Democraţia
Prima formaţiune statală democratică a apărut în Grecia antică (sec. V-IV î.H.), în care demosul – ţăranii şi orăşenii, ca cetăţeni cu drepturi depline ai oraşelor-state greceşti (polisul) – prin Adunarea Populară, participă la elaborarea legilor şi la alegerea funcţionarilor supremi. Ĩn continuare, experienţa politică a oraşelor-state greceşti( în special a Atenei) a fost pusă la baza constituirii statelor democratice contemporane.
Trebuie facută o distincţie clară între democraţie şi ohlocraţie (gr. – „puterea mulţimii”). Ohlocraţia se opune instituţiilor de stat, dreptului, substituind principiul libertăţii civice cu cel al libertăţii abuzive totale. În cazul ohlocraţiei mulţimea devine stăpâna situaţiei, iniţiind rebeliuni, masacre şi dezordini.
Democraţia este un fenomen social aferent puterii, constituind una din formele posibile de organizare a acestei puteri. Democraţia înseamna în primul rând recunoaşterea dreptului la egală participare a tuturor membrilor unui colectiv uman la exercitarea puterii care funcţioneaza în acest colectiv. Democraţia poate fi atât politică cât şi nepolitică. Societatea primitivă deja avea o organizare democratică, deoarece reprezenta o autoadministrare firească.
Avraam Lincoln definea statul democratic ca pe o „guvernare a poporului, aleasă de popor şi pentru popor”.
Democraţia este acea formă de guvernământ în care prerogativele puterii aparţin poporului, iar acesta le exercită suveran. În democraţie toţi cetaţenii au drepturi şi îndatoriri egale, fără privilegii sau discriminări, fapt ce relevă legătura indisolubilă dintre drepturile fundamentale şi democraţie. Ştiinţele politice şi educaţia politică au atras mereu atenţia asupra relaţiei de interdependenţă dintre aceste două componente: drepturile fundamentale stau la baza democraţiei noastre, iar sistemul nostru democratic acordă, la rândul său, drepturile fundamentale.
Principiile democratice orientează acţiunea politică în funcţie de anumite valori. Pe baza lor sunt concepute şi puse în practică mecanismele democratice, precum votul sau organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice. Astfel de principii sunt:
- Autoritatea este prezentă în relaţiile dintre oameni atât în viaţa privată, cât şi în viaţa publică. Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-şi impune propria voinţa celorlalţi. În statul democratic autoritatea este mult diferită de exercitarea puterii într-un regim totalitar sau autoritar.
- Libertatea este capacitatea persoanelor de a acţiona în conformitate cu propria lor voinţa şi de a alege astfel modul de acţiune propriu. Într-o societate democratică liberală, libertatea este valoarea fundamentală, dar ea este asociată cu responsabilitatea pentru propriile acţiuni şi cu necesitatea ca libertatea să nu fie folosită în dauna libertaţii celorlalţi.
- Responsabilitatea – fiecare cetăţean răspunde pentru faptele sale şi pentru consecinţele acestora, iar cei aflaţi la putere trebuie să dea socoteală celor care i-au ales sau i-au numit pentru îndeplinirea mandatului lor.
- Dreptatea – respectarea de către autorităţi şi de către cetăţeni a normelor morale şi juridice bazate pe drepturile omului şi pe prevederile constituţionale.
- Proprietatea este o relaţie între persoane şi bunuri care implică posesia, utilizarea şi dispoziţia. Totodata, ea presupune puterea de a dispune şi puterea de vânzare şi donaţie. În democraţiile liberale, dreptul la proprietatea privată este general garantat prin Constituţie.
- Principiul pluralismului se referă la existenţa mai multor centre efective de putere, în opoziţie cu unul singur, precum în statele nedemocratice. Forme ale pluralismului în societăţile democratice sunt pluralismul politic( mai multe partide, doctrine etc.) şi religios( mai multe biserici şi culte ).
- Principiul separării puterilor în stat asigură exercitarea puterii politice în mod divizat de către mai multe autoritaţi publice diferite, care au funcţii specifice. Acest principiu previne folosirea puterii în mod abuziv.
- Reprezentativitatea – democraţiile moderne funcţionează ca democraţii reprezentative, în care deciziile politice sunt luate în numele cetăţenilor de către reprezentanţi ai acestora, investiţi prin vot cu încrederea lor. În anumite situaţii cetăţenii pot depinde direct.
- Participare – democraţiile participative se manifestă printr-un interes crescut al cetăţenilor pentru treburile publice şi prin implicarea lor concretă în luarea deciziilor care privesc soarta unei comunităţi.
- Domnia legii – cetăţenii unei societăţi democratice se supun legilor, deoarece acestea sunt elaborate, chiar dacă indirect, de către ei înşişi. Într-o societate democratică, nimeni nu este mai presus de lege, iar controlul puterii se realizează pe baza normelor de drept. Legile trebuie să fie cunoscute şi să aibă stabilitate în timp.
Democraţia nu poate fi evaluată în sine, ci în corelaţia necesară cu o multitudine de factori, între care: nivelul de dezvoltare economico-socială şi politică, contextual istoric intern şi ambianţa internaţională, scopul fundamental al regimului instituţiilor-organisme şi al instituţiilor-mecanisme etc.
Democraţia directa este acea formă de guvernare în care poporul se autoguvernează, legiuieşte el însuşi şi controlează executarea legilor. Ea semnifică aplicarea integrală a ideii de democraţie.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
Facultatea de Economie şi Administrarea
Afacerilor
Specializarea Administraţie Publicã
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
