Partidele Politice

1. Noţiunea de partid politic

Partidele politice moderne au devenit cei mai importanţi actori ai politicii începand cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Până în acel moment viaţa politică a fost dominată în condiţiile regimului cenzitar (régime censitaire) de deputaţii ajunşi în parlament, chiar dacă ulterior tocmai formarea din randul lor a unor grupări constituite pe criterii geografice sau doctrinare a dus la crearea aşa-ziselor proto-partide. Acest lucru nu înseamnă nicidecum că politica, înţeleasă ca o specie de activitate umană, a luat naştere doar cu aproximativ două secole şi jumătate în urmă odată cu crearea primelor sisteme parlamentare. Oamenii şi-au creat propriile sisteme de reguli şi au luat decizii colective încă din cele mai vechi timpuri. Acest lucru a implicat exprimarea intereselor, valorilor şi principiilor caracteristice unor persoane şi/sau grupuri precum şi ciocnirea acestora. Prin urmare partinitatea nu este un fenomen nou. Acest fapt ne îndeamnă însă la o oarecare circumspecţie în tentativa noastră de a defini noţiunea de partid politic.

Definiţii

Termenul de partid are diferite interpretări în funcţie de perioada istorică la care ne referim. Astfel, Partidul este un grup de oameni reuniţi în scopul promovării prin strădania lor comună a interesului naţional pe baza unui principiu specific acceptat de către toţi membrii.

După această definiţie prezentată mai degrabă ca o curiozitate ce ţine de istoria ideilor politice să trecem în revistă cateva definiţii care datează din secolul nostru. În opinia lui Downs partidele reprezintă „grupuri care se străduiesc să caştige controlul asupra aparatului guvernamental obţinand funcţii prin intermediul unor alegeri organizate în mod corespunzător”.

Duverger accentuează două caracteristici ale partidelor: (1) scopul lor fundamental este obţinerea puterii sau participarea la exerciţiul acesteia (2) cu asigurarea concomitentă a unui larg sprijin politic.

Ţelul lui Sartori este, dimpotrivă, să formuleze definiţia minimală a partidelor politice, astfel: Orice grupare politică, identificabilă printr-o denumire oficială, care prezintă candidaţi în alegeri (libere sau nu) şi este capabilă să-i propulseze pe aceştia în funcţii publice, este un partid.

Această formulare este de fapt cea mai des vehiculată în literatura de specialitate şi poate fi cu uşurinţă folosită ca definiţie operaţională a partidului politic.

2. Trăsături generale ale partidelor politice

2.1. Partidele sunt organizaţii deschise şi formate în mod voluntar. Adică înscrierea cuiva într-un partid politic, respectiv demisia din aceasta depinde de voinţa liberă a individului. Mai mult, oricine are posibilitatea de a deveni membrul vreunui partid dacă doreşte acest lucru. Barierele de intrare ridicate de organizaţiile de partid (acceptarea statutului şi a programului partidului, respectiv semnarea unei cereri de înscriere) au o semnificaţie practică redusă.

2.2. Nu sunt organizaţii statale. Nu au luat fiinţă în cadrul sistemului organizaţional al statului, deşi activitatea lor are loc într-o proporţie covarşitoare în sanul instituţiilor statului (al parlamentului şi al guvernului).

2.3. Nu reprezintă autorităţi publice şi nu au competenţe de această natură. Acest fapt înseamnă că partidele nu pot adopta hotărari şi decizii cu caracter obligatoriu pentru întreaga societate. Numai autorităţile publice (guvernul, parlamentul, respectiv autorităţile regionale sau locale) au dreptul de a lua astfel de decizii care să poată fi duse la îndeplinire chiar şi prin constrangere. Acestea vor avea prin urmare aplicabilitate naţională, regională respectiv locală cu privire la cetăţeni. Deciziile luate de un anumit partid politic, în mod similar, se referă doar la membrii acelui partid, dar cu o diferenţă importantă. Şi anume, pentru a-şi pune în aplicare deciziile aceste organizaţii pot utiliza mijloace coercitive cel mult în limitele permise de stat. Dacă un partid doreşte să adopte o hotărare care să se refere la întreaga societate, trebuie să-şi transforme decizia de partid într-o decizie statală prin intermediul canalelor asigurate de instituţiile guvernamentale.

2.4. Activitatea şi structura lor organizatorică nu este, de obicei, reglementată din punct de vedere legal. Aceasta nu înseamnă nicidecum că normele legale generale referitoare la asociere şi asociaţii nu cuprind prevederi aplicabile la înfiinţarea, înregistrarea şi activitatea economică a partidelor sau că nu ar exista ţări ca Germania, Spania, Turcia, Polonia, România şi Ungaria care au adoptat o lege specială a partidelor politice.

Spre deosebire de practica obişnuită, două arii ale activităţii partidelor sunt reglementate prin lege în anumite ţări. Prima este finanţarea activităţii lor, iar cea de-a doua numirea candidaţilor pentru funcţii publice. Statele joacă un rol crescand în finanţarea partidelor politice. Primul stat care a introdus finanţarea partidelor din bugetul public a fost Germania în 1959 şi între timp mai multe state europene i-au urmat exemplul. Procedura de selecţie a candidaţilor este reglementată prin lege în statele federale americane, iar pe bătranul continent în Finlanda, Germania şi Norvegia. Statele federale americane fac excepţie de la regulă şi în privinţa reglementării structurii organizatorice la nivel statal a partidelor.