Socializarea - deziderat major al educației juvenile

a. Caracteristicile socializarii

Considerând ca socializarea este un proces de însusire de la cele mai timpurii vârste a normelor, valorilor si regulilor de conduita concordante cu modelul etico-normativ al societatii, aceasta presupune dobândirea unor abilitati prin:

- capacitatea de a exercita în mod adecvat rolurile sociale, orientându-se dupa reguli si norme specifice;

- participarea la scopurile si idealurile societatii, în cunostinta de cauza (nivel de întelegere);

- dobândirea unor capacitati corecte de discernamânt pentru a realiza distinctia dintre conduite permise si prohibite, între mijloace legitime si ilegitime, între scopuri dizerabile si indizerabile, din punct de vedere social:

Pentru a dovedi eficacitatea procesului de socializare trebuie favorizata creativitatea în sensul formarii capacitatii tânarului de a se autoeduca, de a constientiza semnificatia propriei constiinte morale, de a discerne, treptat, singuri, ceea ce este rau de ceea ce este bine în atitudinile morale. Pornind de la cresterea capacitatii tânarului de a discerne asupra propriului comportament si de a face predictibile reactiile celorlalti fata de comportametul sau pe linia procesului de socializare, rezultanta eficienta este configurarea personalitatii sale. În cadrul constituirii personalitatii sociale, motivatiile interne se împletesc armonios cu cerintele normative ale mediului social.

Socializarea însa nu presupune un proces de conformare mecanica si de adaptare unilaterala a tânarului la actiunile educative ci si o relatie activa, creativa, în concordanta cu modurile de gândire si simtire specifice societatii.

Un tânar este socializat atunci când învata sa se poarte în mod creativ, în concordanta cu modurile de gândire si simtire ale societatii. Formarea unui tip de educatie flexibila si creativa în procesul de socializare trebuie sa figureze ca un deziderat major în formarea personalitatii tinerilor.

O serie de abordari ale conceptului de socializare cramponate în metodologii functionaliste situeaza conformitatea în procesul socializarii la un nivel absolutist de supunere obedienta, ancorând aceasta dimensiune a socializarii într-un câmp al prejudecatilor si ambiguitatilor.