Statistică

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Prin definiţie observarea statistică presupune soluţionarea unor probleme metodologice şi organizatorice laborioase, participarea unui număr mare de persoane (de multe ori acestea nu sunt de specialitate) etc. Prin programul de observare trebuie să se precizeze câteva elemente ca de exemplu:

Scopul observării este subordonat scopului general pentru care sa organizat cercetarea statistică. Există și un scop special al unei observări, care se stabilește în funcție de necesitățile specifice, de informații în domeniile în care se organizează cercetarea și este legat în mod nemijlocit de cunoașterea statistică propriu-zisă.

Obiectul observării îl formează colectivitatea cercetată sau mulțimea unităților care se vor înregistra împreună cu caracteristicile stabilite în funcție de scopul urmărit. De reținut că nu întotdeauna obiectul observării coincide cu obiectul cercetării. Delimitarea obiectului observării, în domenii frecvent cercetate, se rezolvă cu ajutorul nomenclatoarelor și clasificărilor existențe. În alte domenii stabilirea obiectului observării se bazează pe criterii care permit circumscrierea strictă a ceea ce este supus înregistrării.

Programul propriu-zis al observării este format din totalitatea caracteristicilor pentru care urmează să se culeagă date de la toate unitățile colectivității. Programul observării se concretizează în întrebări care sunt înscrise în formulare statistice și la care trebuie să se obțină răspunsuri cu privire la nivelul de dezvoltare sau la formă lor de manifestare. De menționat faptul că, îm programul observării trebuie să se includă acele caracteristici care prezintă interes pentru cercetarea statistica și sunt esențiale, adică răspund direct obiectivului stabilit. Întocmirea corectă a unui program de observare este nerealizabilă fără consultarea specialiștilor din domeniul care face obiectul observării.

Unitatea de observare este definită ca element component al colectivității. În funcție de scopul cercetării se pot folosi unități de observare simple și complexe. Unitățile simple reflectă însuși modul de existența a obiectului observării (persoană fizică, marfă, etc.), iar unitățile complexe reflectă modul de organizare socială sau economică (familia, echipă, societatea comercială etc.). Unitatea de observare trebuie definită foarte clar pentru a se obține date complete, exacte și comparabile în timp și spațiu.

Timpul observării. Pentru efectuarea unitară a observării statistice trebuie să se precizeze atât timpul la care se referă datele culese, cât și timpul când se face înregistrarea. Timpul la care se referă datele nu trebui confundat cu timpul înregistrării. De regulă, timpul observării este acela la care se referă datele culese și poate fi un singur moment (pentru înregistrările statice) sau o perioadă (pentru înregistrările dinamice). Alegerea timpului observării se face în funcție de felul observării, de particularitățile obiectului și mai ales de scopul cercetării statistice. Există și situații când timpul observării coincide cu timpul când se înregistrează datele, cum este cazul fotografierii zilei de lucru a muncitorului. Un alt aspect căruia trebuie să se acorde o mare importantă se referă la alegrea timpului observării. În practică statistica, că timp al observării se alege perioadă în care colectivitățile prezintă gradul cel mai ridicat de stabilitate. De remarcat faptul că în prelucrarea ulterioară a datelor nu apare decât timpul la care se referă datele.

Locul observării. Este precizat în program cu scopul de a găsi mai ușor unitățile de observare. El coincide, de regulă, cu locul producerii fenomenelor. Cazul în care locul înregistrării diferă de locul producerii fenomenului se întâlnește în special când observare statistica se realizează prin preluarea datelor din diferite surse deja existențe ( alte forme de evidența, publicații etc.).

Bibliografie:

Elena-Maria Biji, Eugenia Lilea, Elisabeta R. Roşca, Mihaela Vătui, Statistica I, Editura Universității Suceava, 2001

Tudor Baron,Elena Biji, L. Tovissi, Statistica teoretica si economica, editura Didactica si Pedagogica, 1996

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Statistica.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
1 437 cuvinte
Nr caractere:
7 648 caractere
Marime:
15.36KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Statistică
Predat:
la facultate
Materie:
Statistică
Profesorului:
Vasile Ion
Sus!