Curtea Penală Internațională

Întroducere

Într-o lume în care valorile democrației sunt pe cale să se generalizeze, instituțiile naționale și internaționale indiferent de modul de constituire și scopul lor au ca principală menire respectarea integrală a drepturilor omului, fără de care noțiunile de libertate, dreptate, egalitate rămîn fără acoperire de cotidian. Concepţia statului modern determină divizarea fenomenelor economice, sociale şi politice aflate într-o strânsă dependenţă, pentru apărarea valorilor esenţiale ale societăţii. Viaţa socială, cu diversele sale fenomene şi acţiuni cauzale nu poate exista în cazul în care nu se instituie un sistem de apărare împotriva manifestărilor determinate de motivele şi scopurile individuale care o pun în pericol.

Situarea omului cu aspirațiile și drepturile sale fundamentale în centrul preocupărilor societății apare azi mai mult decît firească, ea devenind obligatorie, mai ales după experiențele trăite de colectivități întregi în diferite perioade istorice, cu precădere în secolul al XX-lea și în debutul celui actual. O îndelungată experiență istorică pledează pentru respectul față de om, valoarea supremă a planetei, în afara vieții și existenței căruia nimic nu are semnificație.

Astfel, în actuala etapă istorică, protecţia şi promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o preocupare importantă a tuturor statelor civilizate ale lumii.

Datorită încălcării drepturilor omului, şi, în special a dreptului la viaţă, de către persoane care se află în importante funcţii, a fost necesară instituirea unei jurisdicții penale internaționale permanente a cărei scop să fie pedepsirea crimelor internaţionale.

Necesitatea de a defini cu exactitate crimele internaționale ce urmau a fi supuse jurisdicției penale internaționale, și, o corectă delimitare a prerogativelor statelor în această materie de prerogativele pe care urma să le capete jurisdicția penală internațională au constituit problemele care au condiționat evoluția și acceptarea justiției penale internaționale.

Pe de altă parte, instituirea și recunoașterea unei jurisdicții penale internaționale, acceptarea de către un stat de a remite propriii săi cetățeni unei instanțe penale internaționale a fost întotdeauna privită cu suspiciune de state, deoarece o justiție cu caracter internațional a fost și este considerată în continuare ca afectînd una din principalele instituții ale dreptului international – suveranitatea națională. În același timp statele considerau o jurisdicție internațională ca fiind lipsită de obiectivitate în ceea ce privește faptele unor cetățeni din diverse state, pe care ar urma să-i judece, interesele generale de represiune prevalînd asupra garanțiilor procesuale. Toate aceste elemente, au acționat în decursul timpului cu o intensitate mai mică sau mai mare, determinînd ca zeci de ani de zile problema Curții Penale Internationale să constituie numai un obiect de studiu.

• Istoricul apariției Curții penale internaționale.

Crearea și dezvoltarea unei jurisdicții penale internaționale a fost una din preocupările constante ale comunității internaționale, chiar dacă o concretizare a acestor preocupări s-a realizat abia în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

O primă încercare practică de instituire a unei jurisdicții internaționale a avut loc încă în anul 1474, deși nu poate fi vorba de o jurisdicție internațională convențională propriu-zisă. Este vorba de procesul intentat lui Peter von Hagenbach care fusese numit de ducele Burgundiei la conducerea cetății Breisach, pe Rinul de Sus. Urmînd instrucțiunile ducelui, Hagenbach a introdus în cetate un regim de teroare și brutalitate. Crimele, violurile, taxele ilegale și confiscarea proprietății au devenit practici generalizate. O coaliție alcătuită din Austria, Franța, Berna și orașul de pe Rinul de Sus a oprit ascensiunea ducelui de Burgundia, care dorea să devină împărat. În urma asediului cetății Breisach și a revoltei locuitorilor acesteia, Hagenbach a fost înfrînt și capturat, iar arhiducele de Austria a ordonat judecarea acestuia. Hagenbach nu a fost judecat de un tribunal ordinar, ci de o curte constituită ad-hoc, alcătuită din 28 judecători din statele și orașele coaliției.

O altă încercare, a fost cea a lui Gustav Moynier, care a lansat în 1872 proiectul de ,,Convenție pentru crearea unei instituții judiciare internaționale care să prevină și să reprime infracțiunile săvîrșite prin încălcarea dispoziţiilor Convenţiei de la Geneva pentru ameliorarea sorții militarilor răniți în armatele în campanie, semnată la 22 august 1864, într-un raport prezentat în Comitetul international pentru ajutorul militarilor răniți. Deși nu a fost supus dezbaterilor în cadrul unei conferințe internaționale, Proiectul Moynier a rămas ca un început de cale în drumul spre instituirea unei Curții internaționale permanente de justiție.

Un alt pas spre realizarea practică a acestei idei a fost încercarea de instituire prin Convenția de la Haga din 1907, a unei Curți internaționale de prize maritime, competente a se pronunța asupra capturării unei nave, de către o altă navă, cu pavilion străin. Convenția respectivă nu a fost ratificată, iar în aceste condiții, Curtea nu a putut fi înființată.

În perioada imediat următoare Primului Război Mondial, preocupări pentru crearea unei instanțe penale internaționale permanente s-au manifestat atît în cadrul Societății Națiunilor, cît și în cadrul unor foruri științifice de drept international.

Tratatul de la Versailles din 1919 prevedea înființarea unui tribunal special format din cinci judecători, care proveneau din ţările victorioase în război pentru a judeca pe Wilhelm al II-lea de Hohenzolern, împăratul Germaniei, vinovat de „ofensă adusă moralei internaţionale” şi „forţei sfinte a tratatelor”.

Problema a fost ridicată și la reuniunea de la Bruxelles, a Asociației internaționale de drept penal, de către jurisul român Vespasian Pella. Prin rezoluția conferinței a fost creat un comitet de juriști, responsabil pentru pregătirea statutului Curții penale internaționale. V.Pella înaintează în 1934 un proiect al unei Curți penale internaționale, care este preluat de Societatea Națiunilor. Ca urmare a lucrărilor Conferinței Ligii Națiunilor pentru prevenirea actelor teroriste, a fost dezbătut și adoptat, în final, Tratatul privind organizarea unei Curți Penale Internaționale. Acesta a fost semnat de reprezentanți a 16 state, dar nu a fost ratificat de nici un stat. Serioasele rețineri pe care statele le aveau fața de ideea - atît de corectă și generoasă - a profesorului român se datorau neîncrederii în posibilitățile de acțiune ale justiției internaționale în condițiile în care fiecare stat căuta să-și facă singur dreptate.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Regulamentul de procedură al Curții de Conturi a Uniunii Europene, în vigoare din 1 iunie 2010.

Raportul de activitate pentru anul 2013 a Curții de Conturi a Uniunii Europene.

Strategia de activitate 2013-2017 a Curții de Conturi a Uniunii Europene.

Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit, ISSAI (200, 300, 400), emise de către Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI).

Augustin Fuerea „Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2002.

Octavian Manolache, „Drept comunitar. Instituţii comunitare”, Editura All Beck, Bucureşti, 1999.

Iulian Văcărel, „Relaţii financiare internaţionale”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995.

Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moldova

Facultatea Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice

Specializarea: Studii Europene