Cetăţenii Republicii Moldova, de mai bine 17 ani au cunoscut experienţa statalităţii sub diferitele sale aspecte: politice, sociale, economice, culturale. Dacă iniţial o bună parte din populaţie şi-a manifestat voinţa politică şi entuziasmul pentru Independenţa şi Suveranitate, ulterior a trebuit să-şi asume responsabilitatea edificării statului, fapt ce a cunoscut într-o periodă relativ scurtă de timp diferite forme de argumentare şi justificare a pueterii etatice în regiune.
Poate mai mult decât oricând e nevoie de o regândire a acestui proces, care de la bun început a stat sub semnul entuziasmului general şi mai puţin sub reflecţia unei poziţii raţionale şi pragmatice.
Datorită proceselor de globalizare şi a poziţiei geopolitice a statului, dar şi a unei bune părţi a populaţiei Republica Moldova a ajuns o realitate politică astăzi. Spre deosebire de multe zone din preajmă, unde se modifică şi noţiunea de cetăţenie, şi relaţia stat-cetăţean, aici sistemul de coordonate, factorii care influenţează această relaţie sunt mult mai diverşi, mult mai complecşi. E suficient să rostim cuvântul Transnistria, e suficient să vorbim despre Găgăuzia şi ne dăm seama de această situaţie dificilă.
Ceea ce ne propunem în acest demers ese o incursiune în fundamentele epistemologice ale construcţiei statale din punct de vedere teoretic şi din punct de vedere politico- istoric şi socio- cultural al Republicii Moldova.
Răspunsul la întrebări atât de complexe şi de diferite prin conţinutul lor gnoseologic presupune demersuri psiho-sociologice, politologice, juridice, şi filosofice, care trebuiesc întrunite într- un demers comun ce ar facilita înţelegerea unui model de coeziune socială şi continuitatea identitară a cetăţenilor din Republica Moldova fără imixtiuni şi jocuri ideologice în viaţa lor privată.
Încercând o sinteză a abordărilor multidisciplinare cu privire la problematica statului, vom căuta să reperăm componentele majore ale structurii şi organizării statului, ca edificiu instituţional complex, a cărui esenţă şi finalitate se centrează pe instituirea şi menţinerea ordinii şi coeziunii sociale.
Noţiunea de stat a parcurs aceeaşi istorie cu cea de organizare politică a societăţii din antichitate până în prezent, de la polis-ul grecesc până la statul naţional centralizat paralel cu particularităţile geoculturale a fiecărei societăţi. Dar nicăieri în lume, în nici o dimensiune spaţială şi temporală luate aparte sau împreună nu vom găsi o mai mare diversitate de construcţii politico- statle aşa cum au fost acelea din perimetrul locuit de grecii antici. Fără a ne pronunţa cu judecăţi de voloare privitor la superioritatea sau inferioritatea unei culturi şi civilizaţii anume, vom menţiona că modelul democraţiei ateniene rămâne a fi punctul de referinţă pentru analiza de început a oricărei societăţi democratice actuale. Pentru grecii antici viaţa politică se concentra în perimetrul polis-ului, cetatea-stat. Identificarea statului cu un sistem de ordine juridică o datorăm filosofilor romani, pentru care statul şi dreptul reprezintă noţiuni corelative. De exemplu, Cicero în Republica plasează consensus juris, stabilirea legilor, ca marcă distinctivă a statului. Sfântul Augustin va utiliza, la începutul epocii creştine, mai mulţi termeni pentru a desemna realitatea etatică: res publica, civitas, regnum. În Evul mediu, respectivii termeni vor avea conotaţii oarecum diferite: “civitas se referea în mod general la cetatea-stat, pe cale de dezvoltare în diverse părţi ale Europei, dar mai ales în Italia. Regnum era utilizat pentru a descrie monarhiile teritoriale în curs de formare începând cu Evul mediu târziu. Respublica era un termen rezervat pentru a desemna comunităţi mai largi, respublica christiana care reuneşte pe toţi credincioşii în acelaşi cămin vizând (…), în acest sens, biserica sau imperiul” . Astfel de termeni erau utilizaţi pentru a desemna deopotrivă o realitate teritorială, un popor sau un guvernământ oarecare. Construcţiile politice de tipul regatului, care şi-au făcut apariţia în Evul mediu târziu şi care contrastau atât cu cetatea-stat cât şi cu imperiul, se apropiau cel mai mult de conceptul modern de stat aşa cum îl va consacra Machiavelli.
