Sisteme de Indicatori Conjuncturali și Pe Termen Scurt

Previzualizare referat:

Extras din referat:

INTRODUCERE

Urmărirea ciclului afacerilor este indispensabilă pentru toţi participanţii în economia de piaţă.

Pentru politicieni, agenţii guvernamentale, bancheri, pentru cei cu afaceri proprii, consumatori şi sindicate este crucial să cunoască evoluţia economiei şi dezvoltarea în viitorul apropiat.

Toţi aceşti doresc să cunoască cât mai exact şi rapid posibil evoluţia ciclului afacerilor pentru a trage concluzii bine fondate.

Aspectul cheie al acestui context îl reprezintă punctele de inflexiune, adică momentul când un boom se transformă într-o recesiune şi invers.

Utilizatorii doresc să fie anunţaţi din timp de orice semn de schimbare în progresul economiei.

Statisticile europene pe termen scurt s-au bazat pe o Directivă a Consiliului Europei. Baza legală a sistemului european al statisticilor cantitative pe termen scurt este deci revizuită periodic datorită efortului combinat al Eurostat-ului şi al oficiilor statistice naţionale.

Discuţia asupra bazei legale a început în anul 1992, iar în 1997 Comisia a aprobat o propunere de sistem de indicatori care a fost supusă Consiliului European.

În paralel cu discuţiile, despre bază legală pentru statisticile pe termen scurt, metodele de culegere a datelor, calcularea indicatorilor, metodele de estimare, politicile privind publicaţiile, etc, sunt intensiv verificate de statisticienii europeni pentru a decide asupra regulilor şi recomandărilor care vor îmbunătăţi calitatea şi comparabilitatea statisticilor europene pe termen scurt.

În ultimii ani, multe întâlniri şi seminarii ale grupurilor operative au fost ţinute pentru a avea un dialog direct între oficiile statistice naţionale şi Eurostat referitoare la metodologie.

Capitolul nr. 1

EVOLUŢII CONJUNCTURALE ÎN ECONOMIE

În scopul aprecierii conjuncturii sau a evoluţiei pe termen scurt, pentru a descrie cât mai echilibrat şi coerent ciclul afacerilor, se poate apela şi la alte instrumente de investigare a pieţelor teritoriale, regiunilor şi economiilor, precum şi de apreciere a situaţiei macroeconomice.

Se regăsesc aici:

-indicele libertăţii economice, elaborat anual de Fundaţia Heritage din SUA (ILE), clasamentul mediului de afaceri întocmit de Economist Intelligence Unit, clasamentul elaborat de Forumul Economic Mondial cu privire la potenţialul de creştere economică şi competitivitatea mondială a ţărilor, indicele de percepere a corupţiei (PCI) de către mediul de afaceri dintr-o ţară, elaborat de Fundaţia Transparency International, barometrul de încredere al investitorilor sau cel al oamenilor de afaceri, conceput de Şcoala de afaceri de la Universitatea din Michigan etc. Aceste instrument sunt bine calibrate şi constituie repere internaţionale de analiză, aşa cum se poate constata din descrierea succintă a indicelui ILE.

-Indicele libertăţii economice (ILE- în engleză Index of Economic Freedom este calculat anual pentru a caracteriza gradul de demonopolizare sau retragere a statului din economiile notate pe o scală de la 1 (implicare redusă) la 5 (control total), pe baza unui set de zece aprecieri ale unor experţi americani, pornind de la caracteristicile observate în fiecare ţară, privind politica comercială, barierele fiscale, intervenţia guvernului, politica monetară, investiţii străine, sistem bancar, salarii şi preţuri, drepturi de proprietate, reglementări şi piaţa neagră).

Cicluri economice se suprapun şi se întrepătrund cu cele politice sau electorale: ciclurile economice lungi (Kondratiev), ciclurile economice medii de 8 până la 10 ani (Juglar), ciclurile medii investiţionale de 15 până la 25 ani (Simon Kuznets), ciclurile economice scurte (40 luni Kitchin, 30 de luni Hanau), ciclurile electorale (circa 50 de luni sau 4 ani) etc.

Ciclurile lungi se desfăşoară sub forma unor unde lungi cu o durată de 40-60 ani. Ciclicitatea este rezultată din necesitatea înlocuirii unui anumite tehnologii de producţie, cu alta mai perfecţionată. În fiecare ciclu lung de tip Kondratief se disting două faze, una ascendentă şi alta descendentă sau, mai rar, staţionară, fiecare cu o durată cuprinsă între 20 şi 30 ani.

Ciclurile medii de tip Juglar (după numele profesorului lui Joseph Schumpeter) beneficiază de o durată între 8-12 ani, uneori chiar mai puţin cuprinzând patru faze a căror denumire este foarte diversă, dar se utilizează standard sinusoida clasică: declin, recesiune, relansare, expansiune.

Ciclurile scurte sau minore (Kitchin) cuprind doar două faze, expansiunea şi declinul economic, cu durate cuprinse circa 40 de luni şi se încadrează în ciclul mediu Juglar (două hipocicluri într-unul mediu). Durata unui ciclu depinde de evoluţia ofertei şi a preţului la produse şi se desfăşoară pe parcursul a doi-trei ani, atât cât durează în medie şi ciclul producţiei zootehnice.

Cea mai simplă prezentare statistică conjuncturală a economiei într-o manieră sintetică este aceea a „careului magic” al strategiei economice şi cuprinde rata creşterii economice, rata inflaţiei, rata şomajului şi soldul balanţei comerciale. Dacă acestui minisistem de indicatori i se adaugă raportul între veniturile maxime şi cele minime se obţine „pentagonul magic” .

Cele mai simple soluţii de prezentare statistică conjuncturală a economiei într-o manieră ceva mai extinsă sunt considerate a fi următoarele:

• decalogul strategic şi tactic al competitivităţii”, unde tabloul „pentagonului magic” se poate extinde semnificativ completând imaginea economiei cu aspecte caracteristice privind formarea brută de capital fix, dinamica investiţiilor străine, participarea la circuitul intern şi internaţional al capitalului (prin îndatorarea internă şi externă) şi evoluţia deficitului bugetului general consolidat ca procent din PIB.

• „dodecagonul conjunctural” al unei economii naţionale, care adaugă la „decalogul strategic şi tactic al competitivităţii” alţi doi indicatori esenţiali, respectiv ratingul riscului de ţară (ca primă evaluare independentă şi anterioară oricărui alt minisistem de indicatori conjuncturali) şi un indicator esenţial de ierarhizare a economiei.

Observații:

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

MASTER: CONTABILITATE MANAGERIALĂ ŞI AUDIT CONTABIL

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Sisteme de Indicatori Conjuncturali si Pe Termen Scurt.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
5 217 cuvinte
Nr caractere:
29 457 caractere
Marime:
147.56KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Statistică
Predat:
la facultate
Materie:
Statistică
Sus!