Corporatocratia - Mecanism de Cucerire

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Într-o mare de schimbări ale lumii, globalizarea se definește ca fiind un important mecanism de relaționare, între marile state ale lumii și nu numai. Foarte mulți dintre noi am auzit cel puțin odată de acest termen și poate chiar mulți știu ce înseamnă în sens larg globalizarea, însă foarte puțini stiu ce efecte negative produce această globalizare, deoarece promotorii acestui concept au pus în valoare doar partea bună ceea ce este și normal, deoarece partea întunecată era foarte bine mascată în spatele altor interese, dar și din dorința de a nu produce un haos la nivel mondial pentru că odată declanșat haosul, la un nivel așa de mare, este imposibil de stăpânit.

Globalizarea este una dintre cele mai ingenioase înșelătorii pentru manipulare socială create vreodată iar la baza ei este un război invizilbil împotriva populației. Îndatorarea este o armă folosită pentru a cucerii și a înrobii societăți, iar dobânda este principala muniție.

În timp ce majoritatea nu este conștientă de această realitate, băncile în colaborare cu guvernele și corporațiile continuă să-și perfecționeze și să-și extindă tacticile de luptă economică dând naștere la noi baze cum ar fi Banca Mondiala și Fondul Monetar Internațional și inventează un nou tip de soldat. Soldat care este cunoscut cu numele de asasin economic. Conceptul Globalizării și a bunei relaționări între state, având ca principal scop economia, a dus la liberalizarea piețelor de consum internaționale. Libertatea de a-ți expune produsele pe alte piețe decât cea națională pentru unele state a adus dezavantaje dar cel mai rău fenomen a fost acela de prăbusire a economiei, deoarece nu puteau face față statelor cu un grad de dezvoltare mai ridicat.

Prin promovarea acestui concept de globalizare, cât mai multe state au început să adopte și să urmeze o astfel de politică internațională, pentru aș dezvolta sistemul economic.

Fiind debutanți pe această nouă platformă multe state au avut de suferit și au în continuare ca urmare a acestui concept, deoarece mecanismul prin care globalizarea își produce efecte este menit să favorizeze și să aducă mari beneficii coloșilor mondiali care sunt reprezentati de SUA.

Pe marea scenă global-economică SUA a jucat și joacă un rol foarte important, profitând de pe urma globalizării, prin subjugarea și controlarea guvernelor și țărilor care reprezentau un interes enorm pentru ei, motiv pentru care suntem înderptățiți să punem în discuție “suveranitaea” CORPORATOCRAȚIEI.

Imperiul creat de corporatiști a determinat o diferență ingrijorătoare între clasele sociale, o diferență care se observă în nivelul de trai al țărilor afectate de interesele acestor corporații. Corporatocrația este un concept/organizație nelegitimă. Ea este reprezentată în general de barbați, care conduc marile corporații, acestea fiind în spatele guvernelor marilor puteri ale lumii!

Politica economică și nu numai este dicată de către acestia, care prin intermediul guvernelor conduc marile organizații financiare cum ar fi Banca Mondiala sau Fondul Monetar Internațional. Miza marilor corporații este puterea pe care indubitabil o dețin, dar, există două elemente esențiale care să le mențină această putere și pentru care folosesc orice mijloace pentru a o obține.

Ținta marilor corporații era în special țările din lumea a treia și țările care aveau un grad de dezvoltare foarte scăzut, dar în același timp prezentau un imens interes pentru ei deoarece potențialul petrolier era prezent într-un grad foarte ridicat.

Observații:

Facultatea de Drept și Științe Sociale,

Specializarea Știinte Politice, anul III

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Corporatocratia - Mecanism de Cucerire.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
2 545 cuvinte
Nr caractere:
12 262 caractere
Marime:
22.09KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!