Statistică juridică - ramurile și metodele ei

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Statistica juridică, ramurile şi metodele ei

1. Scurt istoric a evoluţiei statistice

Statistica a apărut ca activitate practică, din necesitatea cunoaşterii, într-o formă măsurabilă a realităţii înconjurătoare şi a evoluat de-a lungul secolelor, pe un drum lung şi sinuos, spre statutul de ştiinţă de sine stătătoare. Deşi statisticieni de renume consideră că nu se poate vorbi despre statistică înainte de mijlocul secolului al XVII-lea, totuşi lucrări cu caracter statistic s-au întocmit cu mult înainte de această perioadă. Astfel de lucrări, cu specific militar şi fiscal, destinate a evidenţia resursele umane şi materiale ale statelor au fost întocmite în Egiptul antic, în Grecia antică, în Roma antică etc.

Termenul de statistică derivă din latinescul „status”, cu sensul de stare politică. Se atribuie profesorului german Gottfried Achenwall crearea şi introducerea (1746) termenului de „statistică” pentru a desemna o ştiinţă a descrierii statului.

Statistica, ca ştiinţă, a apărut în urmă cu aproximativ trei secole. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea s-a creat şi dezvoltat, în Germania şi Anglia, un curent de gândire care îşi propunea să descrie într-o formă sistematică situaţia diferitelor state constituite în acea epocă, prin prisma unor caracteristici precum: populaţia, industria, comerţul, finanţele. Acesta s-a manifestat prin şcoala descriptivă germană şi şcoala engleză a aritmeticii politice.

În cadrul şcolii descriptive germane statistica a apărut ca o ştiinţă menită să descrie statul feudal prin intermediul datelor. Ea era orientată spre întocmirea de monografii şi spre compararea resurselor statelor. Principalii reprezentanţi ai acestui curent de gândire sunt profesorii universitari germani Herman Conring (1606-1681), Gottfried Achenwall (1719-1772) şi A. L. Schloser (1735-1809) .

George Bariţiu (1812-1893) a descris cu ajutorul cifrelor starea social-economică a populaţiei din Transilvania. El a publicat numeroase articole în acest domeniu în revistele „Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Profesorul universitar Alexandru Bărbat l-a considerat drept întemeietorul unei adevărate şcoli statistice în Transilvania.

Spre deosebire de şcoala descriptivă germană, şcoală tradiţională, care punea accentul pe descrierea fenomenelor cu ajutorul cifrelor, în Anglia celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea a apărut şi s-a dezvoltat o concepţie modernă, prin şcoala aritmeticii politice, orientată spre analiza fenomenelor social-politice şi căutarea legităţilor care le determină manifestarea, pe baza datelor şi calculelor matematice.

Principalii reprezentanţi ai şcolii aritmeticii politice sunt John Graunt (1620-1674), William Petty (1623-1687), considerat părintele economiei politice şi întemeietorul statisticii ca ştiinţă şi Edmund Halley (1662-1742).

Pe linia şcolii engleze a aritmeticii politice se înscrie şi activitatea statistică desfăşurată de Ion Ionescu de la Brad şi Dionisie Pop Marţian.

O dezvoltare deosebită a înregistrat statistica datorită progreselor din domeniul matematicii, în general, şi al calculului probabilităţilor, în special. Contribuţii remarcabile la progresul statisticii au avut savanţi precum: Pascal (1623-1662) şi Fermat (1601-1667), creatorii teoriei probabilităţilor; Jacques Bernoulli (1654-1705), autorul legii numerelor mari; Pierre-Simon Laplace (1749-1827) şi Carl Friedrich Gauss (1777-1855), autorii legii normale a repartiţiei, a metodei celor mai mici pătrate şi a teoriei erorii probabile a mediei .

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Statistica Juridica - Ramurile si Metodele Ei.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Imagini extrase:
22 imagini
Nr cuvinte:
5 159 cuvinte
Nr caractere:
31 018 caractere
Marime:
86.53KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Statistică
Predat:
la facultate
Materie:
Statistică
Sus!