Comisia Europeană

Introducere

Organizate pe principiul reprezentãrii intereselor tuturor statelor membre, instituţiile Uniunii Europene sunt în numãr de trei, şi anume: Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European şi Comisia Europeanã.

Sediul Comisiei europene este la Bruxelles, in Belgia, dar unele birouri se afla la Luxemburg. In plus, Comisia are Reprezentanţe in statele membre si Delegatii in statele candidate si in state terte.

În lucrarea de faţã voi încerca sã urmãresc evoluţia Comisiei europene pornind de la înfiinţare structura, modul de organizare şi funcţionare, oprindu-mă asupra atribuţiilor membrilor comisiei şi voi încerca să urmăresc atitudinea Comisiei faţă de situaţile de criză, punând accent pe modul în care a reuşit să le gestioneze.

I. Scurt istoric al Comisiei Europene

Bazele instituţiei au fost puse în 1951 odatã cu înfiinţarea Înaltei Autoritãţi, o organizaţie independentã faţã de guvernele statelor membre ale CECO şi cu vaste competenţe în domeniul administrãrii producţiei de cãrbune şi oţel. Iată ce spunea Jean monnet, preşedintele Înaltei Autoritãţi la prima şedinţă a acestei organizaţii, referitor la viitorul instituţiei pe care o prezida şi al Europei:

"Niciodată nu vom putea sublinia suficient de mult faptul că cele şase tări ale Comunităţii sunt vestitoarele unei Europe unite mult mai largi, ale cărei hotare sunt stabilite numai de aceia care încă nu s-au alăturat. Comunitatea noastră nu e o asociaţie a producătorilor de cărbune şi oţel. Este începutul Europei”.

Cu o componenţã de nouã membri recrutaţi în funcţie de competenţe profesionale şi care trebuiau să acţioneze independent de interesele statelor din care proveneau, Înalta Autoritate a reprezentat modelul dupã care s-a format mai târziu, prin Tratatul de Fuziune de la Bruxelles din 8 aprilie 1965, Comisia Comunitãţilor Europene, rezultatã din fuziunea Înaltei Autoritãţi cu Comisiile EURATOM şi CEE. Prin tratatul de fuziune se stipulează clar independenţa Comisiei faţă de guvernele ţărilor membre, stabilindu-se în acelaşi timp răspunderea acesteia în faţa Parlamentului European care are dreptul să adopte o moţiune de cenzură împotriva ei. Din anul 1967, când s-a cristalizat practic Comisia Europeană, funcţia de preşedinte a fost deţinută de mai multe personalităţi, între care belgianul Jean Rey, până în 1970, italianul Franco-Maria Malfatti Jaques Delors (1985-1995), în perioada 1995-1999 Jacques Santer, în perioada 2000-2004 italianul Romano Prodi, iar din noiembrie 2004 de portughezul José Manuel Barroso. Având sediul la Bruxelles şi consideratã a fi plasatã în centrul procesului de elaborare a politicii Uniunii Europene, Comisia a fost asemănată unui „motor” al Europei în jurul căruia „gravitează” celelalte instituţii.

II. Structura Comisiei

Comisia este un organ colegial compus dintr-un număr de comisari egal cu numărul de state membre, comisari aleşi numai din cetăţeni naţionali ai statelor membre. Este important de menţionat faptul că membrii comisiei trebuie să aibă cetăţenia statelor membre ale Uniunii Europene Dacă iniţial numărul de comisari membri ai Comisiei era de 9, căci acesta era numărul ţărilor care au pus bazele Uniunii Europene, astăzi se poate vorbi de 27 de comisari cărora le-au fost repartizate diferite portofolii, privitoare la diferite domenii de activitate, România fiind reprezentată de Leonard Orban, numit comisar pe probleme de multilingvism. Am menţionat faptul că în prezent numărul de comisari este egal cu cel al statelor membre UE, însă nu tot timpul a fost aşa, deoarece atunci când Uniunea Europeană număra 15 state, Comisia Europeană avea 20 de comisari, câte unul pentru fiecare stat, cu excepţia statelor mari, care aveau dreptul să desemneze câte 2 (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Spania). Aşadar, activitatea Comisiei este împărţită în mai multe domenii, această structură fiind asemănătoare cu ministerele unui guvern naţional. Fiecare comisar este responsabil de un anumit domeniu sau portofoliu şi răspunde de departamentul numit Directorat General.

II.1 Agenţii ale Comisiei

Cu excepţia agenţiilor şi serviciilor specializate (în număr de 15 ), cum ar fi Biroul Statistic sau Centrul Comun de Cercetare, unităţile de bază ale Comisiei sunt Directoarele Generale. Pe lângă cele 26 de Directorate Generale, Comisia mai dispune de Biroul Statistic, Biroul Juridic, Biroul de traduceri, Biroul pentru ajutor umanitar al Comunităţilor. Comisia are un personal de aproximativ 25.000 de angajaţi (numărul de angajaţi ai Comisiei reprezintă un subiect de dispută în mass media, unde se susţine că numărul real de angajaţi ai organizaţiei este de fapt dublu) răspândiţi pe cele 26 de directorate generale menţionate anterior.