Parlamentul Ideal

Aşa cum am aflat încă din secolul XVIII, de la Thomas Jefferson, singurul mod de a concretiza o guvernare liberă este principiul reprezentării, principiu care stă la baza funcţionării parlamentelor. Parlamentul, aşa cum este cunoscut azi, reprezintă o adunare sau un sistem de adunări bazate pe principiul reprezentativităţii, principiu menţionat în moduri diverse dar care determină criteriile componenţei acestor adunări. Acestea din urmă se bucură de atribuţii funcţionale diverse, dar toate se caracterizează printr-un numitor comun: participarea directă sau indirectă, mai mult sau mai puţin relevantă, în elaborarea şi executarea opţiunilor politice astfel încât acestea să corespundă cu „voinţa populară”. Trebuie precizat că prin denumirea de “adunare”, se doreşte a indica o structură colegială organizată, bazată nu pe principiul ierarhic ci, în general, pe cel al egalităţii.

Ştim de la Max Weber că tipul ideal nu există în realitate, rămânând doar la stadiu de concept, dar, dacă trebuie să desemnăm un model al Parlamentului, acela ar fi sine qua non, Parlamentul Britanic, întrucât este singurul parlament care nu a fost construit prin „institutional design”, fiind pur şi simplu produsul istoriei.

Dat fiind faptul că Parlamentul Britanic este emblematic, în cele ce urmează, încercând să conturez portretul unui parlament ideal, consider pertinet să ilustrez mai întâi funcţiile parlamentului aşa cum le vede Walter Bagehot, ca, mai apoi, să-o exemplific pe una dintre acestea:

Prima dintre funcţiile Parlamentului, mai precis a Camerei Comunelor, este, conform lui Bagehot, funcţia electivă. „Camera Comunelor este o cameră electorală; este adunarea care ne alege preşedintele.”

Cea de a doua funcţie o reprezintă cea expresivă. În viziunea lui Bagehot, „este treaba Parlamentului să exprime mintea poporului englez în toate problemele care vin înaintea sa.”

Următoarea datorie a Camerei Comunelor este de a îndeplini funcţia pedagogică, întrucât „trebuie să înveţe naţiunea ceea ce aceasta nu ştie.”

A patra pe lista autorului se înscrie funcţia de informare a Parlamentului. „De la publicarea dezbaterilor parlamentare, Parlamentului îi corespunde să stabilească nemulţumirile, obiecţiile care se repetă, în faţa naţiunii suverane.”

Cea de a cincea funcţie o reprezintă cea legislativă, „fiind considerată motivul exclusiv pentru care Parlamentul se întruneşte anual.”

În fine, ultima funcţie a Parlamentului este cea financiară, mai precis de aprobare a finanţelor publice. „Camera Comunelor nu are o funcţie specială în ceea ce priveşte financiarul, diferită de funcţiile sale privind legislaţia. Aceasta constă în faptul că se pronunţă în ambele, însă se pronunţă prin intermediul Cabinetului.”

Am considerat important de menţionat cele şase funcţii ale Parlamentului Britanic întrucât acestea reprezintă şi punctele cheie, dacă le putem numi aşa, pe care trebuie să le controleze un parlament care se doreşte a fi cât mai aproape de tipul ideal weberian. Un asemenea parlament conturat de Bagehot, care, deşi autor de secol XIX, este extrem de actual prin prisma operei sale, este piatra de temelie într-un regim democratic autentic.