Tehnologii informaționale în guvernarea electronică. comerțul electronic

INTRODUCERE

Comerţul electronic, eComerţul, a apărut în jurul anului 1994, este comerţul care se desfăşoară prin mijloace electronice, adică prin calculatoare şi sisteme de telecomunicaţii. Cea mai mare parte a acestui comerţ, desfăşurat între cumpărători-persoane şi comercianţii-companii se realizează prin reţeaua publică a Internetului şi, de aceea, a spune eComerţ echivalează cu a spune comerţ pe Internet sau comerţ în timp real (online), dar acest comerţ poate avea loc şi prin reţele de telecomunucaţii care nu sunt publice, ci aparţin unor sisteme private de plăţi şi transfer de fonduri. O altă definiţie, mai largă, descrie eComerţul ca fiind constituit din toate plăţile în care datele tranzacţiei (plătitor, destinatar, sumă, etc.) sunt transmise electronic, plătitorulşi plătitul sunt implicaţi direct în tranzacţie, iar toate informaţiile necesare autorizării plăţii sunt schimbate electronic între cele două părţi.

În 2002 existau aproximativ 170 de milioane de utilizatori ai Internetului în Europa şi cam acelaşi număr în America de Nord. Numărul de servere sigure (SSL), capabile de găzduiri situri (website) de comercianţi era de circa 185.000.

În România, în anul 2003, numărul de utilizatori de Internet reprezenta circa 24% din populaţie, numărul de calculatoare persoane era de circa 2,1 milioane, iar numărul de furnizori de servicii de Internet (ISP) se ridica la 400.

Instrumente de plată în cadrul comerţului electronic sunt cardurile bancare, cecurile electronice, scrisorile de credit electronice, ordinele de transfer electronice şi în general, orice instrument bancar de iniţiere a unei plăţi, care poate fi pus sub formă electronică şi pentru care există un sistem de procesare.

Pentru desfăşurarea lui în condiţii de securitate, comerţul electronic trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe:

- asigurarea confidenţialităţii şi integrităţii datelor pe timpul păstrării şi transmiterii lor;

- autentificarea tranzacţiilor;

- asigurarea independeţei de natura punctului de acces la Internet;

- asigurarea interoperabilităţii;

- asigurarea unei evidenţe contabile complete.

1. CLASIFICARE A COMERŢULUI ELECTRONIC

Comerţul electronic poate fi împărţit în două categorii:

- comerţul dintre persoane şi companii numit şi comerţ electronic cu amănuntul;

- comerţul dintre companii;

Comerţul electronic cu amănuntul tipic are loc între cosumatorii care deţin un calculator cuplat la Internet şi comercianţii care îşi expun anumite produse pe un site. Acest tip de eComerţ derulează un număr de tranzacţii ridicat dar rata anuală nu este mai mare decat eComerţul dintre companii.

Comerţul din companii constă în mare parte modalitatea prin care unele companii se aprovizionează (procurement) şi cele care sunt furnizoare de produse (suppliers). Furnizorii îşi expun produsele pe Internet prin site-uri specializate, iar companiile interesate de anumite produse contacteaza furnizorul şi astfel pot achiziţiona produsele.

Comerţul electronic se poate desfăşura în întregime în timp real (on-line), caz în care atât autorizarea tranzacţiei de plată, cât şi decontarea interbancară au loc în timp real, sau se poate desfăşura o parte în timp real unde autorizarea de plată prin card se face în timp real urmând ca decontarea bancară să se facă la o anumită dată.

2. SCHEMA DE PRINCIPIU A COMERŢULUI ELECTRONIC

Acum voi prezenta o schema de principiu a comerţului electronic desfăşurat pe Internet între cumpărători sau consumatori şi comercianţi, în care plata cumpărătorilor se face prin card bancar de plată, acesta fiind naţional sau internaţional.

