Diplomația Romei Antice

Formele relatiilor internationale la Roma:

La Roma exista un colegiu al fetialilor, preoti care rezolvau conflictele si neintelegerile care se iveau intre triburi si intre uniunile tribale.

Sfera imputernicirilor lor cuprindea: respectul acordurilor internationale, ritualul proclamarii formale a razboiului si a incheierii pacii.

Acest colegiu era alcatuit din 20 de persoane, apartinind unor ginti stravechi, care-si pastrau functia toata viata. Activitatea fetialilor era invaluita intr-un mare mister. Ei indeplineau diferite ritualuri si rosteau cuvinte magice, cu atit mai mult, purtau haine extrem de deosebite.

Reprezentantul ales al colegiul era ,, sfintul parinte ,, ( pater patratus ) , era mereu insotit de un alt fetial, care ducea un smoc de iarba smuls cu radacina de pe colina Capitoliului, se indrepta spre hotarele poporului vecin, pentru a reglementa probleme litigioase sau pentru a declara razbo.

Daca problemele litigioase nu puteau fi rezolvate pe cale pasnica, se recurgea la arme. In Roma antica, declararea razboiului implica o procedura extrem de complicata. Fetialii porneau de citeva ori la rind spre orasul care incalcare normele internationale. De fiecare data ei savirseau un anumit ritual si rosteau cu glas tare cuvintele magice si blesteme in adresa celui ce incalcase dreptul international. Dupa aceasta, colegiul fetialilor se intorcea la Roma, unde astepta raspunsul timp de 33 de zile. Daca raspunsul nu sosea, acestea raportau senatului si poporului, care avea dreptul de a declara razboi. Apoi ,, sfintul parinte ,, se indrepta pentru ultima oara spre hotarele orasului ostil si arunca pe pamintul dusmanului o lance de fier insingerata si cu virful inrosit in foc.

Incheierea pacii era de asemenea insotita de un ceremonial complicat. Dupa indeplinirea intregului ritual ,, sfintul parinte ,, dadea citire textului tratatului si rostea si rostea blestemul special al fetialilor, care urma sa aduca tot felul de nenorociri asupra celui care incalca pacea.

Cu timpul, formele de declarare a razboiului si incheierea pacii s-au schimbat, dar n-au disparut niciodata cu desavirsire. Colegiul fetialilor este mentionat in izvoarele din perioada republicana tirzie si chiar in cele din timpoul imperiului.

Dintre persoanele oficiale care reprezentau comunitatea romana in relatiile cu strainii erau asa numitii recuperatores. Acestea erau judecatori speciali, alesi in numar de la 3 pina la 5, care cercetau litigiile referitoare la peretentiile materiale ridicate de romani sau de reprezentantii oraselor si triburilor invecinate.

O data cu dezvoltarea relatiilor internationale, la Roma apar si primii germeni ai dreptului international, despre care se putea vorbi inca in dreptul fetial ( jus fetiale ) Pe masura ce viata economica se complica si relatiile pasnice cu vecinii se dezvoltau, alaturi de vechiul drept civil ( jus civile ), care nu extindea decit asupra cetatenilor romani, apare si ,, dreptul popoartelor ,, ( jus gentium ), care reglementa relatiile dintre romani si straini si facea posibila incheierea a tot felul de contracte si tranzactii comerciale. ,, Dreptul popoarelor ,, cuprindea totodata si unele principii referitoare la relatiile internationale.

Organele diplomatice

In perioada cea mai veche a istoriei Romei dreptul de a trimite soli apartinea regelui, acestia insa trebuiau sa fie fetiali. In timpul republicii acest drept a fost preuat de sanat. Functiile solilor erau considerate deosebit de importante si ca urmare, numirea persoanelor care trebuiai sa faca parte din solii consituia o problema foarte complicata la Roma; era era discuta in senat si de fiecare data se edicta o hotarire speciala a senatului ( senatus consultum ).

Senatus consultum stabilea numai normele si principiile pe baza carora se alcatuia solia. Solii erau numiti ,, trimisi ,, ( legati ) si ,, vorbitori ,, ( oratores ). Alegerea solilor era incredintata presedintelui senatului, consul sau pretor. Uneori solii erau alesi prin tragerea la sorti, unde nimeni nu avea dreptul sa refuze. In mod obisnuit solii erau alesi dintre senatori ( nobilies ).

O solie romana, nu era formata niciodata dintr-o singura persoana. Soliile erau formate din doi, trei, patru, cinci si chiar zece oameni. Toate soliile aveau un presedinte, care era conducatorul soliei ( princeps legationis ). Personalitatea solului era aparata prin cutume si legi.

