Metodă de Reducere a Noxelor ce se Degajă la Sudarea cu Arc Electric

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Lucrarea de faţă doreşte să facă o prezentare a unei metode simple de reducere a fumului şi noxelor, care apar la sudarea pieselor şi construcţiilor metalice.

Datorită faptului că efectul noxelor care apar la sudare, se observă în timp, iar de multe ori acesta nu este luat în considerare de factorii responsabili, se face şi o scurtă descriere a acestuia.

Se prezintă de asemenea tipurile şi cantităţile admise de noxe care sau determinat şi care ar trebui măsurate periodic.

Totodată se prezintă un model de amenajare a unui atelier de sudare modern, cu investiţii minime, care să creeze un ambient atractiv al locului de muncă, conform cerinţelor actuale st politicilor europene de mediu.

1. Introducere

Se cunoaşte bine faptul că la ora actuală problemele de mediu sunt o prioritate în cadrul oricărei firme care desfăşoară o activitate productivă.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât legislaţia europeană o cere insistent şi există o activitate puternică de păstrare şi îmbunătăţire a mediului.

Majoritatea firmelor care doresc să supravieţuiască şi să se dezvolte, au stabilit programe care includ şi politicile de mediu, cerute de Uniunea Europeană şi în care sunt cuprinşi specialişti din diferite domenii de producţie. Din păcate problemele care apar la sudare sunt tratate tangenţial şi sporadic, fără un studiu temeinic al noxelor ce se degajă în timpul sudării.

Multe firme însă nu au puterea financiară, sau nu vor să investească pentru introducerea sistemelor de ventilaţie şi de filtrare a noxelor care se degajă în timpul proceselor de fabricaţie.

Un rol important la poluarea mediului îl au şi noxele care apar la sudare.

Pe lângă efectele nocive asupra mediului înconjurător, datorat procedeelor de sudare care se aplică la execuţia diferitelor produse în afara incintelor de producţie (de exemplu: construcţia de nave, de poduri sudate şi rezervoare de stocare a petrolului etc.), noxele la sudare afectează şi sănătatea sudorului, în lipsa unei ventilaţii corespunzătoare a zonei de lucru.

De multe ori, au fost situaţii în care o serie de noxe nocive, nu au putut fi determinate din cauza lipsei unor metode capabile să le depisteze.

De multe ori metodele de evacuare a noxelor la sudare sunt destul de uşor de realizat, dar necesită şi investiţii în aparatură de control.

Se cunoaşte faptul că noxele se clasifică în trei categorii [ 3 ]: solide, gazoase şi radiative.

Efectul acestora asupra oamenilor care lucrează direct sau în apropierea zonei de sudare se cunosc doar parţial, drept pentru care s-au şi introdus o serie de măsuri de protecţie a sudorului la locul de muncă.

Astfel echipamentul de protecţie s-a dezvoltat, îmbunătăţit şi perfecţionat continuu prin utilizarea de materiale protectoare de calitate superioară şi performantă.

Cu toate acestea sunt destule locuri de muncă, unde se observă lipsa unei ventilaţii corespunzătoare şi în care se întâlnesc o serie de particule de praf pline de noxe rezultate în urma procesului de sudare.

Se ştie că fumul este format din particule solide micronice şi submicronice, ce conţin o serie de oxizi metalici [ 1 ].

De exemplu la sudarea cu arc electric, în intervalul de temperatură de 2200 - 2300 °C, are loc o evaporare a diferitelor elemente care se găsesc în compoziţia materialului de bază.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Metoda de Reducere a Noxelor ce se Degaja la Sudarea cu Arc Electric.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
2 764 cuvinte
Nr caractere:
14 208 caractere
Marime:
137.50KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Știința Materialelor
Predat:
la facultate
Materie:
Știința Materialelor
Profesorului:
Marmandiu Alexandra
Sus!