Arealul pontic în anii celui de-al doilea război mondial

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Acordul sovieto-german din 23 august 1939, in partile care privesc impartirea sferelor de influenta in Europa de sud-est, releva interesul acut al Moscovei fata de teritoriul dintre Prut si Nistru, in paralel cu dezinteresul aparent al Berlinului fata de aceasta regiune.

Declansarea razboiului, prin agresiunea Germaniei si a URSS impotriva Poloniei in septembrie 1939, a creat o stare de insecuritate si in zona M N, determinata de interesul celor 2 puteri pt stramtori.

Dupa acceptarea ocupatiei sovietice asupra Basarabiei, a N Bucovinei si al tinutului Herta, dupa incuviintarea dictatului de la Viena si a tratatului cu Bulgaria referitor la cedarea Cadrilaterului, Rech-ul garanteaza noile granite ale Romaniei, starnind reprosurile sovieticilor, care nutreau intentii de supunere a intregii Bucovine. Anexarea Basarabiei aducea implicit statutul de stat dunarean pt Uniunea Sovietica, fapt care atingea interesele economice ale Germaniei, legata prin coridorul fluvial de MN, de unde se putea exercita controlul asupra pen. Balcanice si a Bazinului Pontic. Din a doua jum a anului 1940, Germania a inceput sa ameninte pas cu pas consolidarea pozitiei Uniunii Sovietice la bazinul MN, pozitie intarita prin extinderea frontierei pontice de la limanul Nistrului pana la varsarea bratului Chilia. Impiedicarea intentiilor din ce in ce mai profunde ale sovieticilor de a-si impune conditia de lider asupra arealului si bazinului nord-pontic a inceput prin stavilirea incercarilor Moscovei de a se implica in controlul navigatiei pe Dunarea maritima.

Vizita lui Molotov la Berlin si discutiile acestuia cu Ribbentrob si cu Hitler, in zilele de 12-13 nov 1940, au evidentiat, mai mult ca oricand rivalitatea sovieto-germana in ceea ce priveste controlul navigatiei pe Dunarea maritima, dar, mai ales, interesul acut al Moscovei fata de bazinul pontic si de Stramtori.Moscova pretindea instituirea controlului sau asupra Gurilor Dunarii, includerea Bulgariei in sfera sa de infulenta in conditii similare cu intrarea Rom in sfera de hegemonie a Reich-ului, dar si discutarea problemei Turciei. Chestiunea MN si a Stramtorilor devenise vitala pt Rusia, in conditiile in care Rom se indrepta catre Germania. Toate evenimentele, de la Razboiul Crimeii din sec trecut si pana la debarcarea trupelor straine in Crimeea si la Odessa, in anii 1918 si 1919, arata ca securitatea regiunilor de la MN ale URSS nu poate fi considerata ca asigurata fara reglementarea problemei Stramtorilor.

Atata vreme cat Turcia ramanea neutra, Rusia putea controla tot litoralul N si V pontic, cu exceptia celui romanesc, intre Batumi si Burgas.Lesne de inteles de ce Germania a ezitat sa dea un raspuns ferm solicitarii Rusiei de a include Bulg in sfera sa de interese si a invocat absenta unei cereri bulgare de acordare de garantii sovietice si necesitatea consultarii Italiei in aceasta privinta.Dorinta lui Stalin de a-si crea baze militare in Bulg a starnit ingrijorarea Reich-ului, care isi vedea amenintate interesele.

Discutiile germano-sovietice de la Berlin au evidentiat inca odata ca arealul si bazinul pontic sunt obiective pe care si o putere si alta si-ar dori sa le controleze exclusiv neputand fi vb de o impartire a sferelor de influenta la aceasta zona. Interesele Kremlinului si ale Reich-ului erau ireconciliabile in aceasta regiune.

Intre timp, Rom semnase aderarea la Pactul Tripartit, si, paradoxal, moscova dadea de inteles la 25 nov 1940, in discutia Schulenburg-Molotov, ca era interesata sa se ralieze axei Berlin-Roma-Tokyo, conditionand gestul sau, printre altele de acceptarea de catre Germania a urmatoarelor conditii in ce priveste MN:

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Arealul Pontic in Anii Celui De-al Doilea Razboi Mondial.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 588 cuvinte
Nr caractere:
14 882 caractere
Marime:
14.28KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Științe Politice
Predat:
la facultate
Materie:
Științe Politice
Sus!