Feminismul Radical

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Generalitati despre ideologia feminista de orientare radicala

Feminismul radical este un curent din cadrul feminismului, care pune accentul pe patriarhie ca un sistem al puterii care organizeaza societatea intr-un complex de relatii ce cauzeaza o suprematie masculina, oprimand femeile.

Orientarile radicale sunt alcatuite exclusiv din femei, ele neadmitand colaborarea cu barbatii in contextul teoriei si practicii feministe, atat pentru ca, potrivit lor, ar insemna un “pact cu opresorul”, cat si pentru ca, dominati de “dorinte hegemonice”, barbatii ar putea sa incerce sa preia ei conducerea strategiei de eliberare a femeilor intr-un sens convenabil lor. Din aceste motive, multe feministe se considera singurele demne de a se numi feministe caci, celelalte, in calitatea lor de colaborationiste ale barbatilor, au o pozitie subreda sau cel putin indoielnica.

Radicalitatea acestei orientari rezida in aceea ca in cadrul ei diviziunea pe sexe este considerata fundamentala, toate celelalte forme, pe clase, rase sau etnii, fiind privite ca secundare in raport cu aceasta.

Termenul cheie al orientarilor politice radicale este patriarhatul. Acesta este fundamental pentru orice forma de organizare sociala si se bazeaza in principal pe faptul ca relatia de dominare intre oameni a inceput si are ca model dominarea femeii de catre barbat. Toate celelalte forme sunt derivate din acest model, initial religios si nici o societate un poate aboli politica inteleasa ca supunere a unor oameni de catre altii fara sa aboleasca bazele relatiei de supunere, cazul paradigmatic fiind cel al supunerii femeilor de catre barbati. Potrivit lor, schimbarea societatii nu poate fi conceputa fara a pleca mai intai de toate de la distrugerea sistemului nedrept al divizarii pe sexe, divizare care pune femeile intr-o postura inferioara, subordonata, asertiva.

Toate formele de subjugare sunt derivate din aceasta forma de suprematie a barbatilor asupra femeilor; dominatia de tip patriarhal este o constanta istorica generala, universal valabila. In toate transformarile sociale, sustin feministele radicale, patriarhatul si-a schimbat doar numele sau formele, ramanand insa acelasi in esenta: a pastrat formele de dominare a femeilor- economica, juridica, politica, religioasa, spirituala etc.

Teoriile de acest gen s-au dezvoltat in special dupa anii ’70, plecand de la unele lucrari faimoase in literatura feminista, apartinand lui Mary Daly, Adrienne Rid, Susan Griffin(din zona americana) si Helene Cixous ori Luce Irigaray(din zona franceza).

Centrul de interes al feministelor radicale il reprezinta analiza structurilor psihice, sexuale si ideologice care genereaza inegalitatile de gen ( de fapt, inegalitatile dintre barbati si femei, nu dintre feminin si masculin). Pe aceasta cale, ele incearca sa puna bazele conceptului de cultura femeiasca, precum si sa ofere institutii alternative care pot genera schimbari sociale.

Este prima orientare care reconceptualizeaza realitatea din perspectiva femeilor. Aceasta reconceptualizare pleaca de la chestionarea si atacarea dualismelor traditionale care au contribuit la justificarea subordonarii femeilor.

Incercand sa paraseasca perspecivele create de barbati si prin care acestia au conceptualizat in propriul lor interes realitatea, feministele radicale incearca sa paraseasca si stilul linear al teoriilor politice, morale si filosofice existente, indreptandu-se spre maniere mai metafizice, incercand sa creeze un nou limbaj sau sa resemnifice termeni cu nuanta peiorativa la adresa femeilor.

Feminismul radical este o orientare inclinata spre esentialism: el cauta “sinele femeiesc veritabil” , desprins de “idolii” care le tin pe femei in aservire, lipsa de stima de sine, ca si lipsa de solidaritate (suroritate).

De asemenea, feminismul radical are nuante soteriologice, caci considerand ca femeile sunt biofile (datatoare si pastratoare de viata), iar barbatii necrofili( inclinati spre artificial,mecanic, spre generarea conflictelor, responsabili de dezastre ecologice si de razboaie), ideologiile ginomorfice pot conduce spre politici neconflictualiste in care afirmarea de sine nu se face cu pretul altora, femeile fiind sexul salvator.

Observații:

a fost realizat pentru disciplina ´´doctrine politice actuale´´, in cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de studii Europene.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Feminismul Radical.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
1 946 cuvinte
Nr caractere:
11 668 caractere
Marime:
16.56KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Profesorului:
Bogdan Ciprian
Sus!