Conservatorismul

Conservatorii impartasesc dorinta de a pastra, de obicei, modul de viata traditional. Aceste traditii si obiceiuri difera foarte probabil de la o societate la alta. Chiar si acolo unde ele nu difera, exista multe sanse ca diferiti conservatori sa aiba idei distincte despre elementele din modul lor stabilit de viata care merita pastrate. Prin urmare, toti conservatorii doresc sa conserve ceva, dar nu toti doresc sa conserve acelasi lucru.

Daca conservatorismul este o pozitie politica distincta, el trebuie sa presupuna mai mult decat simpla dorinta de a se opune schimbarii. Trebuie sa existe niste principia sau idealuri cuprinzatoare impartasite de conservatori, un accord general asupra a ceea c emerita pastrat. Primii conservatori sau conservatori clasici incercau in mare parte sa pastreze sau sa restaureze o societate aristocratica atacata de liberalism, in general, si de Revolutia franceza, in particular. Ei aparau ierarhia sociala traditionala, insistau asupra unui guvernamant destul de puternic pentru a dirija pasiunile oamenilor si erau adesea sceptici cu privire la incercarile de a promova libertatea individuala si egalitatea sanselor intr-o societate competitiva.

Politica imperfectiunii

Orice ideologie politica se bazeaza pe o conceptie despre natura umana, inclusiv o idee despre potentialul uman, despre ceea ce barbatii si femeile au in ei si despre ce pot sa faca. In cazul conservatorismului, convingerea fundamental este ca fiintele umane sunt si vor fi intotdeauna slabe. Acesta este motivul pentru care unii cercetatori numesc conservatorismul filosofia politica a imperfectiunii.

Ratiunea umana este slaba, chiar neputincioasa, in fata pasiunilor si dorintelor noastre. Atunci cand dorim ceva ce stim ca nu este bun pentru noi, gasim adesea modalitati de a ne rationaliza comportamentul. Avem tendinta de a fi egoisti, de a aseza dorintele si interesele noastre deasupra celorlalti si de a ajunge la mai multa putere si bogatie decat ar fi bine pentru noi si pentru pacea si stabilitatea sociala. Cei mai multi conservatori au considerat ca, fie din motive teologice, fie din motive psihologice, fiintele umane sunt marcate de pacatul originar. Aceasta insemnand ca pentru ei povestea neascultarii lui Dumnezeu de catre Adam si Eva in Cartea Genezei din Vechiul Testament Codifica in ea un adevar elementar, literal sau symbolic, despre natura umana. Orice incercare de a reface fiintele umane prin reconstructia societatilor lor va sfarsi foarte probabil printr-un dezastru. Dupa cum vad conservatorii problemele, cel mai bun lucru care se poate face este sa restrangem pasiunile si instinctele care conduc catre conflicte. Iar acest lucru se face prin guvernamant, care ne impune restrictii, sau prin educatie.

Aceasta viziune despre natura umana duce direct la avertismentul conservator impotriva incercarilor indraznete de a imbunatatii societatea. Ar fi mult mai bine, sustin conservatorii, sa procedam incet si precaut in incercarile noastre de a imbunatatii societatea; si am fi mult mai intelepti sa pretuim o societate stabile si pasnica, decat sa riscam sa o pierdem in cautatea efemera a perfectiunii.

Conservatorismul lui Edmund Burke

Datorita faptului ca a fi conservator este in buna masura o problema de temperament, este usor sa gasesti nenumarati oameni, in orice perioada a istoriei, care pot fi numiti conservatori, in mod justificat. Cu toate acestea, exista un accord destul de larg privitor la idea ca adevaratul intemeietor al conservatorismului a fost Edmund Burke (1729-1797), un irlandez care s-a mutat in Anglia si a servit in Camera Comunelor din Parlamentul englez timp de aproape 30 de ani. Burke nu s-a autointitulat niciodata conservator, insa in discursurile si scrierile sale a definit in mod dinstinct o pozitie politica conservatoire.

Burke si-a dezvoltat si expus parerile in mijlocul unor controverse politice aprinse, mai cu seama ca reactive la Revolutia franceza. Burke a vazut de la inceput Revolutia franceza ca o incercare nesabuita de a crea o societate noua din temelii. El s-a delimitat mai cu seama de viziunea revolutionarilor cu privire la natura umana si la guvernamant, pe care o considera eronata si, de asemenea, fata de viziunea revolutionara a libertatii, pe care o considera gresit indrumata.

Natura unama si societatea

Opozitia lui Burke fata de Revolutia franceza se bazeaza in buna masura pe afirmatia ca revolutionarii au inteles natura unama intr-un mod gresit. Concentrandu-se asupra drepturilor, intereselor si alegerilor individului, revolutionarii au ajuns, conform acuzatiei lui Burke, sa conceapa societatea ca o reunire laza a unor atomi separati, care nu sunt legati unul de altul mai mult decat mozaicurile de pe o tava. Aceasta conceptie atomista pierde din vedere multe modalitati importante prin cae indivizii sunt legati si depend unii de altii.

Acesta este motivul pentru care Burke a respins afirmatia ca societatea civila este intemeiata, si poate fi la fel de usor dizolvata, de catre indivizii care consimt sa participle la un contract social. Daca societatea civila sau politica se bazeaza pe un contract social, spune Burke, atunci acesta nu este un contract obisnuit intre indivizi, ci o intelegere sacra care leaga toate generatiile intre ele. Simplu fapt de a recunoaste ca “societatea este intr-adevar un contract” nu inseamna ca societatea nu este.