Istoria Bucureştiului acoperă evenimentele importante petrecute în acest ţinut, din cele mai vechi timpuri până în epoca contemporană.
Tradiţia spune că întemeierea oraşului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alţii pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiţii este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.
O altă tradiţie, din secolul al XVI-lea, vorbeşte despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureştiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Ţara Românească în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document al domitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureştiul este numit „Cetatea noastră”.
Prima atestare documentară certă a Bucureştiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Ţepeş scuteşte de dări şi întăreşte dreptul de proprietate al unor locuitori Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900. Vlad Ţepeş petrece patru din cei şase ani de domnie „în cetatea Bucureşti”, preferându-l reşedinţei Târgovişte.
Stabilirea resedintei domnesti la Bucuresti in perioada domnitorului Vlad Tepes, a avut un rol determinant in evolutia ulterioara a asezarii.
Astfel, din secolul al XV-lea se inregistreaza o dublare a suprafetei orasului. Apar cartiere noi ocupate de mestesugari.
In zona numita azi Sf. Gheorghe erau cuptoarele mesterilor fierari, la Piata Unirii - Zona Coltea erau cuptoarele mesterilor olari, iar pe malurile Dambovitei se stabilesc tabacarii.
In partea de nord a Curtii Domnesti se stabilesc negustorii, cojocarii, croitorii. Principalul vad comercial si mestesugaresc devine “Ulita Mare”, strada Lipscani de azi, atestata documentar din 5 iunie 1589.
Din secolul al XV-lea si pana la sfarsitul epocii feudale, in pofida marilor calamitati naturale si a razboaielor, orasul Bucuresti a cunoscut o continua dezvoltare economica si sociala, devenind unul din principalele centre urbane din sud-estul Europei.
Incepand cu secolul al XVIII-lea apar primele manufacturi. In 1764 este atestata documentar o manufactura de ceara. In 1766 apare “fabrica de postav de la Afumati”, apoi in 1767 fabrica de hartie de la Fundeni.
Recensamantul din 1811 consemneaza in Bucuresti 2981 de persoane care se ocupau cu mestesugurile si comertul.
Revolutia din 1821 marcheaza inceputul istoriei moderne a Bucurestiului. La inceputul secolului al XIX-lea, se poate distinge o structura socio-profesionala: mestesugari, negustori, slujbasi in aparatul administrativ, clerici, boieri si slujitori.
Dupa un recensamant din anul 1807, in Bucuresti erau 3523 de pravalii, iar mai tarziu, in anul 1820, sunt consemnate peste 200 de cladiri publice, mai multe piete si gradini publice.
In anul 1830 se infiinteaza “Sfatul Orasenesc” (Administratia Publica Locala de azi) si orasul este impartit in cinci zone (sectoare), iar in 1846 este elaborat de primarie, primul Plan de Cadastru al Bucurestiului.
Prin proclamarea independentei de stat in 1877, Bucurestiul devine capitala Romaniei si, incepand cu aceasta data, cunoaste o puternica dezvoltare economico-sociala. Astfel, recensamantul de la 1878 consemneaza existenta in oras a doua turnatorii de fonta, doua intreprinderi de obiecte mecanice, 30 de tabacarii si 100 de mori, din care 12 erau antrenate de energia aburului.
In anul 1869 este inaugurata prima linie de cale ferata Bucuresti – Giurgiu, iar in 1870 este pusa in functiune linia ferata Bucuresti – Ploiesti – Galati – Roman.
Prima gara construita a fost Bucuresti – Filaret (1869), iar apoi s-a construit gara Targoviste (1870), care ulterior a fost denumita Gara de Nord.
Bucurestiul a constituit in aceasta perioada si principalul centru comercial al tarii, primele institutii aparand in Capitala: Camera de Comert si Industrie (1858), Bursa de Valori Bucuresti (1881), Banca Nationala a Romaniei (1858). Sfarsitul secolului al XIX-lea marcheaza dezvoltarea relatiilor capitaliste si realizarea unui sistem bancar prin aparitia unor banci noi: Marmorosch Bank, Banca Generala a Romaniei, Banca de Scont, Banca Romaneasca.
Tot in aceasta perioada s-au facut lucrari de rectificare si adancire a albiei raului Dambovita, lucrari pentru alimentarea cu apa potabila a Capitalei prin filtrarea apei Dambovitei. In 1882 a fost inaugurat iluminatul public electric, iar in 1892 a fost construita uzina electrica Grozavesti. Punerea in functiune a uzinei electrice Filaret (1908) a facut posibila in 1894 inaugurarea primei linii de tramvai electric in oras.
Cea mai prospera perioada a Bucurestiului, ca si a intregii tari, a fost perioada interbelica. Devenind capitala statului national unitar roman, Bucurestiul continua sa fie in perioada interbelica principalul centru industrial, comercial si financiar al Romaniei. Procesul de industrializare in aceasta perioada se intensifica, Bucurestiul concentrand in 1938 aproximativ 17% din numarul total de intreprinderi cu pondere importanta in economia tarii, acoperind intreaga gama a industriilor din acea perioada.
Sectorul de stat era reprezentat in aceasta perioada de intreprinderile: Grivita, Pirotehnica Armatei, Societatea Comunala de alimentare cu lapte a Bucurestiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. si fabricile de gheata.
Academia de Studii Economice din Bucuresti
Management – Administratie Publica
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
