Gradul de autonomie locală a Primăriei Iași

Strangerea de Fonduri pentru Renovarea si Consol

Una dintre problemele actuale ale administratiei publice romanesti este autonomia locala, si mai concret felul cum aceasta trebuie perceputa in practica. Autonomia locala reprezinta un principiu prevazut in Carta Europeana de la Strassbourg initiata de catre statele membre ale Consiliului Europei la 15 octombrie 1985. Avand in vedere ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai stransa intre membrii, pentru a ocroti si a promova idealurile si principiile care reprezinta patrimoniul lor comun, s-a considerat ca unul din mijloacele prin care se atinge acest scop consta in incheierea de acorduri in domeniul administrativ. Astfel, considerand ca autoritatile publice locale reprezinta unul dintre principalele fundamente ale oricarui regim democratic si ca dreptul cetatenilor de a participa la rezolvarea treburilor publice face parte din principiile democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei s-a constatat ca, la nivel local, acest drept poate fi exercitat in modul cel mai direct. Mai mult existenta autoritatilor administratiei publice locale, imputernicite cu responsabilitati efective, permite o administratie, in acelasi timp, eficienta si apropiata de cetateni. Insa pentru atingerea acestui obiectiv, autoritatile administratiei publice locale trebuie sa fie inzestrate cu organe decizionale, sa fie constituite democratic si sa beneficieze de o larga autonomie in ceea ce priveste competentele, modalitatile de a le exercita si mijloacele necesare pentru indeplinirea misiunii lor. Astfel, pentru a se putea acorda autonomie anumitor unitati administrativ-teritoriale, trebuie in primul rand ca acest principiu, sa fie recunoscut in legislatia interna si pe cat posibil in Constitutie.

Conform Cartei de la Strassbourg, prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in cadrul legii, in nume propriu si in interesul populatiei locale, o parte importanta a treburilor publice. Acest drept poate fi exercitat de consilii sau adunari, compuse din membrii alesi, prin vot liber, secret, egal, direct si universal, care pot dispune de organe executive si deliberative care raspund in fata lor. In ceea ce priveste latura financiara a autonomiei locale, autoritatile administratiei publice locale au drept la resurse proprii, suficiente, de care pot dispune in mod liber in exercitarea atributiilor lor.

Resursele financiare ale autonomiei locale trebuie sa fie proportionale cu competentele prevazute de constitutie sau de lege. Cel putin o parte dintre resursele financiare ale autoritatilor administratiei publice locale trebuie sa provina din taxele si impozitele locale al caror nivel, acestea au competenta sa il stabileasca in limitele legale. Un aspect important este faptul ca subventiile alocate unitatilor administrative-teritoriale trebuie pe cat posibil, sa nu fie destinate finantarii unor proiecte specifice. Alocarea de subventii nu trebuie sa aduca atingere libertatii fundamentale a politicilor autoritatilor publice locale in domeniul lor de competenta. In scopul finantarii cheltuielilor lor de investitii, autoritatile administratiei publice locale trebuie sa aiba acces in conformitate cu legea, la piata nationala a capitalurilor. De retinut este faptul ca autonomia locala depinde de capacitatea administrativa, respectiv de ansamblul resurselor materiale, institutionale si umane de care dispune o unitate administrativ-teritoriala, precum si de actiunile pe care le desfasoara in vederea exercitarii competentelor stabilite de lege . Avand in vedere capacitatea administrativa a unitatilor administrativ teritoriale putem vorbi de existenta a doua categorii de unitati administrative- teritoriale si anume: O prima categorie in care se incadreaza unitatile administrativ-teritoriale care au capacitate administrativa necesara realizarii competentelor transferate, in conditii de eficienta. Si o a doua categorie in care se cuprind unitatile administrativ-teritoriale care nu au capacitatea administrativa necesara realizarii competentelor transferate in conditii de eficienta.

Referitor la a doua categorie, autoritatile administratiei publice locale nu pot beneficia de transfer de competenta decat in momentul in care indeplinesc criteriul de capacitate administrativa. In situatia in care ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale constata lipsa capacitatii administrative a unei unitati administrativ- teritoriale pentru exercitarea in conditii de eficienta a competentelor transferate, acestea se pot transfera autoritatilor de la nivelul judetelor, pe o perioada determinata. Autonomia locala este influientata de competentele autoritatilor administratiei publice locale care pot fi: competente exclusive, partajate si delegate.

Competentele exclusive sunt reprezentate de actiunile la care autoritatile administratiei publice locale au drept de decizie si dispun de resursele si mijloacele necesare realizarii lor. Cele partajate se deosebesc prin faptul ca se exercita de catre autoritatile administratiei publice locale impreuna cu alte autoritati ale administratiei publice locale. Iar cele delegate sunt reprezentate de acele activitati delegate de autoritatile administratiei publice centrale pentru plata unor alocatii si a unor indemnizatii pentru copii si adulti cu dizabilitati. Tinand cont de aceste competente si analizandu-le la nivel de unitate administrativ teritoriala putem aprecia gradul de autonomie locala al colectivitati respective. Astfel, cu cat competentele exclusive au o proportie mai mare, cu atat putem spune ca unitatea administrativ teritoriala respectiva beneficiaza de autonomie locala mai extinsa.

UNIVERSITATEA

„ALEXANDRU IOAN CUZA”

IAŞI