Figura 1. Schema de principiu a comerţului electronic prin Internet, cu plata prin carduri

3. ELEMENTELE COMPONENTE ALE COMERŢULUI ELECTRONIC

Principalele componente ale unei activităţi de comerţ electronic desfăşurate prin Internet sunt următoarele:

a) Comerciantul, acceptatorul său şi situl comerciantului pe Internet – cel care doreşte să vândă prin Internet trebuie să accepte plăţi cu ajutorul cardurilor şi să găsească o bancă acceptatoare ce îi oferă un contract special de cont de comerciant pe Internet. Banca respectivă trebuie să dispună de un sistem de management de carduri ce poate fi capabil să proceseze tranzacţii de eComerţ, sau poate să acceseze un procesator independent specializat.

b) Cumpărătorul plătitor de card, calculatorul său personal, portofelul său electronic (ePortofel) şi emitentul cardului – cumpărătorii pe Internet pot folosi pentru plată orice cars emis cu permisiunea sau cu scopul de a fi folosit în acest fel de plată, ţinând cont de riscurile plaţilor pe Internet, bancile pot emite carduri specializate în caz de fraudă ce urmaresc micşorarea pe cât posibil a efectelor acestora.

c) Telecomunicaţii sigure dintre cumpărător şi site şi dintre site şi accetatorul comerciantului – toate datele care circula între calculatorul cumpărătorului şi cel al comerciantului trec prin serverul de gazduire a sitului acestea trebuind să rămână secrete, nealterate şi să provină dintr-o sursă autentică.

d) Aplicaţia de eComerţ a acceptatorului, distribuită, cu un modul client în situl comerciantului şi un modul server-ul acceptatorului, şi poarta de acces la internet – banca acceptatoare trebuie să ofere clienţilor săi comercianţi serviciul de comerţ electronic prin Internet cu plată capabil de procesarea tranzacţiilor generate în cadrul acestei forme de comerţ. Un acceptator, are de regulă, mai multe situri de comercianţi, aflate pe acelaşi server de gazduire sau pe servere diferite. Fiecare site de comerciant dispune de un modul client de comerţ electronic, care apelează la unicul modul server de comerţ electronic al acceptatorului.

e) Serverul din Internet care asigură gazduirea siturilor de comerciant şi legăturile cu acceptatorii – acesta aparţine unui furnizor de servicii de Internet, cu serviciile obişnuite de găzduire a paginilor HTML, de poştă electronică şi de legături de telecomunicaţii cu acceptatorii potenţiali. Acceptatorii pot dispune de propriul server de găzduire pentru comercianţii lor sau indică acestora serverele care lucrează.

f) Riscurile, fraudele şi disputele – în comerţul electronic prin Internetsunte generate în mare parte de rețeaua de telecomunicații publice, inerent nesigură, a Internetului, iar pe de altă parte de faptul că tranzacția se face în situația cardul-nu-este-prezent în fața comerciantului în momentul cumpărării. Pierderile pot fi atât financiare cât și confidențiale.

g) Protocoalele de autentificare care asigură o securitate sporită a tranzacţiilor – 3-D Secure, SecureCode, SET – dezvolarea rapidă înregistrată de eComerţ la sfârşitul deceniului 9, frauda crescuse la nivel considerat inacceptabil, iar răspândirea comerţului electronic a regresat.

A. Constantinescu, The History of Great Inventor: Santa Claus.

Buyer’s Guide to Electronic Commerce. Glossary of terms.

D. P. Geller, The Yin and Yang of Electronic Commerce.

DTI, Business in the Information Age – International Benchmaking Study, 2000, UK Department of Trade and Industry;

DW. Lehman, IDC: E-commerce Evolution will Weed out Startups.

E-Commerce as a Revenue Stream. History of E-Commerce.

E-Commerce as a Revenue Stream. History of E-Commerce.

Electronic Commerce. An Introduction, Student Manual, ZD University, 1999;

Vasilache Dan, Plăţi electronice, Editura Rosetti Educaţional, Bucureşti 2004

Virgil Constantin Fătu, Analiza şi prognoza statistică a vânzărilor în comerţul electronic, Editura Sedcom Libris, Iaşi 2010.

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