Aplicabilitatea Metodelor de Control în AP din România și Impactul Lor asupra Deciziilor din AP

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1. Noţiunea de control 3
2. Importanţa controlului 4
3. Rolul controlului în execuţia deciziilor de politică publică 5
4. Mijloace, metode şi tipuri de control 6
5. Corpul de control 7
6. Etapele exercitării controlului 8
7. Sistemul instituţiilor de control 9
8. Efectele controlului 10
9. Schema controlului politico-administrativ 12
Bibliografie 13

Extras din referat:

Noţiunea de control

Procesul producerii include, printre funcţiile sale principale, şi atribuţia de contol pe care o exercită autorităţile administraţiei publice asupra instituţiilor, serviciilor şi agenţilor publici din subordine.

În managementul general, controlul este definit ca fiind procesul de verificare şi măsurare a modului în care s-au realizat sarcinile şi scopurile sociale stabilite, compararea acestora cu obiectivele planificate şi indicarea măsurilor de corecţie ce se impun pe parcursul sau la sfârşitul acţiunilor sau al activitaţilor, operaţiunilor etc.

Daca print-o decizie de politică publică s-a stabilit alocarea unor resurse materiale, umane si financiare în scopul realizarii unor obiective sociale, atunci, prin funcţia de control, autoritatea publică decidentă urmăreşte, intervine şi corectează modul sau procedura de utilzare a acestor resurse.

Realizarea în concret a funcţiei de control constă în analiza exhaustivă a cauzelor şi condiţiilor obiective sau subiective care au generat abateri de la programele de realizare a politicilor publice stabilite, în tratarea lor diferenţiată, ştiut fiind faptul că un număr mic de cauze poate produce cea mai mare parte a efectelor.

Analiza abaterilor evidenţiază diferenţa cantitativă sau calitativă dintre starea existenţa a unei instituţii sau starea preliminară a unui proces şi starea planificată sau normativă.

Teoretic, orice deviaţie este o abatere în mers, fiind constatată ca diferenţa intre un act sau fapt social normal şi fenomenul anormal.

În functie de competenţa decizională a autoritaţilor ale administraţiei publice care exercită controlul, precum şi de domeniile şi mijloacele prin care se exercită în societate, se întâlnesc diferite tipuri de control: politic, social, economic, tehnic, financiar, medical, juridic etc.

În sfera managementului administraţiei publice interesează în cea mai mare măsură controlul administrativ exercitat asupra modului de aplicare a deciziilor adoptate de puterea publică.

Importanţa controlului

Contolul asupra administraţiei publice este o necesitate veche de când există lumea; scrierile anticilor relevau lupta împotriva corupţiei posibile a funcţionarilor publici, iar in Evul Mediu, missi dominice ale lui Carol cel Mare –Charlemagne efectuează adevărate turnee de inspectare, privind plângerile adresate de populaţie, efectuând anchete, identificând abuzurile şi raportând în faţa suveranului. La noi incă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a pus problema intensificării controlului pentru înlăturarea abuzurilor iar incursiunile incognito ale domnitorului pentru a-i surprinde pe cei care umblau cu “ocaua mica” au rămas în istorie.

Inportanţa acestei probleme a crescut în epoca contemporană; intervenţiile Statului şi in consecinţa riscurile de abuz, s-au înmulţit în acelaşi timp cu generalizarea recunoaşterii drepturilor individuale şi a voinţei de a le apăra împotriva arbitrariului, sau mai general împotriva oricărui exces manifestat de puterea publică.

Prin scopurile sale, controlul acţiunii administraţiei se situează în centrul relaţiilor intre “putere” şi “cetaţeni” care i se supun. Prin metodele sale controlul reflectă în acelaşi timp caracteristicile aparatului biroctratic şi cele ale sistemului politic şi juridic al fiecărui stat.

Într-adevăr controlul îmbracă forme diverse. Astfel putem distinge:

• După momentul când au loc, controalele a priori, care preced intrarea în vigoare a deciziilor administrative, (acestea pot preveni o eroare dar îngreunează procedurile şi paralizează iniţiativele) şi controale a posteriori,care intervin atunci când deciziile au intrat in vigoare (şi în consecinţa, respectă mai mult responsabilităţile funcţionarilor publici, protejează mai puţin drepturile cetăţenilor sau banul public).

• După conţinutul si obiectul acţiunii de control, controalele efectuate pentru verificarea legalităţii, care au drept obiect aprecierea compatibilitaţii sau conformităţii unui act sau a unei operaţiuni cu normă juridică, şi controalele de opotunitate care comportă între altele, o judecată împotriva valorii tehnice, politice morale, al comportamentului supus examinării sau expertizării.

• După autorul lor, controalele pot fi interne, care au loc in interiorul administraţiei şi controalele externe, exercitate de autoritaţi din exterior.

La modul general, tendinţa domninantă constă în diversificarea tipurilor de controale. În ţara noastră administraţia (făcând o evaluare a cadrului normativ) pare a fi bine reglementată si supravegheată pe de o parte de autoritaţile politice şi administrative şi pe de altă parte de justiţie, fără să uităm şi de criticile şi propunerile de reformă exprimate de mijloacele de comunicare in masă care adesea nu sunt ecoul opiniei publice, uneori foarte severă când e vorba de birouri, formalism, hârţogarie şi tehnoctraţie.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Aplicabilitatea Metodelor de Control in AP din Romania si Impactul Lor asupra Deciziilor din AP.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
3 481 cuvinte
Nr caractere:
19 933 caractere
Marime:
452.23KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Știința Administrației
Predat:
la facultate
Materie:
Știința Administrației
Sus!