Mecanismul statului

Introducere

Statul reprezintă o organizaţie supremă a comunităţii umane ce locuieşte pe un teritoriu distinct chemată să disciplineze societatea, să adopte reguli generale de conduită umană, să organizeze executarea lor şi să soluţioneze conflictele ce apar în societate. La analiza statului în calitatea lui de organizaţie se foloseşte, de regulă, denumirea de aparat, mecanism, maşină de stat.

Aparatul statului reprezintă un sistem de organe, prin intermediul cărora se realizează puterea de stat. Aparatul constituie un important element component al statului. Lui îi revin sarcinile de a exercita, practic, întregul complex de funcţii interne şi externe proprii acestuia. El îşi concentrează eforturile asupra organizării nemijlocite a activităţii de conducere a treburilor statului, asigurării bunei funcţionări a tuturor sferelor, ramurilor şi complexelor din economia naţională ce revin statului, soluţionării operative a problemelor care apar în diferitele sfere ale vieţii şi activităţii statului. Aparatul de stat este un mijloc organizatoric extrem de important. El, practic, apare ca un “organ de lucru” al statului.

La baza organizării şi funcţionării aparatului de stat se află diferiţi factori de ordin obiectiv şi subiectiv, care, în ultimă instanţă, determină structura lui internă, caracterul relaţiilor dintre diferite elemente ale lui, formele şi metodele de activitate, atribuţiile fiecărei categorii de organe statale. Toate acestea permit integrarea organelor statului într-un sistem unitar. Ca rezultat, aparatul statului nu este o unire mecanică a organelor sale luate aparte, ci un sistem integral al lor, bine organizat şi reglementat riguros.

1. Noţiuni generale cu privire la stat

Statul este principala instituţie politică a societăţii. Apărut cu aproape şase mii de ani în urmă în Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, India), Statul continuă să fie şi astăzi instrumentul conducerii sociale, iar discuţiile privind natura, funcţiile, mecanismul şi formele sale continuă să polarizeze şi astăzi atenţia unor cercuri largi de specialişti în domeniul politologiei, sociologiei, dreptului.

Diferite curente şi teorii filozofice explică de pe poziţii diferite importanţa sa, rolul său în apărarea unor interese sociale de grup sau al societăţii în întregime.

Ca şi în cazul dreptului, abordarea analitică a locului şi rolului statului a scos la iveală natura istorică a statului, dependenţa formelor sale de transformările social-istorice.

Apariţia statului este determinată de schimbările petrecute în orînduirea comunei primitive, schimbări care au făcut ca vechile forme de organizare şi conducere (ginta, tribul) să nu mai fie suficiente impunîndu-se o formă nouă - cea politică, statală.

Odată cu apariţia statului relaţiile sociale se dezvoltă la adăpostul unei forţe speciale de constrîngere, pe care o deţine şi o poate utiliza împotriva celor care i se opun.

Statul apare astfel ca o modalitate (o variantă) social - istorică de organizare socială prin care grupurile sociale i-au promovat interesele comune şi în care şi-a găsit expresia concentrată întreaga societate.

Cuvîntul "Stat" este de origine modernă, în limbile greacă şi latină se găsesc mai multe expresii care indică o specie de organizaţie politică, dar nu vom întîlni un termen şi nici o teorie adecvată a statului. O adevărată teorie a statului cu sensul pe care-1 dăm azi termenului de stat este fundamentată de către Nicolo Machiavelli, părintele ştiinţei politice modeme.

Apariţia statului este rezultatul unor prefaceri social-politice, organizarea statală a societăţii pe o anumită treaptă de dezvoltare a istoriei este o necesitate.

O caracteristică esenţială a statului constă în existenţa puterii publice, denumită şi putere de stat sau putere de constrîngere (forţă coercitivă), în ultima sa esenţă statul înseamnă forţă.

Specificul oricărei puteri constă în posibilitatea de a-şi impune voinţa altora, de a determina supunerea sau subordonarea altora. O asemenea caracteristică poate fi atribuită oricărei puteri, oricărei autorităţi.

O putere socială este necesară în orice colectivitate. Ea a existat şi în societatea comunei primitive, cînd n-a existat statul.

În orînduirea comunei primitive, puterea socială era exercitată de organele gentilico-tribale, şi anume de adunarea poporului, de şeful ginţii sau tribului, de organele uniunii tribale.

Această autoritate nu avea, însă, un caracter politic ci moral, părintesc, ea nu era exercitată de un grup de oameni separaţi de populaţie, ci de întreaga colectivitate, în interesul colectivului.

De aceea această putere nu se sprijinea pe constrîngere, ci pe convingerea respectării hotărârilor luate de această autoritate.

Puterea de stat care a înlocuit autoritatea ginţii din societatea primitivă, este o putere politică, organizată şi întruchipată într-un aparat, într-un mecanism format dintr-un grup special de oameni.

Puterea de stat se deosebeşte, prin aceleaşi trăsături, şi de puterea sau autoritatea exercitată de organizaţiile nestatale, cum ar fi autoritatea bisericii, a partidelor politice şi a diferitor mişcări sociale. Deşi aceste organizaţii exercită autoritatea în interesul unui grup de oameni şi nu a întregii activităţi, ele nu se pot confunda cu statul. Natura puterii lor diferă de natura puterii de stat.