Tipologia și Specificul Deciziilor Administrative

1.Noțiuni generale

Decizia administrativă este componenta activitații oamenilor care lucrează în organele administrației publice. De aceea putem spune că decizia administrativă este o specie a deciziei umane, care constituie elementul central al activitații desfasurate de organele administrației publice în realizarea sarcinilor de conducere si organizare.

Profesorul Antonie Iorgovan defineste decizia administrativă ca fiind categoria deciziei speciale prin care se determină soluțiile juridice si nejuridice ale organelor administrației publice pentru transpunerea în practică a valorilor exprimate în normele politice și actele organelor puterii de stat.

În sfera administraţiei publice, ca şi în alte domenii, deciziile presupun un anumit grad de autonomie a decidenţilor. Această autonomie are însă un caracter relativ mai pronunţat şi mai restrictiv, datorită prezenţei cadrului normativ în care se derulează activităţile publice. În principiu, administraţia efectuează o alegere dintre mai multe soluţii posibile; dar acolo unde legea stabileşte riguros ce trebuie să se întreprindă de către persoanele/instituţiile publice şi care sunt mijloacele concrete de acţiune, nu se mai pune problema autonomiei de adaptare a unei decizii administrative, ci doar de a executa dispoziţii legale.

Decizia, care sintetic concretizează hotărârea de a acţiona sau nu într-un anumit mod faţă de un anumit obiectiv, are la bază un proces decizional ce presupune parcurgerea următoarelor etape principale:

- stabilirea obiectivelor administrative, care pot viza, fie latura internă a administraţiei (structura sa), fie pe cea exterioară (orientată şi spre satisfacerea interesului general);

- culegerea, prelucrarea şi analiza informaţiilor administrative;

- elaborarea de variante alternative şi adoptarea deciziei administrative;

- execuţia şi controlul rezultatelor obţinute.

În practica administrativă, domeniul alegerii poate varia între doi poli şi anume:

absenţa opţiunii (situaţie în care decizia nu există) şi alegerea arbitrară (caz în care, deregulă, nu s-au respectat nici normele de drept). În această situaţie, decizia este ilegală şiurmează să fie retractată de administraţie sau anulată în instanţa judecătorească. O condiţie fundamentală, ce se impune în cazul deciziilor administrative, este ca ele să ducă la obţinerea unor rezultate maxime

cu un consum minim de resurse. Pentru aceasta este necesar ca procesul alegerii soluţiilor de aplicat să satisfacă anumite cerinţe şi anume:

1) alegerea trebuie să fie conştientă, precedată de o deliberare. Un gest instictiv sau un impuls nereflectat nu constituie o decizie;

2) alegerea urmează a fi orientată spre unul sau mai multe scopuri. Această

cerinţă deosebeşte decizia administrativă de celelalte activităţi umane şi de

comportamentele care sunt simple exteriorizări ale impulsurilor in-terne;

3) alegerea trebuie să ducă la acţiune. Decizia administrativă determină acţiunea

propriu-zisă, care este indispensabilă pentru a concretiza voinţa administraţiei.

Decizia administrativă are un conţinut adecvat politicii promovate de stat, prin

faptul că scopul urmărit este stabilit de puterea politică, dar mijloacele de executare (a legilor) sunt, în bună măsură, lăsate la alegerea administraţiei. În mod normal, însă, acţiunea administrativă nu trebuie să se reducă la rolul de executant mecanic al voinţei puterii politice; profesionalismul funcţionarilor publici permite ca aceştia să înţeleagă corect problemele vieţii sociale şi nu să acţioneze pe baza unor automatisme.

Alexandru Ioan, Teoria administraţiei, Ed.Economică, Bucureşti, 2001

2.Dorian, Rais – Managementul Administraţiei Publice, Editura “Independenţa Economică”, Brăila, 1999

Alexandru Ioan, Administraţia publică. Teorii, realităţi, perspective, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007

Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Introducere, Organizare administrativă. Funcţia publică, ed. 4, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005