Atribuțiile și actele primarului

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Un primar (din latina vulgară primarius, însemnând "primul, principalul") este un politician care are rolul de autoritate executivă oficială a municipalității. În lume există o varietate de legi locale și obiceiuri în ceea ce privește puterile și responsabilitățile primarului, cât și în privința metodelor de a ajunge primar.

Varianta franceză a cuvântului este maire. În Germania și în Țările de Jos magistratul șef al unui oraș era numit "magistru al cetățenilor" (G. Bürgermeister, Du. burgemeester; zonele din Belgia unde se vorbește franceza folosesc bourgmestre). Pe filieră germană a pătruns în Ungaria medievală instituția pólgármester-ului ("Bürgermeister"), care s-a păstat până în prezent. Din Ungaria noțiunea a iradiat și la răsărit de Carpați, lucru care face ca în dreptul medieval român întâistătătorul unei cetăți să se numească pârcălab, care era ajutat de consilieri numiți pârgari (din magh. "pólgar", "cetățean", preluat din nemțescul bürger. În Italia primarul se numește sindaco, în Boemia starosta și în Spania alcalde, termen provenit din limba arabă.

În Statele Unite primarii sunt aleși de obicei de către cetățenii localității pentru un mandat stabil. Ei împart puterea de obicei cu corpul legislativ local, cum ar fi consiliul municipal. Primarii pot fi și conducătorii consiliului local, fiind uneori aleși ca primari de către consiliu și nu de cetățeni, în timp ce sarcinile uzuale ale orașului sunt delegate unui profesionist manager de oraș. În Salt Lake County din statul american Utah există un primar al comitatului. În plus, conducătorii executivi ai tuturor comitatelor din Tennessee și Hawaii sunt numiți "primari". Totuși, persoanele nu sunt numite, ci alese în funcție.

În ciuda etimologiei sale, cuvântul "primar" nu desemna însă o funcție în Roma Antică. Cuvântul a ajuns în uz mai ales în anturajul conducătorilor barbari ce s-au succedat la conducerea Imperiului Roman de Apus. Astfel, persoana însărcinată cu conducerea unei curții regale sau ducale se numea major domus. La curtea regilor francilor merovingieni, major domus sau praefectus palatii avea o putere atât de mare încât își putea detrona stăpânul (cazul lui Pippin din Herstal).

Primarii sunt autorităţi executive prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, astfel cum rezultă din art. 23 alin. (1) al Legii organice a administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Atât Constituţia precum şi Legea nr. 215/2001 prevăd faptul că primarii, în calitate de autorităţi executive prin care se realizează autonomia locală şi se rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, se aleg în condiţiile legii,funcita de primar implica numeroase responsabilitati.In acest referat vom detalia actele si atributiile primarului conform Legei nr. 215/2001.

1.Atributiile primarului sunt prevăzute în art. 63 din Legea nr. 215/2001 si pot fi clasificate după cum urmează:

a) atributii exercitate in calitate de reprezentant al statului, in

conditiile legii;

b) atributii referitoare la relatia cu consiliul local;

c) atributii referitoare la bugetul local;

d) atributii privind serviciile publice asigurate cetătenilor;

e) alte atributii stabilite prin lege.

(2) In temeiul alin. (1) lit. a), primarul indeplineste functia de ofiter de

stare civilă si de autoritate tutelară si asigură functionarea serviciilor

publice locale de profil, atributii privind organizarea si desfăsurarea

alegerilor, referendumului si a recensămantului. Primarul indeplineste si alte

atributii stabilite prin lege.

(3) In exercitarea atributiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul:

a) prezintă consiliului local, in primul trimestru, un raport anual privind

starea economică, socială si de mediu a unitătii administrativ-teritoriale;

b) prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte si informări;

c) elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială si de

mediu a unitătii administrativ-teritoriale si le supune aprobării consiliului

local.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Atributiile si Actele Primarului.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
3 923 cuvinte
Nr caractere:
21 986 caractere
Marime:
26.11KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Știința Administrației
Predat:
la facultate
Materie:
Știința Administrației
Sus!