Colapsul Puterii Comuniste

In cadrul unui sseminar de la Oxford in mai 1993, Elemer Hankiss a afirmat ca daca ar mai fi in viata Max Weber,ar astepta cel putin 10 ani pana sa se pronunte asupra motivelor care au dus la colapsul puterii comuniste –iar atunci ar scrie o carte de cel putin o mie de pagini.

Majoritatea autorilor ofera analize multifactoriale.De exemplu, J.F.Brown (1991,pp.2-4)identifica sase factori care au dus la colapsul puterii comuniste in Europa de Est:patruzeci de ani de esec;nelegitimarea comunismului;opozitia societala;pierderea increderii in propria capacitate de conducere a eliteo comuniste si refuzul de a-si folosi mijloacele pentru pastrarea conducerii;imbunatarirea relatiilor Est-Vest;impactul revolutiilor sovietice din timpul guvernarii Garbaciov. Rafl Dahrendof (1990. pp13-22) se concentreaza asupra trei factori principali:Garbaciov;realitatea conform careia “comunisul n-a mers niciodata”; si “ciudata istorie a anilor ‘80”, in care Occidentul a prosperat, iar Europa si-a recastigat increderea in sine.Paul Kennedy (1993, pp. 230-231) identifica trei factori:o criza a legitimarii;o criza a productiei economice si a asistentei sociale;o criza a relatiilor etnice si culturale.Chiar si o abordare a trei analisti dezvaluie cateva arii de suprapunere.

Factorul Gorbaciov

Multi analisti au aruncat “vina: pentru colapsul puterii comunsite, si in Europa de Est si in URSS, asupra unui singur om, Mihail Sergheievici Gorbaciov.

Gorbaciov a devenit Secretar General al Comitetului Central al PCUS in martie 1985, iar la scurt timp a introdus o reforma in economie (in esenta perestroika si uskorenie), in organizarea statala (demokratisatsiya si glasnost) si in politica externa (noua gandire gandire politica).

Controversa privind rolul lui Gorbaciov se axeaza pe trei aspecte.Primul aspect il constituie personalitatea si orientarile politice ale lui Gorbaciov. Majoritatea analistilor accepta faptul ca el a fost un reformator autentic, insa nu si un revolutionar-un conducator care stia ca URSS avea nevoie de o schimbare semnificativa, dar care continua sa creada ca amploarea si tipul schimbarii necesare erau posibile intr-un cadru socialist.De obicei este subliniata si complexitatea personalitatii lui Gorbaciov.Pe de o parte, el stia ca trebuie sa fie un conducator puternic si relativ radical pentru a aduce schimbari in sistemul sovietic, pe care il considera vital.Pe de alta parte, era, dupa cum s-a exprimat Goldman, “dispus sa asculte si sa invete” (1991, p. 226).Firea sa nu era dictatoriala, fiind dispusa sa fac schimbari si compromisuri.

Un aspect al rolului personal al lui Gorbaciov este faptul ca el era supus la ceea ce politologii deseori numesc supraincarcare. Gorbaciov era atat de implicat, in atat de multe activitati, incat “era greu sa te concentrezi cu adevarat asupra problemelor fundamentale”.

Al doilea aspect se afla in stransa legatura cu primul. Pe de o parte reformismul sau radical, iar pe de alta parte, tensiunile dintre angajamentele sale puternice, vointa de a schimba daca era cazul, si in dornita de a actiona, pana intr-un anumit punct ca o forta conciliatoare.Intr-o maniera nu diferita de cea a lui Lenin la inceputul anilor ’20, a introdus la mijlocul anilor ’80 o notiune generalizata a reformei economice, anand doar vaga imagine asupra detaliilor politicii si asupra modului in care aceasta urma sa evolueze in timp.In acest sens, perestroika economica poate fi comparata cu Noua Politica Economica a lui Lenin, introdusa in 1921.

In al treilea rand, multi analisti se concentreaza asupra pozitiei unice a lui Gorbaciov de conducator sovietic. El este privit ca cel care a dat un impuls est-europenilor spre indeplinirea telurilor lor, chiar daca acest lucru insemna si rasturnarea comunismului.Abordarea respectiva de incurajarea tarilor sa-si urmeze calea independent de URSS pe baza presupunerii ca URSS nu s-ar fi amestecat orice s-ar fi intamplat a fost numita “doctrina Sinatra”.

Esecul economic

Economiile comuniste au cunoscut multe realizari in primele etape, cu rotmuri de crestere impresionante, insa incetinite in timp. Una dintre acestea est faptul ca lumea comunista in general nu numai ca nu reusea sa ajunga din urma Occidentul, ci see indrepta, de fapt, in sens invers. Daca economiile comuniste ar fi reusit sa il multumeasca pe consumator, atunci poate declinul ritmurilor globale de crestere ar fi fost mai putin semnificativ. Insa multe economii fusesera structurate mai mult sau mai putin conforma directivelor elaborate de Stalin pentru economia sovietica in anii ’30, ceea ce insemna ca industrai grea era in general privilegiata fata de industria bunurilor de consum. In comparatie cu tratatia primita de consumatorul occidental, cea de aici lasa de dorit, si multi est-europeni, cunosteau acest lucru. Dupa Igor Ligaciov, fostul numarul doi in partid dupa Gorbaciov, drept unicul factor esential care a dus condus la criza economiei sovietice de la sfarsitul anilor ’80. Ligaciov citeaza o hotarare luata de Biroul Politic la sfarsitul anului 1987, de a face mai rapid trecerea de la planificarea centrala catre aranjamente contractuale intre furnizori si producatori, intr-un moment in care economia sovietica incepuse sa intre in cadere libera.Apoi salariile si, ca urmare, cererea, au crescut mult mai repede decat oferta;acest lucru a dus la haosul economic care a caracterizar URSS la finalul anilor ’80 (Ligaciov 1993, pp.339-351).