La început pentru a răspunde la întrebarea ”Ce este stilul de conducere?” unii autori au propus să se facă distincţie între noţiunea de “stil de conducere” şi cea de “tip de conducere”. Astfel în anii ’60 - ’70 unii autori foloseau noţiunea de “stil de conducere”, iar alţii pe cea de “tip de conducere”.
Astfel mai mulţi autori au vorbit despre mai multe tipuri de conducere, ca de exemplu psihosociologul american Keith Davis care a redat patru tipuri de conducere şi anume : autoritară, custodială, suportivă şi colegială. La rândul lui australianul Leonard Kazimier a vorbit despre stilurile de conducere pozitive şi negative analizate în funcţie de teoria X şi Y a lui McGregor sau despre stilurile centralizate şi descentralizate analizate în funcţie de gradul de delegare a autorităţii.
Mai târziu se ajunge la ideea că tipul de conducere ar fi ceva bazal,iar stilul, modul de exprimare şi manifestare a tipului de conducere în ceea ce este mai important.
Apare o altă problemă care îngreunează definirea noţiunii de “stil de conducere” şi anume aceea că unii autori preferă să descrie comportamentele din cadrul stilului de conducere, dar evită să definească sau să caracterizeze noţiunea respectivă, iar alţii încearcă să definească această noţiune însă se opresc asupra unor aspecte diferite astfel rezultând soluţii diferite.
Una dintre soluţii “ consideră stilul de conducere într-o manieră oarecum behavioristă, ca fiind o mulţime de caracteristici ale comportamentului conducătorului. Când se vorbeşte despre stilul de conducere , se au în vedere diverse tipuri de comportament care se pot învăţa şi schimba, şi mai puţin sau chiar deloc calităţile psihologice ale individului care sunt mai greu de determinat şi, în special, extrem de dificil de schimbat”.
În cea de a doua soluţie se face diferenţa între noţiunea de “comportament” şi cea de “stil de conducere”. Fred Fiedler consideră că noţiunea de “comportament al liderului se referă la toate actele specifice la care un lider se angajează în timp ce direcţionează activitatea grupului său; în timp ce noţiunea de stil de conducere se referă la nevoile fundamentale, personale ale liderului care motivează comportamentul său”.
Din perspectiva psihosociologică putem defini stilul de conducere “ ca o modalitate concretă de exercitare a atributelor de conducător, ca o transpunere efectivă în plan comportamental a exigenţelor ce incumbă funcţiei de conducere”.
O altă definiţie spune că stilul de conducere “ reflectă modul în care conducătorii îşi exercită atribuţiile ce le revin, rolul pe care îl au în organizarea şi conducerea muncii, în antrenarea şi stimularea subordonaţilor, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite. Acesta este, de fapt, felul propriu de a fi, de a se comporta şi de a acţiona al conducătorului.”
În managementul deciziei în afaceri stilul de conducere este definit ca fiind mecanismul de luare a deciziei în cadrul unei organizaţii.
Pentru a putea vorbi mai departe despre stilurile de conducere este necesar să specificăm şi de unde derivă necesitatea studierii stilurilor de conducere.
În primul rând această necesitate derivă din efectele extrem de relevante pe care le poate avea practicarea stilului de conducere asupra climatului psihologic, socioafectiv, relaţional din cadrul organizaţiilor sociale, cât şi asupra productivităţii muncii.
În al doilea rând această necesitate de studiere a stilurilor de conducere derivă din faptul că au o mare capacitate de a se difuza în rândul membrilor unui grup.
În al treilea rând necesitatea derivă din faptul că stilurile de conducere nu acţionează izolat, ci corelat cu alte variabile, ceea ce face ca efectele asupra compartimentelor unei organizaţii şi asupra activităţii acestora să fie şi mai pregnante şi pline de semnificaţie.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
