Relații publice

1. Definirea relaţiilor publice

Folosit la jumătatea secolului al XIX-lea în SUA, cînd, din nevoi practice, s-a conturat o nouă optică privind stabilirea şi menţinerea relaţiilor întreprinderilor producătoare cu publicul consumator, conceptul de „relaţii publice” sau “public relations” este din ce în ce mai utilizat şi în managementul românesc.

Aplicarea conceptului de “PR” în abordarea relaţiei dintre producător şi consumator în SUA, şi-a dovedit eficienţa şi s-a consolidat în sec. al XX-lea. De exemplu, în 1957, în această ţară există 1100 de firme de “consilieri” în relaţiile publice, iar peste 5000 de întreprinderi aveau servicii serioase de „relaţii publice”.

În Europa, conceptual de “PR” a pătruns prin mijlocire franceză, extinzîndu-se foarte mult în a doua jumătate a secolului XX. În prezent, nu există instituţie, întreprindere ori firmă care se respectă fără să aibă propriul serviciu de PR.

Definirea conceptului de „PR” a fost influenţată de poziţia pe care s-au situat diferiţi teoreticieni. Astfel, conceptul de PR a fost primit de către unii din punct de vedere psihologic, de către alţii din punct de vedere sociologic, filosofic, teoretic sau aplicativ, ceea ce explică existenţa numai în literatură americană a peste 1000 de definiţii.

În ciuda marii lor varietăţi, aceste definiţii exprimă, evident în maniere diferite, o concepţie nouă despre modul în care o instituţie trebuie să-şi creeze relaţii cu oamenii, să le menţină şi să le dezvolte. Cîteva exemple de definiţii elaborate de autorităţi în materie ne dau o imagine a ceea ce sunt relaţiile publice:

Public Relations News (1994):

“Relaţiile Publice sunt funcţia de conducere care evaluează atitudinile publicului, apropie politicile şi procedurile unui individ sau ale unei organizaţii de interesele publicului, planifică şi execută un program de acţiune pentru a cîştiga înţelegerea şi acceptarea publicului”.

Cezar Caluschi (2001):

“Relaţiile Publice sunt acele procedee de comunicare ce ajută la atingerea mai multor categorii de obiective, cum ar fi: preîntîmpinarea şi rezolvarea unor crize, rafinarea metodelor de obţinere şi maximizare a profitului, crearea, schimbarea sau cosmetizarea imaginii unei organizaţii”.

O definiţie mai simplă, pe înţelesul tuturor şi esenţială pentru lumea noastră este:

„Ansamblul mijloacelor folosite de către instituţie pentru a crea un climat de încredere şi simpatie în rîndul propriului personal precum şi în rîndul publicului”.

Această ultimă definiţie a relaţiilor publice ne fereşte de confuzia cu fenomenul publicitar, de publicitate pe de o parte cît şi de reducerea conceptului de relaţii publice la cel de relaţii cu publicul.

2.Clasificarea relaţiilor publice

Majoritatea specialiştilor consideră că o companie, organizaţie, instituţie desfăşoară acţiuni de relaţii publice interne şi acţiuni de relaţii publice externe.

Relaţii publice interne

În perioada 1924 – 1927 şcoala de la Harvard, condusă de Elton Mayo a pus în evidenţă faptul că relaţiile umane constituie un factor al muncii productive.

De aici s-a ajuns la concluzia că armonizarea relaţiilor dintre actorii unei colectivităţi instituţionalizate favorizează desfăşurarea şi dezvoltarea activităţii respective. Ca urmare, specialiştii în relaţii publice consideră că, prin intermediul acestor relaţii, are loc o „îndoctrinare” a personalului cu o filozofie şi o cultură organizaţională a companiei respective în care elemental predominant să fie înţelegerea rostului economic şi social al acesteia.

Activităţile de relaţii publice cu caracter intern pot fi realizate în diverse modalităţi:

• reuniuni informative cu propriul personal;

• difuzare de filme pe teme ale companiei;

• organizarea unor emisiuni radio sau TV;

• editarea de broşuri, pliante, fotografii.