Socializarea școlarului mic în cadrul școlii primare

Introducere

În perioada școlarității mici elevul stabilește o rețea de raporturi mult mai amplă, fapt ce este determinat și de intrarea lui în cadrul mediului școlar și de implicarea în diferite activități nonformale, devenind mai activ la nivel social.

Am ales acest exemplu de socializare deoarece consider că prezintă importanță, astfel, în condițiile moderne, problema socializării elevilor primari este deosebit de relevantă. La această vârstă, apar mai multe schimbări psihofizice în dezvoltarea copilului; grupul social căruia îi aparține copilul, tipul principal de activitate, esența poziției pe care o ocupă copilul în ochii celorlalți și a lui însuși, se modifică. Totodată, fără a lua în considerare aceste modificări, este imposibil să se evalueze în mod obiectiv validitatea cerințelor sociale ce sunt impuse studenților mai tineri de societatea modernă, conformitatea acestor cerințe cu nivelul real al dezvoltării lor, cu scopul de a determina principalele direcții de socializare a studenților mai tineri. În cele ce urmează vom discuta pe larg cu privire la aceste aspecte.

Socializarea școlarului mic în cadrul școlii primare

La naștere, copiii sunt imediat inserați în relațiile sociale: toate nevoile lor sunt întâmpinate de un adult, care devine centrul atenției copilului. Afecțiunea, atenția și convorbirea constantă cu copiii creează o nevoie mediată social: nevoia de impresii noi, adică nevoia de a vedea mai mult, de a auzi mai mult, de a atinge mai mult și de a fi atins mai mult .

Vârsta școlară mică este desfășurată între 6-7 ani și 10-11 ani. În ansamblul dezvoltării, această vârstă se prezintă ca fiind o etapă cu relativă stabilitate și cu posibilități de adaptare facil de realizat. Astfel, progresele obținute sunt destul de constante și sunt manifestate în toate compartimentele fizice și psihice.

Cu privire la socializare, acesta reprezintă un proces social prin care individul uman, membru activ din cadrul societății, parcurge succesive transformări; reprezintă un proces continuu de interacțiune, inegal ca intensitate, care oferă unei ființe potențial sociale posibilitatea să-și dezvolte un ansamblu de idei, o identitate, o gamă de deprinderi etc. Mai mult, esența acestui proces constă în aceea că societatea încearcă, prin agenții de socializare, să transforme individul astfel încât să corespundă normelor și valorilor ei .

Dezvoltarea procesului de socializare al copilului se efectuează în stadii, fiecare stadiu fiind caracterizat printr-o configurație proprie de însușiri și procese psihice. Astfel, trecerea de la un stadiu la altul marchează un salt nu doar în cadrul diferitelor component psihice, ci și în cadrul raporturilor dintre ele, a personalității în ansamblul ei .

Debutul vieții școlare este, totodată, debutul activității de învățare, care ii cere școlarului mic nu numai un efort intelectual semnificativ, ci și o mare rezistență fizică. Activitatea de învățare realizată în școală sub conducerea cadrelor didactice și cea exercitată în mod independent de către școlari, prezintă ca principal obiectiv formarea priceperilor și deprinderilor, însușirea activă a cunoștințelor, asimilarea experienței sociale care conduce la dezvoltarea personalității prin dobândirea de capacități noi de a acționa și de modificare progresivă, adaptativă, a comportamentului la noile cerințe ale vieții .

Integrarea elevilor într-o anumită clasă se realizează ținându-se seama de particularitățile fizice și psihice asemănătoare. Acest aspect permite relaționarea și comunicarea între membrii clasei.

De asemenea, școala influențează dezvoltarea abilităților intelectuale ale copilului și stimulează motivația extrinsecă prin predarea interesantă a lecției, prin exemplul pozitiv al învățătorului-diriginte, al colegilor de clasă, prin materiale și mijloace didactice, stimularea curiozității pentru anumite discipline și oferirea de evaluări constructiv- pozitive pentru reușita școlară .

În cazul copiilor, societatea este reprezentată de totalitatea relațiilor interpersonale legate în afara mediului familial și al celui colegial, societatea fiind reprezentată de alte persoane decât grupul de colegi; în cazul dat se are în vedere persoanele implicate în procesul instructiv-educativ general (tutori, psihologi, psihopedagogi, asistenți sociali, medici ș.a) .

În cadrul literaturii de specialitate se consideră că relațiile interpersonale și socializarea cu cei de aceeași vârstă sunt la fel de semnificative la toate vârstele, deoarece contribuie la socializarea omului. Astfel, pentru a lega relații interpersonale optime, constante este necesar să fie îndeplinite anumite condiții .

1. Roco,Mihaela.,Creativitate și inteligență emoțională, Ed Polirom, Iași, 2012

2. Achim Mihu, Introducere în sociologie, Cluj, Editura Dacia, 1992

3. Albu,G., În căutarea educației autentice. Iași: Ed.Polirom, 2002

4. Romita B. Iucu, Managementul clasei de elevi, ED. Polirom, Iasi, 2011

5. Anthony Giddens, Sociologie, Bic All, Bucuresti, 2000

6. Anghel, P., Stiluri și metode de comunicare, Ed. Aramis, București,

7. Achim Mihu, Sociologie generală, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2002

8. Nicola, Ioan, Pedagogia școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

9. Cerghit, I, Neacsu, I., Negret-Dobridor, I., Panisoara, I.O., Prelegeri pedagogice,Editura Polirom,Iasi, 2011

10. Milcu, M. Psihologia relațiilor interpersonale: Competiție și conflict. Iași: Polirom, 2005

11. Muccielli, R., La dynamique des groupes. Paris: ESF Editeur, 2017

12. Crețu, T.. Psihologia vârstelor. Iași: Editura Polirom, 2009

13. Golu, F., , Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2014

14. Aniței, M., Fundamentele psihologiei, Ed.Universitară, București, 2010

15. Osterriech, Paul, Introducere în psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

16. Dumitriu, Gh., Dumitriu, C, Psihopedagogie. E.D.P., București, 2004