Istoria Partidelor Politice

Previzualizare referat:

Extras din referat:

După cel de-al doilea război mondial importanţa partidelor poitice europene în construcţia comunităţii europene a crescut simţitor, formula finală a acestei construcţii fiind, de fapt, rezultatul dezbaterilor şi inţiativelor de partid.

Patternurile activităţii de partid se regăsesc în ultimii ani din ce în ce mai mult în acţiunile Uniunii Europene, partidele politice fiind, în fapt, instituţiile în care se construiesc strategii şi se desemnează politici. În realitate, ideea de partid politic a început să piardă din ce în ce mai mult importanţă în faţa celei de familie de partide politice.

Europa este astăzi o Uniune ce împărtăşeşte caracteristicile unei confederaţii, în care politica este construită de către reprezentanţii partidelor politice organizate în ceea ce s-ar putea numi “familii spirituale”. Acestea sunt familii ideologice al căror pattern de acţiune specific face ca social-democratul german să se înţeleagă mai bine cu social-democratul francez sau român, decît cu partidul sau cu partidele din propriul sistem naţional de partide. Creştin-democraţii germani conduşi imediat după al doilea război mondial de Konrad Adenauer vor stabili relaţii de cooperare cu creştin-democraţii italieni şi cu alţi creştin-democraţi europeni.

Aceste relaţii de cooperare ce au avut o importanţă decisivă în patternurile de comportament politic ale partidelor europene reprezintă, în fapt, consideră Simon Hix şi Chrisopher Lord în Political Parties in the European Union (1997) o primă sugestie pentru cea ce avea să se întîmple cu relaţiile dintre partidele politice europene în viitor: ideologiile şi afinităţile ideologice trans-naţionale în Europa puteau sparge graniţele statului naţional şi linia verticală de organizare a sistemelor de partide.

Ideologia integrării europene era direct dependentă de poziţia pe care diferitele partide şi ideologii de partid o aveau faţă de piaţa liberă europeană, comerţ, schimb între partenerii comunităţii, etc.

Obiectivele politico-economice disputate de partidele europene erau deci de două tipuri:

-Primul se referea la interferarea integrării cu statul naţional.

-Cel de-al doilea se referea la deschiderea graniţelor şi a cooperării economice, care era privită de unii drept mjlocul de realizare a acelui welfare-state, iar de către alţii, tocmai factorul de blocare a unei astfel de evoluţii.

Liberalii şi liberalii radicali vor spijini ideologia integrării, pe cînd conservatorii euroepeni, aproape fără excepţie, se vor declara împotriva integrării.

Cele mai multe situaţii în cazul celor 5 membri fondatori au fost caracterizate prin Cabinete de centru-dreapta, în care creştin-democraţii, mai degrabă decît conservatorii, erau majoritari.

Această primă fază a cooperării pe familii ideologice în Europa de vest este urmată de un blocaj al structurării familiilor de partide. Atitudinile francezilor după Republica a V-a, cele ale britanicilor, apoi poziţiile gaulliştilor pentu independenţa naţională în Comunitate dădeau semne că europenizarea mergea mai degrabă către cooperare interguvernamentală, decît către construcţie pe familii de partide. Grupurile parlamentare transnaţionale vor apărea pentru prima dată în Adunarea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului în 1953.

Pînă la sfîrşitul anilor ’70 însă, activitatea de partid la nivel european a fost destul de nesemnificativă, relaţia partidelor naţionale cu federaţii transnaţionale fiind lăsată în marginea preocupărilor de partid. Repezentanţii în instituţiile Comunităţii erau aleşi din partidele naţionale, neexistînd specialişti în politica europeană, datorită faptului că relaţiile dintre partide erau destul de slabe. Gaulliştii se rup în 1965 înr-un grup european separat, Comunitatea neavînd puterea de a se interfera şi influenţa activităţi naţionale.

Explicaţiile pentru această nereuşită încercare de organizare a procesului decizional european pe familii de partide poate fi explicat prin intermediul diversităţii ideologice şi al conflictelor dintre interesele naţionale şi partizane. Deşi rămîn valabili aceeaşi factori, este greu de explicat de ce, după perioada de stagnare a activităţii partidice transnaţionale, în anii ’80-’90, cooperarea la acest nivel a început să fie revigorată. Probabil că factorul fundamental pentru schimbarea de atitudine a liderilor de partid din Comunitate după 1980 a fost faptul că Uniunea a avut o serie de reforme instituţionale, mai importante pentru coagulare familiilor de partide decît schimbările din interiorul partidelor politice (Hix şi Lord).

Astăzi se poate vorbi despre familii politice europene care joacă un rol important în polica Uniunii, şi care se organizează şi stabilesc relaţii importante cu omologii lor din altă ţară, inclusiv din ţările care sunt candidate la Uniunea Europeană.

Identificarea partidelor politice şi categorizarea lor pe familii de partide ar putea avea drept punct de plecare într-o tipolgie oferită de clivaje social-politice de la nivelul sistemelor naţionale de partide. Uniunea Europeană şi politica Uniunii este astfel determinată de organizaţii transnaţionale de partide, care ar putea fi grupate, pentru început, în familii politice europene de dreapta şi familii politice europene de stînga.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Istoria Partidelor Politice.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
4 221 cuvinte
Nr caractere:
23 338 caractere
Marime:
25.96KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!