent? O adunare de popoare care împart valori comune? O cutumă a oamenilor care trăiesc în zona bătrânului continet? Un slogan frumos pentru a îmbrăca o construcție politică?
Se spune că nu există o forță mai puternică decât curiozitatea umană și limitele ei (precum și al prostiei umane) sunt infinite. Curiozitatea fie aduce în vizorul nostru un concept nou, care contrazice vechi paradigme și care ne deschide ochii spre noi orizonturi, fie ne aduce înapoi la esența lucrurilor pe care le știam deja, dar pe care nu eram pregătiți să le acceptăm la un anumit moment.
Curiozitatea mea personală este legată de ce anume este Europa despre care se tot vorbește în discursuri, strategii, comunicate, programe, directive, editoriale, cărți și săli de clasă. De unde a venit Europa? La ce ne gândim când vorbim de Europa? Unde vrem să ducem Europa în viitor? Este Europa un concept clar și rigid sau este un concept flexibil pe care îl putem modela și reconstrui?
Nu îmi propun să scriu un text filozofic, ci doar să ridic anumite întrebări legate de ce anume facem acum și ce avem de gând să facem cu construcția Europei. O vom lăsa în mâinile strategiilor și politicilor comunitare? Vom lăsa Europa să devină o țară lipsită de diversitate, cu reguli și standarde stricte, cu o structură de control și distantă față de proprii ei cetățeni?
De unde vine Europa?
Europa este supranumit de către mulți istorici ca fiind bătrânul continent. De ce bătrân? Pentru că este continentul cu cea mai longevivă moștenire culturală a civilizației umane. Aceste pământuri au fost martore la apogeul și la decăderea unor mari imperii, la valuri de migrație, la războaie de cucerire, la războaie de eliberare, la războaie de unire, la războaie de dezbinare, la dispariția anumitor culturi, la nașterea unor noi culturi, la revoluții politice, la revoluții industriale, la nașterea școlilor de gândire, la propagarea ideologiilor, la dezbinarea bisericilor, la distrugerea în nume nobil, la ciume, dezastre, miracole și surprize.
De-a lungul a mii de ani, Europa a încercat să își găsească un sens, o identitate, un scop. Multe popoare s-au străduit să stăpânească acest continent, niciunul însă nu a reușit până în ziua de astăzi. Invidia și dorința acerbă a mai multor indivizi a făcut din Europa un teatru de război și de dezbinare, toate pentru satisfacerea nevoilor egoiste și hedoniste ale unor oameni cu o stimă de sine exarcebată. Suferința umană cauzată depășește cu mult limitele înțelegerii umane. În același timp, tot aceleași nevi egoiste au impulsionat ambiții și idealuri de pace, prosperitate și libertate în mințile unor oameni ambițioși, oameni care au ajuns ulterior să fie arhitecții unui alt fel de viitor decât cel preconizat în anumite momente.
După poate cea mai mare desfășurare a ambiției grotești de cucerire și manipulare, mulți oameni din Europa s-au întrebat De ce și pentru ce ne batem? De ce nu am putea trăi împreună, fericiți și împăcați? Răspunsurile nu erau greu de intuit. Fiecare țară (ca și fiecare om de altfel) caută să își satisfacă propriile nevoi și interese pentru a putea supraviețui și pentru a prospera. Nu era nimic în neregulă cu aceste intenții, ci cu modul în care țările au crezut că pot face aceste lucruri - războaie, influență, armament, cucerire, manipulare. Mulți gânditori ai vremurilor au fost conștienți de faptul că dacă aveam să continuăm în această veche paradigmă, rasa umană avea să fie amenințată cu dispariția.
Astfel, persoane politice cu influență ale vremurilor postbelice - Robert Schumann, Winston Churcill, Konrad Adenauer, Jean Monnet - au propus ideea unei conviețuiri prospere și sigure prin cooperare și conviețuire. Statele Unite ale Americii au dovedit că aducerea mai multor formațiuni administrative, cu interese și specifice diferite la aceeași masă poate fi o strategie de succes și prosperă. Asftel, sâmburele Statele Unite ale Europei a fost plantat în gândirea colectivă a vremurilor. Contextul bipolarizării scenei relațiilor internaționale între SUA și URSS a împins această idee în faza ei de implementare. Mai mult ca niciodată, statele europene trebuiau să își pună la o parte diferențele și orgoliile și să găsească un răspuns la problema care a măcinat continentul timp de mii de ani - dorința acerbă de putere și dominare.
Liliana Popescu-Bârlan, Constructia Uniunii Europene. Bucuresti: Ed.C.H.Beck, 2009
Ioana Andreea Cozianu, Construcție Europeană, Univ. M. Kogâlniceanu, Iași, 2010
http://europa.eu/
http://ec.europa.eu/
http://www.ier.ro/
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
DEPARTAMENTUL DE RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE EUROPENE ȘI STUDII DE SECURITATE
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
