Importanța tratatelor care au stat la baza UE

IMPORTANTA TRATATELOR CARE AU STAT LA BAZA UE

De la primii paşi pe calea integrării economice vest-europene şi, pînă în prezent a trecut aproape jumătate de secol. Pe tot parcursul acestei căi lungi au fost, desigur,succese şi eşecuri, reveniri înapoi, ce era firesc să se întîmple, dacă ţinem seama cont că statele din vestul continentului îşi asumaseră responsabilităţi fără precedent. Ele erau primele, care avuseră curaj să pornească pe o asemenea cale.

Din fericire, mult mai importante s-au dovedit a fi performanţele realizate. Pe baza lor, procesul integrării interstatale s-a dezvoltat considerabil.

La baza proceselor integraţioniste din Europa Occidentală s-a aflat nu numai procesul de intensificare a interacţiunii dintre economiile naţionale şi pieţe, ci pe măsura aprofundării relaţiilor economice tot mai evident apărea necesitatea unei adaptări reciproce şi reglementări conştiente în comun a proceselor economice de către statele şi organele Uniunii Europene în arealul întregului complex economic ce se forma.

Cel mai înalt grad de maturitate integrarea l-a atins în regiunea europeană. Procesele integraţioniste în Europa după cel de al doilea război mondial au fost iniţiate prin deciziile politice adoptate la nivelul conducerii principalelor puteri ale continentului european. Un rol important l-a jucat “planul Marshal”, în cadrul căruia Europa Occidentală a obţinut asistenţă materială substanţială. În afară de aceasta, în rezultatul destrămării imperiilor coloniale fostele metropole au fost nevoite să-şi revadă strategia politică externă şi să acorde o mai mare atenţie aprofundării relaţiilor lor cu vecinii. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial punea însă statele europene în faţa unei situaţii absolut noi, deosebit de dificile. Distrugerile războiului erau imense: pierderi economice, dislocarea profundă a întregului aparat productiv, divizarea continentului prin crearea de blocuri politico-militare şi declanşarea războiului rece. Metropolă a geniului uman,centru economic al lumii până la al doilea război mondial, Europa vedea pierdut rolul său de centru de putere mondială. Cele două conflagraţii şi tensiunile provocate de factori economici şi politici impuneau căutarea unor soluţii viabile pentru a face faţă noii conjuncturi

internaţionale. Truman era convins că, pentru a împiedica Europa să cadă sub influenţa ideologiei comuniste, aceasta avea nevoie de un ajutor economic şi financiar prompt. Reconcilierea celor două veşnice rivale era mijlocul prin care se spera în menţinerea păcii pe continent. Importanţa producţiei de cărbune şi oţel, precum şi complementaritatea

existentă în acest domeniu între Franţa şi Germania a făcut ca aici să se întrevadă soluţia.

Prin interesele pe care, pe de o parte americanii, pe de altă parte sovieticii, le aveau cu

privire la Germania, aceasta începea să reprezinte din nou un pericol pentru Europa şi mai ales

pentru Franţa. În această conjunctură, singura soluţie era considerată o acţiune imediată asupra unui punct esenţial. Acest punct a fost găsit în producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei.

Prin interesele pe care, pe de o parte americanii, pe de altă parte sovieticii, le aveau cu privire la Germania, aceasta începea să reprezinte din nou un pericol pentru Europa şi mai ales pentru Franţa. În această conjunctură, singura soluţie era considerată o acţiune imediată asupra unui punct esenţial. Acest punct a fost găsit în producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei.

Astfel, la9mai 1950, Robert Schuman, la îndrumarea lui Monnet, propune Germaniei plasarea

ansamblului producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o autoritate internaţională deschisă participării şi altor ţări ale Europei. Deci putem considera că punctul de plecare pentru prevederile legale privind domeniul social la nivelul Uniunii Europene l-a constituit Tratatul de la Paris (1951), care a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi apoi Tratatul prin care s-a stabilit Comunitatea Europeană a Energiei Atomice – CEEA (1957).

Reconcilierea celor două veşnice rivale era mijlocul prin care se spera în menţinerea

păcii pe continent. Importanţa producţiei de cărbune şi oţel, precum şi complementaritatea

existentă în acest domeniu între Franţa şi Germania a făcut ca aici să se întrevadă soluţia. La 9

mai 1950, Robert Schuman, la îndrumarea lui Monnet, propune Germaniei plasarea

ansamblului producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o autoritate internaţională

deschisă participării şi altor ţări ale Europei.Şase ţări au acceptat planul şi au semnat la Paris la

18 aprilie 1951 tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului

(C.E.C.O.). Prin instituţiile şi mecanismele de funcţionare, C.E.C.O. a reprezentat prima

realizare concretă pe drumul unificării Europei pe baze federale.

CECO a creat un fond, din rezervele căruia să se acopere cheltuielile cu reconversialucrătorilor disponibilizaţi şi cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale minerilor şi oţelarilor, iar CEEA a elaborat standarde de bază pentru sănătate şi protecţia muncitorilor şi a populaţiei, precum şi procedurile de monitorizare şi implementar a acestor standarde.

La etapa actuală ca punctul incipient de formare a ceea ce se numeşte astăzi Uniu¬nea Europeană trebuie considerat declaraţia de la Paris a ministrului afa¬cerilor externe al Franţei R.Shuman de la 9 mai 1950, care a pro¬pus dirijarea întregii industrii a cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Ger¬mania de către un organ de conducere unic al celor două ţări.

18 aprilie 1951 tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.). Prin instituţiile şi mecanismele de funcţionare, C.E.C.O. a reprezentat prima realizare concretă pe drumul unificării Europei pe baze federale.

Încă de la constituire, principalul scop al Comunităţilor europene l-a constituit realizarea între statele membre a unei cooperări mai puternice decât cea care rezulta din cadrul organizaţiilor de cooperare, deja existente.