Ca semn distinctiv exterios solii purtau un inel de aur, care le dadea dreptul sa calatoreasca fara plata si sa obtina tot de ce aveau nevoie in timpul calatoriei. Pentru a intari prestigiul solilor, corabia lor era uneori insotita de vase de razboi. Pentru intretinerea delegatiilor de soli se alocau bani de drum si toate utensilele necesare. In afara de aceasta, solul mai avea dreptul la un intreg personal de serviciu.

Soliile aveau misiuni dintre cele mai variate: declararea razboiului si incheierea pacii. Semnarea tratatelor, organizarea provinciilor cucerite, reglementarea prin arbitraj a unor conflicte internationale si rezolvarea litigiilor religioase. In toate cazurile solul trebuia sa procedeze in conformitate cu ,, demnitatea ,, si interesul poporului roman.

Dupa ce-si incheiau misiunea, solii raportau despre activitatea lor in fata senatului.

Senatul avea deptul nu numai de a trimite solii, dar si a primi soliile altor tgari. Doar ca, soliile statelor straine care veneau la Roma faceau parte din doua categorii: 1. soliile statelor aflate in relatii de ostilitate cu Roma; 2. soliile statelor prietene. Soliile statelor dusmani nu erau lasate sa intre in ora, Ei trebuiau sa locuiasaca dincolo de marginea orasului, pe Cimpul lui Marte, intr-o vila publica speciala ( villa publica ). Aici asteptau invitatia din partea senatului, pentru a fi primiti in audienta. Uneori, soliile statelor dusmane nici nu erau primiti in audienta. In acedst caz, ei trebuiau sa paraseasca in termenul fixat teritoriul Italiei si sa nu mai revina fara o aprobare oficiala.

Cu tot alta era atitudinea fata de solii statelor si popoarelor prietene. Delegatiile marelor puteri erau intimpinate de quaestor ( vistiernicul statului ), care ii insotea la o oare care distanta in semn de respect, atit in timpul calatoriei prin Italia cit si la intoarcere. Cit timp solii se aflau in tara ei se bucurau de o atentie deosebita. Li se punea la dispozitie o cladire speciala in apropiere de curie ( locul unde se tineau sedintele senatului );

Soliile straine ii informau pe magistratul roman, in limba latina sau prin intermediul unui traducator, despre scopul venirii lor. Magistratul, raporta aopoi senatului. Hotarirea senatului era comunicata fie delegatilor direct sau le era adusa la cunostinta de catre magistrat.

Extinderea relatiilor internationale ale Romei in secolele al III-lea si al II-lea i.e.n.

Istoria diplomatiei romane incepe inca din primele secole ale statului roman.

Lupta Romei Cartaginei - asa numite razboaie punice a inceput in anul 264 i.e.n - a insemnat un moment crusial in istoria relatiilor internationale si a diplomatiei romane. In aceasta perioada Roma isi face aparitia pe arena internationala si stabileste legaturi mai stgrinse cu statele elenistice din bazinul Marii Mediterane. In anul 272 i.e.n., ea stabileste relatii de prietenie cu Egiptul Ptolemeilor si cu tiranii Siracusei din Sicilia.

O data cu aparitia lor pe tarimurile rasaritene ale Marii Adriatice, romanii au venit in contact cu Macedonia, care nu priveau cu bine amestecul romanilor in chestiunile balcanice.

La sfirsitul secolului al III-lea, Roma a pornit din nou o lupta impotriva Cartaginei, declansind al doilea razboi punic care a afectat mai multe state din bazinul Mediteranei din cauza impletirii intereselor lor.

Conducatorul dusmanilor Romei era cartaginezul Hanibal, un diplomat iscusit si un buin strateg. Campania lui Hanibal impotriva Romei a fost precedata de tratative duse de el in secret cu galii din nordul Italiei. In timpul operatiilor militare din Italia, Hanibal a cautat din rasputeri sa-si faca aliati in peninsula. Dupa zdrobirea romanilor la Cannae, el a incercat sa propuna romanilor pacea, dar senatul roman a refuzat incheierea pacii. Atunci, Hanibal a folosit superioritatea sa militara pentru a forma o coalitie antiromana.

Sprijinul obtinut din partea aleatilor era insuficient pentru Hanibal si atunci s-a indreptat spre lumea greco-elenistica.

Alianta dintre Hanibal si regele Filip al V-lea al Macedoniei