Sociologia Familiei

Celibatul

Jean Bacher constata că celibatul se referă atât la persoanele care nu au relaţii intime cu alte personae, cât şi la partenerii care locuiesc în menaje separate. El a devenit astăzi o opţiune de viaţă sau o perioadă de aşteptare între două legături sau o adevărată sihăstrie. O altă categorie de celibatari o constituie văduvele/văduvii sau persoanele divorţate, care nu se mai căsătoresc. Celibatul apare fie ca rezultat al opţiunii personale, fie ca rezultat al unor constrângeri extraindividuale, că de exemplu, din cauza factorilor demografici: numărul mic al pertenerilor din categoria de vârsta socialmente adecvată. Astăzi, opţiunea personală are o frecvenţă mai mare în determinarea celibatului comparative cu celelalte căuşe.

Toleranţa socială faţă de celibatari este în continuă creştere. Aproximativ 25% din americani locuiesc singuri. Ca şi cuplul consensual, celibatul poate fi o etapă temporară în viaţa indivizilor sau poate fi stilul de viaţă preferat.

Deoarece celibatul constituie un factor care determină scăderea natalităţii, în majoritatea societăţilor se încearcă descurajarea lui prin impunerea unor taxe pe celibate, impozite mai mari decât ale celor căsătoriţi, restricţii în obţinerea de credite pentru locuinţe etc.

1. Specificitatea pshiho-socială a celibatului și implicațiile sale psihologice

1.1. Celibatul ca alternativă de viață nonmartială în contextul relațiilor interpersonale dintre sexe

E.Erikson în lucrările sale destinate teoriei psiho-sociale a ciclurilor vieții (Identity and the Life Cycle, 1959, etc.) descrie și analizează etapele vieții individului uman de la naștere și până la vârsta a treia. Opt etape de dezvoltare, care aduc după sine o multitudine de probleme și anumite particularități de relaționare. Pe parcursul fiecărei etape, individul uman se confruntă cu o criză, în care două forțe contrare se luptă pentru ca, în consecință, acesta să achiziționeaze virtuți bazale adaptive sau, dimpotrivă, eșuând în a-și depăși criza de vârstă, să se aleagă doar cu anumite comportamente maladaptive. Făcând abstracție de ciclurile primare ale vieții, în continuare ne vom referi strict la etapele relative particularitățile psiho-sociale ale indivizilor ce corespund criteriilor de eșantionare pentru cercetarea noastră.

Potrivit teoriei ericksoniene, intervalul de 25-45 de ani corespunde vârstei adultului tânăr și adultului mijlociu. Aceste stadii de dezvoltare psiho-socială se derulează sub impactul crizelor Intimitate – Izolare și Generativitate – Stagnare, în urma cărora individul uman poate dezvolta virtuți precum dragostea și afilierea. Vârsta adultului tânăr, în plan emoțional, vizează relațiile de intimitate între sexe, relațiile de factură profesională și de funcționare în viața socială. Or, aceasta este vârsta la care individul tânăr își face opțiunea maritală, aflându-se în plin proces de căutare a viitorului partener de viață. Erickson susține că reacțiile de maladaptare ce pot surveni în acest proces cu importanță existențială în dezvoltarea în dezvoltarea tânarului, se pot exprima prin adoptarea unui stil de viață marcat de promiscuitate (dependență sexuală, vulnerabilitate) sau exclusivitate(sigurătate, raceală afectivă sau auto-suficiența). Ținând cont de faptul că teoria lui Erickson stipulează o intercondiționare a etapelor de viață, putem afirma că eșecul, în plan relațional, la vârsta adultă timpurie are șanse să se transforme, la vârsta mijlocie, într-un stil de viață solitar, cu caracter permanent, individul nedezvoltându-si principalele virtuți(grija și productivitatea) ci alunecând pe panta respingerii oricăror relații interpersonale.

Celibatul reprezintă un model de menaj în cadrul căruia se afirmă în deplină libertate(Bodrug-Lungu, V.Saca, S.Postovan, 2001) în absența căsătoriei, cu sau fără practicarea relațiilor sexuale, în funcție de opțiunea individului. Celibatul este un stil de viață care se poate institui definitiv sau poate fi doar o etapă de tranziție, “o stație” pe drumul spre căsnicia care se va înfăptui mai târziu. Pentru multe persoane, celibatull servește drept alternativă a mariajului, motiv pentru care acesta nu exclude practicarea relațiilor sexuale, cunoscându-se că nu toți celibatarii sunt abstinenți. Pe de altă parte, celibatul și stilul solitar de viață nu presupune automat suferință, frustrări și neîmplinire, cel puțin pentru persoanele care au făcut aceasta alegere în mod deliberat și care nu au trăit experiența unui mariaj anterior. Factorul “vârstă” are un rol important în probabilitatea realizării căsătoriei: pentru femei, după 30-40 de ani această probabilitate scade, în timp ce pentru barbați, celibatul, chiar si la o vârstă care depășește aceast prag rămâne mai curând o perioadă tranzitorie. Totodată, șansele de a deveni celibatar după 35 de ani sunt mai scăzute pentru bărbații cu studii superioare decât pentru muncitori, în schimb sunt mai mari pentru femeile cu studii decât pentru cele fară studii(L.Mitrofan, I.Ciupercă, 1997).