Țevi oțel folosite în domeniul exploatării și valorificării

1. Istoric. Rol.

Majoritatea conductelor utilizate astăzi pentru transportul petrolului şi gazelor au fost construite cu mulţi ani în urmă, în prezent cele mai importante studii se referă la nivelul securitate, atât în ceea ce priveşte capacitatea tehnică de operare în continuare a acestor conducte, dar şi securitatea în aprovizionarea cu energie.

Întorcându-ne în istorie, la originile conductelor, de mii de ani, acestea au fost construite în diferite părţi ale lumii pentru a transporta la început apă de băut şi de irigare a culturilor agricole.

În antichitate, materialul folosit la construcţia acestor conducte includea argila arsă şi lemnul de bambus gol pentru transportul apei, iar egiptenii foloseau cuprul pentru a transporta apa încă din 3000BC. La 2000 î.Hr şi până la 1500 î.Hr cretanii utilizau ţevi din faianţă pentru apă, iar grecii antici (din 1600 î.Hr la 300 î.Hr) au utilizat ţevi din faianţă, plumb, bronz şi chiar ţevi din piatră.

În această epocă, conductele metalice erau realizate în jurul anilor 500 î.Hr, de perşi şi de romani, pur şi simplu prin ciocănire, când romanii foloseau ţevi de plumb pentru a distribui apă în oraşele foarte dezvoltate.

Prima utilizare a unei conducte pentru transportul de hidrocarburi a fost înregistrată în China cu aproximativ 2500 de ani în urmă, era o conducta de bambus chinezesc, folosită pentru a transporta gazele naturale din puţuri de mică adâncime să ardă pentru a fierbe apa de mare pentru separarea sării şi pentru a o transforma în apă potabilă. Mai târziu, la 400 î.Hr, ţevile de bambus învelite în ceară au fost folosite la iluminatul Pekingului, încă din anul 400 î.Hr

Industria conductelor de petrol şi gaze, din antichitate si până astăzi, îşi are originile în afacerile cu petrol.

Până în secolul al 19-lea, petrolul a fost obţinut numai din zăcămintele naturale de la mică adâncime, începand cu primele foraje de la Baku, Azerbaidjan în 1848 şi Polonia în 1854, apoi în România la 1859, dar prima mare exploatare şi utilizare comerciala a conductelor a început acum 150 de ani în SUA, de către colonelul Drake

În 1859, Edwin Drake fora în SUA, la Titusville, Pennsylvania, două puţuri de petrol, în apropierea unor infiltraţii de petrol de suprafaţă,.

Puţurile au avut o valoare totala de 40000 dolari şi au produs 2000 barili de ţiţei brut, dar acest ţiţei brut urât mirositor, plin de noroi, nu a fost popular până îin jurul anului 1870, când a fost introdus în funcţiune un procedeu simplu de rafinare în blazuri pentru procesarea ţiţeiului (figura nr.1).

Figura nr.1.Rafinăria cu blazuri de la Newhall, California (1876) primea ţiţei prin conducta de la zăcământul Pico Canyon© (Sursa: Texaco-Chevron)

În aceste rafinării, din ţiţeiul brut încălzit, se obţinea kerosen şi o fracţie grea de petrol şi gudron. Kerosenul a fost un înlocuitor perfect şi ieftin al uleiului de balenă utilizat pentru iluminat şi a permis ca petrolul să fie vândut cu 20$ /baril.

În aceste zile de pionierat, benzina şi alte produse de rafinare erau pur şi simplu aruncate, pentru că oamenii nu le-au folosit iniţial, dar în 1892, transportul a rezolvat această problemă, deoarece începuse cererea de gasolină.

La începutul anului 1860, petrolul se transporta pe râurile interioare în butoaie de lemn, pe barje trase de cai. Acest lucru a fost periculos multă vreme, iar conflictele de muncă, de cele mai multe ori au perturbat traficul.