Cu toate că există un număr însemnat de istorici şi politologi care concep statul ca fenomen specific modern, o creaţie proprie a civilizaţiei occidentale, termenul de stat are şi o întrebuinţare euristică necesară analizei realităţilor politice pre-moderne.
Originea cuvântului “stat” vine de la substantivul neutru latinesc status, care înseamnă condiţie sau mod de existenţă. Prima utilizare a sa într-un sens politic se află în latina medievală, status echivalând cu prosperitatea, bunăstarea sau buna orînduire a unei comunităţi particulare – biserica, imperiul sau regatul. Cuvântul “stat” – se precizează în Enciclopedia Blackwell a gândirii politice – poate fi folosit spre a desemna o entitate istorică sau o idee filosofică, o formă perenă de comunitate umană sau un fenomen specific modern. . Termenul de “stat” nu figura în vocabularul politic al antichităţii şi Evului mediu. Sensul modern al conceptului, ce trimite la o realitate politico-juridică, este clar conturat de Machiavelli în Principele “statul este o ordine politică şi juridică, o stăpânire sau guvernământ asupra teritoriilor şi oamenilor, indiferent dacă această stăpânire o exercită o persoană (un principe) sau o adunare (ca în cazul republicilor), în mod paşnic sau tiranic”. Termenul de stat, în înţeles modern, se va răspândi destul de repede în spaţiul italian şi ceva mai lent în restul Europei.
1. Crudu L. Unele aspecte privind constituirea sistemului pluripartidist în Republica Moldova // Pluripartidismul în Moldova: esenţa şi specificul formării, Chişinău: CAPTES, 2000, p.42-48.
2. Heitmann, Klaus (). Limba si Politica in Republica Moldova, Chisinau, 1998
3. Fruntaşu I. O istorie etnopolitică a Basarabiei, Chişinău: Cartier, 2002, 624 p.
4. Ghibu O. Basarabia în statistica Universităţii din Iaşi, Bucureşti, 1932, 15 p.
5. Kuzio,Taras. (2001). ,, Transition in Post-Communist States: Triple or Quadruple ?” in Politics, vol. 21(3), pag. 168 -177
6. Kymlika, Will (2000). ,, Teorie politica occidentala si relatii etnice in Europa de Est”, in Polis, vol. 7, nr. 2. p. 5-72 .
7. Phinnemore, David ,, Moldova: a step too far for EU enlargement?” 3rd Pan-European Conference on EU Politics, Bilgi University, Istanbul, 21-23 September 2006,www.jhubc.it/ecpristanbul/virtualpaperroom/031.pdf
8. Tucker R. Political Culture and Leadership in Soviet Russia. From Lenin to Gorbachev. New York: W.W. Norton & Company, 1987.
9. Josanu Iu. Cultura politică în perioada de tranziţie: cazul Moldovei. în Moldova, România, Ucraina: bună vecinătate şi colaborare regională. Chişinău: C. C. I. N. „Perspectiva”, 1998, p. 127-132.
10. Solomon C. Aspecte ale culturii politice în Republica Moldova în perioada de tranziţie. în MOLDOSCOPIE. (Probleme de analiză politică). Partea a XVII-a. Chişinău: USM, 2001, p.162-174.
11. Saca V. Cultura politică în condiţiile transformărilor actuale: cazul Republicii Moldova. în MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Nr. 2 (XXVI). Chişinău: CE USM, 2004, p. 51-62.
12. Stepaniuc, Victor. ( 2005). Statalitatea Poporului Moldovenesc, Chisinau 2005, 520 p.
13. Zamfir, Catalin (2004). O analiza critica a tranzitiei. Polirom, Iasi, 200 p. metodologiei oferite de FMI si BM.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
