Principiile de organizare și funcționare a serviciilor publice

Pentru satisfacerea cerintelor (hrana, locuinta, cultura, sanatate) membrilor unei colectivitati umane, sunt înfiintate anumite organisme sociale sub denumirea de servicii publice. Intr-un sens mai larg, se poate aprecia ca serviciile publice reprezinta ansambluri de persoane si lucruri create de catre o colectivitate publica în vederea satisfacerii unei nevoi publice si care sunt supuse autoritatii si controlului acesteia. In sens restrans, serviciul public este activitatea sau ansamblul de activitati de interes general si/sau individual prestate de o institutie publica sau de organisme care fac parte dintr-un ansamblu administrativ cu scopul satisfacerii nevoilor publice.

Termenul de serviciu public poate fi utilizat atat pentru a desemna aspectul structural, de organism social, cat si pentru a denumi aspectul functional, de activitate desfasurata de acest organism.

Notiune complexa si esentiala a dreptului administrativ, acest concept a suportat modificari importante de-a lungul timpului, care l-au făcut sa isi piarda claritatea initiala.

In doctrina occidentala s-au conturat pana in prezent trei definitii care coexista si care au fost preluate in legislatia comunitara.

1. Definitia clasica, conturata la începutul secolului XX, considera ca serviciul public este acea activitate de interes general prestata numai de o persoană publica. In aceasta

acceptiune subzista definitia lui Duguit, potrivit caruia serviciul public este “activitatea

pe care guvernantii sunt obligati sa o presteze in interesul celor guvernati”. Este evident

ca definirea serviciului public se face dupa natura juridica a organului care il presteaza si

care trebuie neaparat sa fie persoana publica, adica statul, colectivitate locala sau alta

institutie publica.

2. Definitia interbelica a aparut ca o necesitate impusa de dezvoltarea economica spectaculoasa a societatii care solicita servicii publice variate, flexibile si operative. Pana

in anul 1939, aceste servicii erau apanajul statului si institutiilor sale care nu mai puteau

face fata cerintelor sociale, astfel incat s-a vazut nevoit sa incredinteze unele servicii

publice catre alte persoane private. Astfel a aparut ideea prestarii unui serviciu public prin

intermediul unei firme private. Aceasta definitie ramanea deficitara pentru ca nu preciza

in ce conditii activitatea unei persoane private poate fi considerata serviciu public.

Aceasta dilema este lamurita in 1964 cand Laubodere arata ca: Serviciul public este

activitatea de interes general, prestata de o persoana privata avand prerogativele puterii

publice sub controlul administratiei”. (AJDA, 1964, p. 91)

3. Definitia actuala s-a conturat la sfarsitul anilor ’80 ca urmare a evolutiei democratiei, recunoscandu-se faptul ca unele servicii publice desfasurate de persoane private nu trebuie sa se bucure neaparat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesara intrucat o serie de servicii publice de interes social cum ar fi cele de sanatate, cultura, invatamant etc. se realizeaza de catre persoane private, dar fara prerogativele puterii publice. Ideea democratismului si descentralizarii a impus in practica sistemul preluarii gestiunii serviciilor publice din mana statului si predarii lor catre persoane private.

Serviciul public poate fi organizat fie la nivel national pentru întreaga tara (serviciul public al transportului aerian, feroviar), fie la nivel local (transportul comun in cadrul unei localitati) si poarta denumiri diferite (ex.: secretariate, agentii, institute, administratii, sectii, oficii, spitale, scoli, regii autonome, societati).

Pentru a fi în prezenta unui serviciu public, sunt necesare urmatoarele conditii:

- Satisfacerea cerintelor membrilor societatii;

- Infiintarea lor sa se faca prin acte de autoritate;

- Activitatea lor se desfasoara in realizarea autoritatii de stat, personalul lor avand calitatea de functionar public;

- Sunt persoane juridice, avand toate drepturile si obligatiile specifice ale acestora;

- Mijloacele lor materiale sunt asigurate fie prin subventii bugetare, fie din venituri proprii; cheltuielile serviciilor publice sunt, în principiu, suportate de catre colectivitatea care a instituit si organizat serviciul, dar ele pot fi acoperite total sau partial din veniturile provenite din functionarea serviciului sau cu concursul particularilor.

In conceptia profesorului Ioan Alexandru, “organismele” care preseteaza servicii publici pot fi grupate in trei categorii:

- Autoritati ale administratiei publice;

- Institutii publice;

- Regii autonome de interes public.

Aceasta grupare se intemeiaza pe urmatoarele deosebiri:

- activitatea autoritatilor administratiei publice se caracterizeaza prin adoptarea si emiterea de acte administrative, activitatea institutiilor publice este mai mult de natura intelectuala in timp ce cea a regiilor autonome este preponderant economica;

- mijloacele financiare necesare desfasurarii activitatii autoritatilor publice si, in mai mica masura a institutiilor publice, se asigura de la bugetul statului, iar regiile autonome isi asigura mijloacele banesti, in mare masura, din veniturile obtinute din activitatea proprie;

- autoritatile administratiei publice si, in mai mic masura, institutiile publice furnizeaza servicii in mod gratuit, in timp ce regiile autonome presteaza servicii contra cost

Clasificarea serviciilor publice

Serviciile publice pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:2

- Aria de manifestare a interesului ce urmeaza a fi satisfacut:

- servicii publice de interes national

- servicii publice de interes teritorial/judetean

- servicii publice de interes local

- Obiectul serviciilor publice organizate, acestea determina sfera de activitate in

care se manifesta serviciul public, in functie de natura prestatiei.

Academia de Studii Economice

Administratie si Management Public